Iti este greu sa arunci cu piciorul inapoi in varful unui tepus

De Sarah Focht

Dintre toate lucrurile care stau la baza unei relatii, conversatia este probabil cea mai fundamentala. Prin conversatie o minte se conecteaza cu alta si adevarurile ascunse ale duhului sunt descoperite. A cunoaste si a incerca sa intelegem mintea lui Dumnezeu, a ne conecta cu El, a-I convinge inima si a avea inimile noastre convinse de El este relatia suprema. Iar relatia cu Dumnezeu este viata in sine.

Este posibil ca cineva sa creada ca are o relatie cu Dumnezeu si sa traiasca ca un dusman al Lui? Este posibil ca cineva sa fie atat de indoctrinat si atat de invaluit intr-un sistem vechi de credinta incat sa fie orb la adevar si sa traiasca intr-o greseala greu de imaginat? Este posibil sa comita atrocitati si acte inumane in numele lui Dumnezeu si inca sa traiasca cu o constiinta buna inaintea Lui? Si daca asta este cazul, ar putea fi o speranta pentru o asemenea persoana?

Aceia care il cunosc pe Saul din Tarsus si viata lui precedenta plina de infamie, stiu ca raspunsul la aceasta intrebare este “Da, este posibil!”. Dumnezeu vorbeste si inimi sunt schimbate. Universul in sine este “tinut prin cuvantul puterii Lui” (Evrei 1:3). Este uimitor, atunci, ca dintre toate cuvintele, argumentele si modalitatile de convingere aflate la dispozitia Lui, Dumnezeu alege sa converseze cu omul in forma unor simple intrebari. Asa este cazul si cu Saul. O singura intrebare ii va schimba cursul intregii lui vieti si a nenumaratelor vieti de cetateni ai Imparatiei.

Prima oara cand il intalnim pe Pavel este la uciderea lui Stefan cu pietre. Hristos deja fusese crucificat si inaltat la ceruri, iar Imparatia Lui deja fusese stabilita pe pamant in forma bisericii. Desi Imparatia fusese pe deplin implinita in Hristos, nu era recunoascuta in inimile tuturor celor care erau in prezenta ei. Luca, in special, il numeste pe Saul inamicul numarul unu al Imparatiei in forma ei incipienta. Misiunea lui “indreptatita” este de a elimina toti ucenicii lui Hristos si pare ca are toate avantajele pamantesti. El este nascut cu cetatenia celei mai puternice imparatii lumesti din acea vreme-Imperiul Roman. El este un student eminent si un conducator in plina ascensiune a celei mai proeminente secte a iudeilor, “Un Fariseu intre Farisei” (Filipeni 3:5). El are acces si comunicare directa cu Marele Preot si, astfel, are toate resursele politice la dispozitia sa (Fapte 9:1). Dovezi ale devastarii lui sunt numeroase: “Saul, de partea lui, facea prapad in Biserica; intra prin case, lua cu sila pe barbati si pe femei, si ii arunca in temnita” (Fapte 8:3). Propria lui rasuflare este descrisa ca “amenintare si ucidere” (Fapte 9:1). Si mai tarziu, vorbind despre sine insusi, el descrie “pornirea lui nebuna” si cum el incerca sa ii forteze pe ucenicii lui Hristos sa huleasca (Fapte 26:11). In toate acestea, Saul crede ca este indreptatit si admite, “Si eu, ce-I drept, credeam ca trebuie sa fac multe lucruri impotriva Numelui lui Isus din Nazaret” (Fapte 26:9).

Daca ati avea ocazia de a va adresa unui asemenea om – daca ati indrazni sa va incumetati – ce i-ati spune? Cum am scrie noi dialogul dintre Isus si acest dusman al poporului Lui? Poate ca o mustrare usturatoare.  Si ce alt moment mai culminant ati alege pentru a-l opri pe acest distrugator, decat atunci cand calatoreste spre Damasc pentru a-si continua crusada chiar si acolo? Cunoastem povestea foarte bine. O lumina cereasca il invaluie deodata si Saul cade in genunchi. Intr-un final, Domnul ii atrage atentia. Dintre toate lucrurile posibile pe care ar fi putut sa I le comunice lui Saul in acel moment, El ii spune simplu: “Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?” (Fapte 26:14). Desi Isus este cercetatorul inimilor si stie toate lucrurile, El nu ii descopera inima lui Saul sau motivele lui, ci mai degraba ii cere lui Saul sa le examineze el singur.

