Cine era Isus, in opinia altora

Putine intrebari in istorie au avut atat de multa importanta precum cea pusa de Isus apostolilor, intrebare care reverbereaza de-alungul timpului, punand la incercare pe fiecare persoana care o aude. 

Raspunsurile variaza de la cei care au mers alaturi de El zilnic pana la cei care I s-au opus vehement, de la adversari pana la carturari si istorici sute de ani mai tarziu. Fiecare perspectiva asupra identitatii lui Isus este unica – o identitate care sfideaza asteptarile, provoaca reactii puternice si continua sa modeleze vieti chiar si in ziua de astazi.

Ucenicii si apostolii

Nici un alt grup nu L-au cunoscut pe Isus mai in profunzime decat ucenicii Sai. Ei au calatorit cu El, au mancat cu El, si au fost martori atat la minunile implinite de El cat si la momentele de epuizare. Marturiile lor nu sunt abstracte; ele sunt foarte personale.

Marturisirea lui Petru (Matei 16:13-16)

Cand Isus a intrebat, “Cine zic oamenii ca sunt Eu?”. Raspunsul lui Petru a venit imediat si plin de indrazneala: “Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”. Nu a fost un raspuns premeditat – a fost o declaratie nascuta din convingere. Isus a confirmat ca raspunsul lui Petru a fost descoperit de catre Tatal, nu din deducere umana. Asta nu era doar o parere; ci o recunoastere a adevarului divin. 

Declaratia lui Toma (Ioan 20:28)

Caracterul lui Toma de multe ori este redus doar la o singura trasatura – necredinciosul. Dar cand este confruntat cu Hristos cel inviat, Toma ofera una dintre marturisirile cele mai profunde din Scripturi: “Domnul meu si Dumnezeul meu!”. In aceste cinci cuvinte, Toma articuleaza atat devotamentul lui (“Domnul meu”), cat si transcendenta lui Isus (“Dumnezeul meu”). Tagaduinta lui a fost inlocuita de o claritate de netagaduit.

Ioan isi incepe Evanghelia cu o afirmatie de necontestat: “La inceput era Cuvantul…si Cuvantul S-a facut trup” (Ioan 1:1, 14). Isus nu era doar un invatator sau un profet – El a fost Cuvantul etern al lui Dumnezeu in forma umana.

Paul, in scrisoarea sa catre Coloseni, aprofundeaza aceasta afirmatie: “El este chipul Dumnezeului celui nevazut, cel dintai nascut din toata zidirea” (Coloseni 1:15). Isus nu a fost doar semnificativ – El a fost suprem.

Pentru ucenici si apostoli, Isus nu era doar o idee sau conducatorul unei miscari. El era Mesia, Fiul lui Dumnezeu, imaginea vizibila a Dumnezeului invizibil. Cuvintele lor nu era speculative – ele erau ancorate in experienta traita. 

Demonii

Este interesant cum, chiar daca multi oameni s-au chinuit sa accepte identitatea lui Isus, domeniul spiritual pare sa nu aiba aceasta problema. De multe ori, demonii L-au indentificat pe Isus cu o claritate rasunatoare. 

Duhul necurat din Capernaum (Marcu 1:24) – In Marcu 1, un om posedat de un demon a strigat cu voce tare, “Te stiu cine esti: Esti Sfantul lui Dumnezeu!”. Nu era nici o ezitare, nici o ambiguitate. Demonul a recunoscut imediat autoritatea divina a lui Isus.

Legiunea din tinutul Gadarenilor (Marcu 5:7) – Mai tarziu, un om posedat de multi demoni, care era numit “Legiune”, a cazut inaintea lui Isus si a strigat cu glas tare, “Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Prea Inalt?”. Chiar in frica si rezistenta, demonii au recunoscut cine era Isus.

Este greu de ignorat ironia acestui moment: demonii au recunoscut identitatea lui Isus, pe cand multi oameni – conducatori religiosi, cei necredinciosi, chiar si unii dintre ucenicii Lui – nu au fost capabili sa Il recunoasca. Este evident ca a avea cunostinta despre Isus si a-L cunoaste pe Isus sunt doua lucruri total diferite. 

