Bine faci tu de te manii?

De Carri Hawkins

Povestea lui Iona este binecunoscuta, iar copiii, in special, o indragesc foarte mult. In paginile acestei povestiri aflam cum profetul a fugit de la fata Domnului, aflam despre o mare furtunoasa, despre un peste care l-a inghitit pe Iona si despre supravietuirea lui miraculoasa timp de trei zile si trei nopti in burta pestelui. Chiar Isus adevereste aceasta intamplare atunci cand le vorbeste carturarilor, fariseilor si multimii adunate, in Matei 12 si Luca 11, asa ca si ei stiau ca aceasta intamplare era adevarata. Dar ne aducem noi aminte care a fost sfarsitul acestei intamplari? Cum Dumnezeu l-a intrebat pe Iona de doua ori, daca face el bine sa se manie?

MANIE! Numai gandindu-ne la acest cuvant ne face sa ne simtim in pericol si speriati. Avem noi dreptul sa ne maniem? Avem noi dreptul sa ne simtim astfel? Ne este noua permis acesta atitudine? A avut Iona dreptate sa se manie? Mania este, intr-adevar permisa, dar numai in anumite situatii, justificata de anumite motive, pentru o perioada scurta de timp, si trebuie sa fie controlata cu grija. Haideti sa ne uitam la situatia lui Iona si sa vedem daca el a avut dreptul sa fie manios.

Iona, un profet iudeu al lui Israel, a primit insarcinarea de la Dumnezeu sa mearga la Ninive (un oras asirian aflat pe raul Eufrat). Acolo el trebuia sa vesteasca strigarea impotriva ei pentru ca nelegiurea acestui oras Il intrista pe Domnul. In capitolul 4, Iona a dezvaluit Domnului adevaratul motiv pentru care nu s-a supus. Nu pentru ca i-ar fi fost teama sa mearga acolo, ci pentru ca stia ca Domnul era milos, plin de indurare, indelung rabdator, bogat in bunatate, ca se caia de rau, si ironic, ca era incet la manie. Iona nu avea nici o intentie ca locuitorii capitalei asiriene sa fie crutati. Ei nu erau iudei! Ei erau netrebnici, plini de rautate! Ei erau pagani! Ei nu erau poporul ales al lui Dumnezeu! Asa ca Iona a platit pretul calatoriei cu barca de la Iopa la Tars (un oras care acum se gaseste in Spania), in directia opusa orasului Ninive. Stra-stranepotul lui Noe, Nimrod (fiul lui Cus care era fiul lui Ham) a fost cel care a construit Ninive (Geneza 10:1-12). Istoria ne spune ca Ninive, in timpul lui Iona, era in razboi cu Urartu (o natiune puternica in apropierea marii Caspice). Este posibil ca datorita starii de razboi in care se afla Ninive, Dumnezeu a anticipat ca aceasta natiune era pregatita sa asculte. Dumnezeu, fiind atotstiitor, ar fi stiut timpul potrivit ca Iona sa viziteze Ninive, asa cum a stiut timpul potrivit sa il trimita pe Moise in Egipt si pe Fiul Sau Preiubit in lume. 

Domnul a trimis o furtuna, total diferita de orice alta furtuna intalnita de corabieri. Nu numai ca le-a atras atentia, dar i-a determinat sa traga la sorti ca sa afle care este motivul acestei furtuni. Iona! El a marturisit faradelegea, ca fugea de fata Domnului, si le-a spus sa il arunce peste bord ca sa linisteasca marea si sa le salveze vietile. Ei au facut acest lucru cu parere de rau, dar mai apoi s-a intamplat exact cum le-a spus Iona. Marea s-a calmat deodata, ceea ce i-a determinat pe corabieri sa se teama de Domnul. Ei au oferit jertfe si au facut juraminte. Chiar si Iona a fost salvat! Domnul a pregatit un peste care nu numai ca l-a inghitit cu totul, dar i-a si permis sa traiasca inauntrul lui timp de trei zile si trei nopti. Aflat inauntrul pestelui, Iona s-a rugat, s-a pocait si a facut juruinte lui Dumnezeu. El a spus: “Eu, insa, iti voi aduce jertfe cu un strigat de multumire, voi implini juruintele pe care le-am facut. Mantuirea vine de la Domnul” (Iona 2:9). Dupa acele trei zile si trei nopti, Dumnezeu a poruncit pestelui sa il verse pe Iona pe pamant.