Afirmatia cu care continua aceasta prima intrebare directa, este totusi cea mai surprinzatoare. El spune, “Iti este greu sa arunci cu piciorul inapoi in varful unui tepus.”

Greu? Pentru Saul? Tanarul nascut in privilegiu, in apogeul vietii lui? Cum adica? Saul este cel care ii persecuta pe ucenicii lui Hristos, asa ca de ce sa nu il mustre pe el pentru cat de dificila le face viata acelor ucenici? Sau cat de impovarata este inima lui Isus atunci cand ii vede pe cei neprihaniti ca sunt asupriti. Afirmatia lui Isus fata de Saul este si mai enigmatica atunci cand o alaturam afirmatiei lui Isus catre Anania in Fapte 9:16. Acolo, Hristos ii vorbeste despre Saul, “si ii voi arata tot ce trebuie sa sufere pentru Numele Meu.” 

Punand aceste doua afirmatii impreuna, pare ca Hristos ii cere lui Saul sa renunte la greutatile prezente si sa le schimbe cu o viata de suferinta. Care este diferenta? Este greu de imaginat o viata mai dificila decat cea care i-a fost destinata apostolului Pavel. Este posibil, insa, ca toata suferinta pe care o va indura ca ucenic al lui Hristos ar fi mai usoara decat viata precedenta in care se opunea lui Hristos?

A lovi cu piciorul impotriva unui tepus implica o durere care provine din faptul ca te opui directiei in care esti condus. Cand eram copil, noi aveam un caine foarte puternic si incapatanat, care il fugarea pe calul nostru si il musca de picioare. Tatal meu i-a pus o zgarda electrica in jurul gatului, si ea se vaicarea de cateori simtea socul electric, dar nici prin gand nu ii trecea sa isi schimbe comportamentul. Ea il fugarea pe cal chiar daca era constant lovita si calcata de animalul mai puternic. Acesta este un exemplu fizic al unui adevar spiritual. Noi putem sa rezistam cu incapatanare impotriva Duhului si astfel sa suferim durere si distrugere.

Care erau “tepusurile” impotriva carora Saul lovea? Cel putin unul dintre ele pare sa fie cuvantul deja scris si descoperit al lui Dumnezeu, cuvant pe care Saul il stia foarte bine. Atunci cand isi prezinta propria lui aparare in fata imparatului Agripa, Pavel il intreaba: “Crezi tu in Prooroci, imparate Agripa?...Stiu ca crezi” (Fapte 26:27). Pavel ii atrage atentia lui Agripa sa nu mai loveasca impotriva “tepusului”, caruia si el I s-a opus cu disperare toti acei ani inainte. Cuvantul lui Dumnezeu ii descopera planul Imparatiei. A-I rezista este similar cu a rezista locului nostru in Imparatie.

Un alt tepus impotriva caruia Saul lovea este exemplele nenumaratelor suflete credincioase pe care el le persecuta. Cum ar putea cineva sa fie martor al unei executii ca aceea a lui Stefan si sa nu simta durerea tepusului? Prezenta lui Saul la acea executie era sansa lui de a fi martorul puterii Imparatiei in forma unui vas uman. Nu ni se spune noua mai tarziu in Scripturi, chiar de catre Pavel, ca asemenea vase umane sunt marturia puterii nemaipomenite a Imparatului nostru? (2 Corinteni 4:7) Comoara descoperita cu ocazia sfaramarii “vasului de lut” al lui Stefan in acea zi, era un martor care ar fi trebuit sa ii intepe catre adevar pe toti cei prezenti.

In cazul lui Saul, a lovi impotriva tepusurilor insemna ca se opunea adevarului care era chiar in fata lui, si asta implica orbirea inimii. Cat de interesant este faptul ca Scriptura face aceasta afirmatie despre Pavel, dupa conversatia lui cu Isus in Fapte 9:8, “...si macar ca ochii ii erau deschisi, nu vedea nimic.” Ca un invatacel eminent al Legii, educat la picioarele lui Gamaliel, tanarul Saul avea toate motivele ca sa vada clar cine era Isus, si anume Mesia cel promis. Este posibil ca educatia lui erudita sa il fi determinat sa loveasca impotriva tepusilor?