Faptul ca demonii L-au recunoscut pe Isus nu era echivalentul credintei, ci a fricii. Dar cuvintele lor adauga greutate la intrebarea: daca pana si dusmanii Lui Ii recunosc identitatea, cu cat mai mult ar trebui ca si noi sa Il recunoastem?

Multimea si conducatorii religiosi

In fiecare multime, Isus a inspirat un amalgam de admiratie, confuzie si opozitie. Unii L-au numit profet (Matei 21:11). Unii L-au vazut ca “Fiul lui David” (Matei 9:27), recunoscand relatia Lui cu promisiunea Mesianica. Multi L-au urmat, nu pentru ceea ce era, ci pentru ceea ce era capabil sa faca – sa vindece, sa hraneasca, sa implineasca minuni (Ioan 6:26).

Isus era o amenintare pentru elita religioasa. Ei Il acuzau de blasfemie (Ioan 10:33) sau de inselaciune (Matei 27:63) si intr-un final, au conspirat sa Ii a viata. Rezistenta opusa de ei avea mai putin de a face cu lipsa de intelegere si mai mult cu prezervarea de sine.

Pilat, prins intr-o capcana politica si morala, L-a intrebat pe Isus: “Ce este adevarul?” (Ioan 18:38). In ciuda faptului ca L-a declarat pe Isus nevinovat, el tot L-a condamnat la moarte. Intr-o rasucire neasteptata, Pilat a poruncit ca inscriptia de pe cruce sa scrie: “Isus din Nazaret, Imparatul Iudeilor”.

Reactia la persoana lui Isus a fost – si inca este – impartita. Unii I s-au inchinat, unii s-au minunat, si altii L-au respins pur si simplu.

Perspective istorice

Examinarea identitatii lui Isus nu s-a diminuat cu timpul. Continua sa provoace gandirea carturarilor, filozofilor si a personalitatilor istorice.

In Viata si timpurile lui Isus, Mesia, Alfred Edersheim Il prezinta pe Isus ca implinirea profetiilor iudaice stravechi. Analiza lui scoate in evidenta legatura profunda dintre viata lui Isus si promisiunile Vechiului Testament – un subiect care apare continuu de-alungul istoriei.

C.S.Lewis a propus trei raspunsuri la aceasta intrebare: Isus poate sa fie ori un Mincinos, ori un Nebun ori Domn. Argumentele lui nu lasa loc posibilitatii ca Isus ar putea sa fie un “invatator bun si moral”. Ceea ce Isus pretindea nu lasa loc acestei posibilitati. El trebuie sa fie cine pretinde ca este sau un impostor.

Napoleon Bonaparte a spus odata, “Eu cunosc oameni, si va pot spune ca Isus Hristos nu este doar un om”. Cu toate ca a fost un strategist de cea mai inalta calitate, Napoleon a recunoscut ca influenta lui Isus a intrecut orice putere militara sau politica. Mostenirea Lui a fost bazata pe dragoste, nu pe cucerire. 

De la teologi la imparati, istoria continua sa dezbata identitatea lui Isus. Cu toate astea, intrebarea ramane una foarte personala.

Adevarata intrebare este – Cine spuneti voi ca este Isus?

Vocile pe care le-am studiat – ale ucenicilor, demonilor, multimii, conducatorilor, istoricilor – toate si-au spus parerea. Intr-un final, intrebarea pe care Isus i-a pus-o lui Petru este aceeasi intrebare pe care ne-o pune si noua: “Cine spui tu ca sunt Eu?”

Petru L-a numit Hristosul. Toma L-a numit Domn si Dumnezeu. Demonii L-au numit Fiul celui Preainalt. Istoria si-a oferit raspunsurile ei. Acum, este randul tau. Aceasta nu este o intrebare la care poti raspunde cu usurime. Este o intrebare care ne va modela vietile, deciziile si vesnicia. Invitatia ramane: “Veniti dupa Mine” (Matei 4:19). Iar intrebarea ramane: “Cine spui tu ca sunt Eu?”