Creatia regasita in Psalmii
De Stacy Rogers
Creatia lui Dumnezeu este o munca de iubire. In Psalmul 19 citim: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui.” De jur imprejurul nostru, putem vedea grandoarea creatiei lui Dumnezeu, si aceasta creatie ne arata complexitatea persoanei lui Dumnezeu. Cartea Geneza ne demonstreaza creativitatea lui Dumnezeu. El nu numai ca a construit o “casa” (intregul univers), dar a si umplut-o cu tot felul de lucruri vii care locuiesc in acea casa: plante, o abundenta de diverse creaturi, si intr-un final apogeul creatiei, specia umana.
In Psalmii, autorul cartii foloseste creatia pentru a scoate in evidenta diverse aspecte personale ale caracterului lui Dumnezeu. Psalmul 29 descrie puterea pe care Dumnezeu o detine asupra creatiei. Versetele de la trei la cinci descriu cum, doar prin taria glasului, puterea lui Dumnezeu poate sfarama cedrii Libanului. Slava lui Dumnezeu este comparata cu o furtuna, iar vocea Sa cu un tunet. Puterea acelui tunet este dezlantuita pe cedrii Libanului. Cedrii erau copacii alesi de imparatul Solomon pentru a construi Templul si palatul sau. Lemnul acestor copaci este foarte puternic, si totusi tunetul vocii lui Dumnezeu poate sfarama in bucati copacii maiestosi.
Psalmul 65 vorbeste de firea generoasa a lui Yahweh. El cerceteaza pamantul si il imbogateste. El aduce belsug si prosperitate (versetul 9). In acest Psalm remarcam atat puterea cat si bunatatea Lui. Versetul 7 demostreaza puterea Lui asupra creatiei atunci cand descrie cum domneste in timpul haosului-atat haosul naturii cat si “zarva popoarelor”. Atunci cand Dumnezeu calmeaza acel haos, generozitatea Lui abunda. Ploi blande cad peste o recolta abundenta din care se hraneste poporul Lui. Psalmul emana bunavointa lui Dumnezeu.
Continuand in cartea Psalmii, regasim o alta caracteristica a lui Dumnezeu in Psalmul 147. Intr-adevar regasim puterea lui Dumnezeu aici, dar si dorinta Lui de a proteja si a ingriji creatia Sa. Psalmul Il slaveste pe Dumnezeu pentru binecuvantarea ploii pe pamant si pentru bunavointa Lui de avea grija chiar si de cea mai mica parte a creatiei. Vedem aici ca Dumnezeu nu este impresionat de “puterea calului” sau de “picioarele omului” (versetul 10). Psalmistul Il slaveste pe Dumnezeu pentru ca protejeaza pacea lui Israel, deoarece in El este victoria. Dumnezeu este cel care sustine creatia si nu omul.
Dar Dumnezeu nu vrea doar ca noi sa beneficiem de puterea Lui, de generozitatea Lui, si de protectia Lui. El doreste ca sa intelegem ca El are incredere in noi. Psalmul 8 face o deosebire completa intre Dumnezeu si om. In planul mare al creatiei “Ce este omul, ca sa te gandesti la el? Si fiul omului, ca sa il bagi in seama?” (versetul 4). Dar acest Psalm continua cu ideea ca Dumnezeu ne-a facut cu putin mai pe jos decat pe El Insusi si ca ne-a incununat cu slava! (versetul 5). Descrierea roiala oferita aici, ne aminteste de cum oamenii au fost creati in imaginea lui Dumnezeu. In Geneza 1:26, Dumnezeu a spus: “Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.” Responsabilitatea data omului in Geneza are rezonanta in Psalmul 8: “I-ai dat stapanire peste lucrurile mainilor Tale; toate le-ai pus sub picioarele Lui.” (versetul 6). Cat de mare este aceasta responsabilitate! O responsabilitate pe care abia incep sa o inteleg.
Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a creat pamantul si tot ce exista pe el, este pentru a sustine viata umana. Si totusi, Biblia vorbeste despre creatia lui Dumnezeu ca despre ceva ce El iubeste. Geneza 1:31 ne spune ca Dumnezeu s-a uitat la toata creatia Sa si a vazut ca este foarte buna. Cu acest gand in minte, trebuie sa consideram ce inseamna sa “supunem” intreaga lucrare a mainilor Sale, ca ucenici ai lui Dumnezeu.