Ochiii inimii lui nu sunt deschisi pana cand Saul nu este lovit cu o orbire fizica. Poate ca Pavel chiar se gandea la orbirea anterioara a inimii lui, atunci cand isi impartaseste rugaciunea lui de multumire cu fratii din Efes, cerand ca Dumnezeu sa le lumineze ochiii inimii lor pentru a intelege nadejdea si mostenirea pe care au primit-o prin invierea din morti al lui Hristos (Efeseni 1:15-20). Pentru ca a lovit impotriva tepusurilor o perioada atat de lunga, ii rupe inima lui Pavel sa vada ca altii fac acelasi lucru. Noua misiune a vietii lui, comandata de Hristos in drumul spre Damasc este “Te-am ales din mijlocul norodului acestuia si din mijlocul Neamurilor, la care te trimit, ca sa le deschizi ochii, sa se intoarca de la intuneric la lumina, si de sub puterea Satanei la Dumnezeu” (Fapte 26:17-18). Cu alte cuvinte, astfel ca Imparatia implinita prin Hristos, si acum prin Pavel, sa poate fi implinita in toata lumea.

Pavel implineste aceasta misiune de-alungul vietii sale – pana si in inchisoarea din Roma unde aduce marturie in favoarea imparatiei lui Dumnezeu si incearca sa ii convinga pe iudei care este identitatea lui Isus atat din Legea lui Moise, cat si din Profeti (Fapte 28:23). Unii cred, altii continua sa loveasca impotriva tepusilor: “Fiindca ei au plecat acasa in neintelegere unii cu altii, Pavel n-a adaugat decat aceste vorbe: ‘Bine a spus Duhul Sfant prin proorocul Isaia catre parintii vostri, cand a zis: Du-te la poporul acesta, si-I zi: Veti auzi cu urechile voastre si nu veti intelege; cu ochii vostri veti privi, si nu veti vedea” (Fapte 28:25-26).

In ce fel si eu si voi “aruncam cu piciorul inapoi in varful tepusilor” in vietile noastre? Este vreun adevar in Scriptura care ar trebui sa ne convinga si caruia noi ii rezistam si nu ii permitem sa ne schimbe cu adevarat? Refuzam noi sa ne predam complet lui Hristos ca vase vii dedicate lucrarii Imparatiei Lui? Trebuie sa ne rugam noi cu mai multa ardoare ca ochiii inimilor noastre sa se deschida pentru a intelege voia Imparatului nostru? Cumva noi, prin faptele sau lipsa faptelor noastre, ii impiedicam pe cei care se gasesc in intuneric sa vina la cunoasterea luminii? Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, ca Imparatia a fost stabilita si implinita prin El. Ce rusine ar fi, totusi, daca nu este implinita in noi. Ce rusine ar fi daca nu este implinita in altii, din cauza noastra. 

Sufletele noastre sunt create chiar prin suflarea duhului lui Dumnezeu, iar scopul cu care suntem creati este “de a trai si de a umbla prin Duhul” (Galateni 5:25). Atunci cand ne opunem Duhului, ne opunem esentei fiintei noastre. Este acesta intelesul afirmatiei lui Isus atunci cand spune ca este “greu” ca Saul sa loveasca in varful tepusilor? Poate fi ca suferinta trupeasca este nesemnificativa in comparatie cu goliciunea sufletului atunci cand respingem Duhul cu care suntem creati sa traim in armonie? Daca “umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace” (Romani 8:6), atunci a rezista Duhului este asemanator cu a rezista chiar acelor lucruri pe care noi le cautam cu atata disperare…viata si pacea. Augustin a vorbit cu intelepciune atunci cand a spus “Tu ne-ai creat pentru Tine Insusi, o Doamne, iar inima noastra nu are odihna pana nu se odihneste in Tine”. Intr-adevar, este greu sa lovim in varful tepusului.

Desi Hristos a spus despre Pavel, “ii voi arata tot ce trebuie sa sufere”, El va continua sa descopere prin viata lui Pavel ca nu il va chema doar la suferinta, dar si la slava. Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, ca si noi care suntem credinciosi, suntem invitati in aceasta conversatie. Vocea lui Hristos continua sa le vorbeasca prin Pavel fratilor din Roma si chiar si noua, atunci cand ne asigura ca, “suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi” (Romani 8:18).

A rezista duhului lui Hristos este cu mult mai greu decat de a ne supune Celui care ne garanteaza o asemenea promisiune.