Candela pentru picioarele mele
Ati avut vreodata ocazia de a porni intr-o excursie atunci cand este inca intuneric afara? Imaginati-va imprejurimile. Este dimineata devreme, inainte ca soarele sa rasara. O incremenire te inconjoara pentru ca lumea inca mai doarme. Aerul este racoros. Noroc ca stralucirea lampii iti ofera o raza pe care sa o urmezi de-alungul potecii. Fara aceasta sursa de lumina, te-ai rataci si te-ai impotmoli in necaz.
In Psalmul 119:105, autorul cartii Psalmii ne spune,”Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele.” Cuvantul lui Dumnezeu este ca acea lampa-ne furnizeaza calauzirea necesara ca sa stam pe calea cea dreapta, departe de pericole. Asta nu este singura ocazie cand lumina (si intunericul) sunt folosite ca metafore in literatura poetica. Mai tarziu, in acelasi Psalm 119, versetul 130, descoperirea cuvintelor lui Dumnezeu sunt comparate cu lumina care da pricepere celor fara rautate. In Proverbe 4:18-19 citim “Dar cararea celor neprihaniti este ca lumina stralucitoare, a carei stralucire merge mereu crescand pana la miezul zilei. Calea celor rai este ca intunericul gros: ei nu vad de ce se vor poticni.” Aici, dreptatea (care este definita de legea data) este descrisa ca stralucirea soarelui la miezul zilei, iar rautatea este un intuneric atat de gros incat nu poti vedea ce piedica iti sta inainte. Ati experimentat vreodata un intuneric atat de profund? Poate intr-o pestera sau in mijlocul unei paduri departe de lumina artificiala. Oamenii au nevoie de lumina. Avem nevoie sa stim ce este de jur imprejurul nostru. Bucuria ne cuprinde cand lumina diminetii apare si putem vedea ce ne inconjoara.
Este interesant sa remarcam ca la inceputul creatiei, totul este cuprins in intuneric, si prima porunca pe care o da Dumnezeu este “de a fi lumina”. Alternarea zilelor si a noptilor ne aminteste zilnic despre dreptatea si rautatea care se gasesc in lume. Lumina incepe sa produca ordine in haos. Pe masura ce inaintam in studiul Bibliei, in cartea Exodul unde Moise i-a condus pe israeliti afara din Egipt, aflam ca Dumnezeu Insusi este sursa de lumina pentru poporul Sau. Ii conduce pe timpul noptii intr-un stalp de foc. El ofera calea si indrumarea pe care poporul Sau trebuia sa le urmeze. Cand le da porunci pentru construirea Cortului Intalnirii, unul dintre obiectele aflate inauntru era un sfesnic din aur a carui candele trebuiau sa arda neincetat (Leviticul 24:2). Finalul culminant este gasit in Noul Testament unde, in Ioan 8:12, Isus spune, “Eu sunt Lumina lumii; cine ma urmeaza pe Mine, nu va umbla in intunerec, ci va avea lumina vietii.” Isus, Imanuel (Dumnezeu cu noi), este lumina acestei lumi. El este intruparea Legii.
Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem este urmatoarea: In ce sens este legea lui Dumnezeu ca o lumina care ne ajuta sa vedem? Apostolul Pavel petrece mult timp scriind despre Lege in epistolele sale. Concluzia pe care o tragem din scrierile sale este ca Legea avea doua roluri: de a educa pe poporul lui Dumnezeu despre modul in care ar trebui sa isi traiasca vietile, si de a-I convinge de pacatul lor. De fapt, Pavel ne spune in Romani 7:7 ca noi nu am sti ce este pacatul daca Legea nu ar fi existat, si apoi in versetul 12 ne spune ca Legea este sfanta, dreapta si buna. Problema este ca nici unul nu a putut sa tina Legea in intregime. Pavel descrie aceasta lupta dintre carne si minte in Romani 7:21-24. Raspunsul acestei luptei il gasim in versetul 25. Isus-lumina acestei lumi este raspunsul. El a venit si a implinit Legea pe deplin. El a manifestat iubirea fata de Dumnezeu si de aproapele nostru, care este esenta Legii.
Incercati din nou sa va imaginati o lume plina de intuneric -noua ne este cam greu, pentru ca traim intr-o lume in care lumina este foarte accesibila-dar incercati sa va imaginati ca trebuie sa creati foc ori de cate ori este intuneric afara. In trecut, intunericul nu producea doar neplacere, era o adevarata sursa de pericol. Necunoscutul putea sa te astepte la fiecare colt de strada. In Ioan 3:19 Isus spune, “Oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele.”
Acum, haideti sa ne imaginam finalul absolut. In Apocalipsa 22:1-5 Ioan scrie:
“Si mi-a aratat un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului. In mijlocul pietii cetatii, si pe cele doua maluri ale raului, era pomul vietii, rodind douaspreceze feluri de rod, si dand rod in fiecare luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de bluestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji. Ei vor vedea fata Lui, si numele Lui va fi pe fruntile Lor. Acolo nu va mai fi noapte. Si nu vor mai avea trebuinta nici de lampa, nici de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu ii va fi lumina. Si vor imparati in vecii vecilor.”
Dumnezeu va fi lumina noastra in ceruri. Aceasta este implinirea finala – nu va mai fi doar o raza sau o poteca – ci lumina stralucitoare a Domnului nostrum.
Desi nu suntem in “acel oras” inca, putem sa Ii permitem lui Dumnezeu sa ne fie lumina noastra. Osea le spune israelitilor in capitolul 6, versetul 3, “Sa cautam sa cunoastem pe Domnul! Caci El se iveste ca zorille diminetii.” Asemanator cu caldura si bucuria pe care o aduce rasaritul soarelui atunci cand straluceste in intuneric, asa este si Domnul. El ne-a oferit legea Sa ca sa ne lumineze calea si sa ne aduca mai aproape de El.