Dumnezeu i-a spus lui Iona, a doua oara, sa mearga la Ninive, si de data asta Iona a mers direct acolo. Orasul era mare si i-a trebuit profetului trei zile ca sa il strabata de la o margine la alta. In prima zi, Iona a vorbit cuvintele pe care Domnul I le-a cerut sa le spuna: “Inca patruzeci de zile, si Ninive v-a fi nimicita”. Oamenii au crezut in Dumnezeu, au postit, si s-au imbracat cu saci de la cei mai mari (imparatul si nobilimea) pana la cei mai mici, chiar si animalele au fost acoperite. Dumnezeu le-a vazut faptele lor de pocainta, si s-a cait de raul pe care se hotarase sa li-l faca. Acest fapt l-a maniat pe Iona. Atat de manios era incat L-a rugat pe Dumnezeu sa ii i-a viata. Domnul l-a intrebat pe Iona “Bine faci tu de te manii?””Nu I s-a oferit lui Iona o a doua sansa? Nu a fost el neascultator? Nu a fost el salvat?

Mania lui Iona l-a determinat sa paraseasca orasul, in afara caruia a construit un umbrar de unde astepta sa vada ce se va intampla orasului. Astepta el sa vada daca acea natiune se va intoarce imediat la calea ei netrebnica de viata? Ca iertarea lui Dumnezeu va fi de scurta durata? Soarele si caldura erau atat de intense incat Dumnezeu a facut ca o planta sa creasca deasupra lui Iona ca sa il protejeze. Multa alinare i-a adus aceasta planta lui Iona. Mai apoi, Dumnezeu a adus un vierme care a intepat planta si ca urmare, planta s-a uscat. Mai apoi, Dumnezeu a facut sa sufle un vant uscat de la rasarit si soarele a batut peste capul lui Iona. Fara protectia plantei, Iona a lesinat si L-a rugat pe Domnul sa ii i-a viata. Dumnezeu l-a intrebat a doua oara pe Iona despre mania lui “Bine faci tu de te manii din pricina curcubetelui?”. Desi planta i-a oferit lui Iona protectie de caldura soarelui, el nu a contribuit cu nimic la plantarea, cresterea sau grija fata de aceasta planta. 

Raspunsul lui Iona a fost “Da, bine fac ca ma manii pana la moarte!”

A avut Iona motive ca sa fie manios? Nicidecum! Lectia pe care Dumnezeu incerca sa o impartaseasca lui Iona nu era daca Iona avea dreptul (sau motive) sa fie manios, ci daca mania lui era intemeiata.

Intr-adevar, Iona L-a ascultat pe Dumnezeu ducandu-se la Ninive, dar el a devenit foarte manios atunci cand Domnul le-a aratat mila. Asemanator cu fratele mai mare al fiului risipitor, care s-a maniat atunci cand vitelul ingrasat a fost sacrificat si o petrecere a fost data in cinstea fratelui sau care s-a intors in pocainta, tot asa nici mania lui Iona nu permitea sarbatorirea pocaintei Ninivei si iertarea oferita de Dumnezeu. Lui Iona ii pasa mai mult de sine, de planta care ii oferea protectie, de situatia lui decat de viata altor oameni si a animalelor lor. Dumnezeu a oferit atat pestele cat si planta pentru a-l ajuta si salva pe Iona, lucruri pentru care el era recunoscator. Dar atunci cand Dumnezeu a crutat un oras intreg, el a devenit manios! Mania lui Iona era pacatoasa pentru ca nu dovedea nici un pic de dragoste pentru asirieni. Dispretul pentru ei l-a determinat sa fuga in directie opusa, sa Il nesocoteasca pe Dumnezeu, sa nu ii pese de moartea miilor de oameni (inclusiv 120 000 de copii) si de situatia eterna a sufletelor supuse judecatii. Dragostea si grija lui Dumnezeu este fata de toate sufletele indiferent de varsta, de rasa, de nationalitate, de credinta. “Domnul nu intarzie la implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi, si doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta.” (2 Petru 3:9).“Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului.” (Romani 2:11).

Efeseni 4:26 spune “Maniati-va si nu pacatuiti.” Mania este acceptabila, dar cu conditia de a nu pacatui. Dumnezeu a creat in noi putinta de a pacatui pentru ca noi suntem creati in chipul Lui. Pentru ca mania lui Dumnezeu este intotdeauna justificata si indreptatita, si noi, astfel, trebuie sa avem grija ca mania noastra sa ramana in limitele versetului din Coloseni 3:17: “Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Isus, si multumiti prin El, lui Dumnezeu Tatal.” Efeseni 4:26 continua cu “Sa nu apuna soarele peste mania voastra”, insemnand ca avem o responsabilitate sa ne oprim din mania noastra. Timpul trebuie sa fie limitat. Scriptura ne aminteste ca, desi mania este permisa, noi suntem atentionati: “Stiti bine lucrul acesta, prea iubitii mei frati! Orice om sa fie grabnic la ascultare, incet la vorbire, zabavnic la manie; caci mania omului nu lucreaza neprihanirea lui Dumnezeu.” (Iacov 1:19-20). Ultimele cuvinte ale lui Iona vorbite in burta pestelui au fost: “Mantuirea vine de la Domnul” (Iona 2:9). Din pacate, mania lui Iona nu a permis ca el sa accepte acelasi adevar si har daruit oamenilor din Ninive.