Daca traiesti oriunde in apropiere de alte fiinte umane, imediat vezi efectul pe care rasa umana il are asupra creatiei lui Dumnezeu. Unele efecte sunt bune. Oamenii au creat o arhitectura uimitoare nu numai pentru protectie, dar ca sa si afiseze talentele cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat. Sunt multe cladiri minunate care etaleaza imaginatia omului, poduri uimitoare care apropie oamenii unii de altii, si sculpturi care descriu istoria locurilor care le inconjoara. Oamenii, deasemenea, au adunat cele mai frumoase plante si le-au plantat impreuna in gradini uimitoare.
Impactul pe care il avem asupra acestei lumi este nu numai pozitiv, ci uneori este daunator. Groape de gunoi umplute pana la refuz si zone de razboi care sunt dovada luptei continue pentru diverse resurse naturale cu care ne-a binecuvantat Dumnezeu. Nu este greu sa recunoastem ca cele mai frumoase parti ale acestei lumi sunt acelea care nu au fost atinse de mainile omului. De multe ori, noi oamenii nu am avut prea mare grija de creatia lui Dumnezeu, si mai mult decat creatia fizica a acestui pamant, locuitorii lui sunt cel mai defavorizati, chiar aceia cu care venim cel mai des in contact. Remarcand starea fizica a acestui pamant si decaderea lui constanta, ar trebui sa ne motiveze sa ne concentram pe impartasirea darului mantuirii oferit de Dumnezeu.
In Evrei capitolul 2, gasim citatul preluat din Psalmul 8. Pasajul este folosit aici pentru a-L infatisa pe Isus ca un model perfect de cum ar trebui stapanita natura. El stapaneste asupra intregii creatii intr-un mod perfect. El foloseste lumea naturala pentru a descoperi adevaruri spirituale si tainele imparatiei lui Dumnezeu. Prin aceasta, Isus a dovedit ca omul nu poate intelege cu adevarat creatia lui Dumnezeu. Creatia isi are continuitatea dupa voia lui Dumnezeu si in timpul stabilit de El. Agricultorul nu poate face ca samanta sa creasca; de fapt, nici nu poate intelege acest proces.
Cum ne schimba atitudinea fata de lumea inconjuratoare, daca acceptam ca Dumnezeu este in control? Omul de multe ori considera creatia lui Dumnezeu ca un lucru pe care poti sa il exploatezi pentru castig personal. Accesul instantaneu, trairea in comfort pe care o regasim in multe tari dezvoltate, pot face ravagii in resursele naturale daruite de Dumnezeu, daca nu avem grija. Noi intelegem ca sufletul omului este de primordiala importanta cand vine vorba de mantuire, dar nu ar trebui sa fim si buni administratori ai creatiei pe care Dumnezeu, cu atata dragoste, a pregatit-o pentru noi, si pe care o foloseste ca sa implineasca nevoile naturale ale omenirii? Si in cazul in care credeti ca eu sunt fara vina cand vine vorba de resurse naturale, marturisesc ca pachetele care imi vin la usa sunt destul de multe. Dorintele lumesti ne vor spune intotdeauna ca avem nevoie de mai mult, indiferent de cum ar afecta creatia sau oamenii dimprejurul nostru. Trebuie sa fim bun administratori a ceea ce Dumnezeu ne-a dat, dar in acelasi timp, trebuie sa pastram in minte ca noi avem puterea de a controla aceasta creatie: “Caci firea a fost supusa desertaciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o-cu nadejdea insa, ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.” (Romani 8:20-21) Pavel le explica crestinilor din Roma ca pana si creatia asteapta sa fie eliberata din robia stricaciunii in care se gaseste. Este doar o umbra a glorioasei slobozenii pe care o vom vedea la intoarcerea lui Hristos.
Pana atunci, Dumnezeu ne spune sa indepartam orice nemultumire, sa invatam sufletele din jurul nostru care nu Il cunosc pe Creatorul lor, si sa Ii permitem Lui si creatiei Lui glorioase sa ne implineasca nevoilor fizice si sa declare tuturor caracterul Lui milostiv, puternic, binevoitor: “Cat de multe sunt lucrarile Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai facut cu intelepciune, si pamantul este plin de fapturile Tale. Iata marea cea intinsa si mare: in ea se misca nenumarate vietuitoare mici si mari. Acolo in ea, umbla corabiile, si in ea este Leviatanul acela pe ca l-ai facut sa se joace in valurile ei. Toate aceste vietuitoare te asteapta, ca sa le dai hrana la vreme. Le-o dai Tu, ele o primesc; Iti deschizi tu mana, ele se satura de bunatatile Tale.” (Psalm 104:24-28).