Incaltarea picioarelor cu ravna Evangheliei pacii

Simplul fapt de a pleca de acasa cu copiii mici, se poate transforma intr-un chin de 45 de minute si intr-o adevarata testare a rabdarii. Par ca sunt gata sa plece cu parul pieptanat, cu dintii spalati, cu hainele aranjate, cu diferite jucarii in mana, care in mod inevitabil vor fi pierdute pana la sfarsitul zilei. Dar, cel putin in societatile avansate, nimeni nu este “gata” pana cand nu are picioarele incaltate. Tinand toate aceste lucruri in minte, haideti sa ne gandim la primul Paste (Exodul 12). Dumnezeu le-a cerut israelitilor sa manance pastele cu mijlocul incins, cu incaltamintele in picioare si cu toiagul in mana. Israelitii au vazut puterea lui Dumnezeu prin noua urgii-ultimele sapte afectand numai pe asupritorii lor. Ei au mancat in graba si erau pregatiti sa plece-dupa cum au primit porunca. Faptul ca au inteles cine erau ei in ochiii lui Dumnezeu, i-au determinat sa junghie mielul, sa unga usiorii caselor lor cu sangele mielului, si sa manance impreuna cu toata familia, imbracati de plecare. Dumnezeu le-a infrant dusmanul, si ei trebuiau sa fie pregatiti sa Il urmeze. Si ei L-au urmat prin Marea Rosie pana in pustie (Exodus 14:26-31). Parerea mea este ca noi suntem pe atat de pregatiti in calitate de crestini, pe cat de mult pastram in minte relatia noastra cu Dumnezeu. Asta este vestea noastra cea buna: noi suntem acum poporul ales al lui Dumnezeu. Aceasta evanghelie ar trebui sa fie pacea noastra! Cu aceasta pace, ne pregatim de lupta si urmam un comandant care va fi victorios.

Bineinteles, ca poti fi pregatit intr-un moment si apoi sa nu mai fii. Doar pentru ca atunci cand plecam copiii au incaltaminte in picioare, nu inseamna ca vor ajunge la destinatie in acelasi fel! Imediat ce fiul meu este pus in scaunul masinii, el isi scoate incaltamintea si o arunca in spatele lui, ca si cum zgomotul incheietorii curelei ii da startul intr-o cursa de alergare. Fata mea are picioare neastamparate care necesita incaltator si diferite pozitii incomode ca sa poti sa ii pui incaltamintea in picioare – dar cumva, ies din picioare foarte usor. Cand a venit timpul ca israelitii sa intre in Canaan, nu au fost pregatiti. Cand cele doisprezece iscoade au cercetat tara fagaduintei, zece dintre ele s-au intors inspaimantati (Numeri 13-14). Cu propria lor voie au intrat intr-un legamant cu Dumnezeu ca poporul Sau ales. Lor li s-a dat o lege si un loc de intalnire ca se ofere sacrificii, sa sarbatoreasca si sa implineasca ritualuri de ispasire. Ei au cucerit armate! Si totusi, cand a venit timpul sa intre in tara fagaduintei, li s-a facut frica si au incercat sa organizeze o intoarcere in Egipt, asupritorul lor de la inceput. Au uitat totul! Au pierdut pacea care vine ca urmare a intelegerii ca ei erau poporul ales al lui Dumnezeu. Ca mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu si crestini, suntem noi pregatiti sa-L urmam pe Dumnezeu intotdeauna? Suntem noi pregatiti chiar cand este incomfortabil si neplacut? Suntem noi pregatiti cand viata sau locul de munca este cu totul diferit de ceea ce speram sau asteptam? Suntem noi pregatiti cand podelele sunt murdare si copiii plang? Suntem noi pregatiti cand oamenii ne ranesc si spun si fac lucruri rautacioase? Suntem noi pregatiti cand stim ca munca noastra nu va fi remarcata sau apreciata? Suntem noi pregatiti cand ne simtim epuizati, coplesiti si suprasolicitati? Suntem noi pregatiti sa ne urmam comandantul chiar si prin lupte dificile? Chiar cand credem ca nu se va termina cu bine? Suntem noi pregatiti? Israelitii nu au fost. Noi trebuie sa fim.

Asemanator parintilor fetei care ii lipesc sosetele de pantofi cu scotch sau a baiatului care merge descult pana cand ajunge la destinatie, Dumnezeu ne ofera harul Lui ca raspuns la greselile noastre. Vedem in Numeri 14, cum Moise mijloceste, cum Dumnezeu permite ca israelitii necredinciosi sa plateasca cu viata, in timp ce inainteaza prin pustie. In acelasi timp, o ramasita credincioasa este pastrata. Lipsa de pace conduce la moarte. Ramasita este o dovada a milei lui Dumnezeu prin care permite israelitilor, ca o natiune, inca sa ia parte la glorificarea Lui. Dumnezeu va fi glorificat chiar daca suntem sau nu pregatiti! Dar daca vrem sa luam parte la glorificarea Lui, trebuie sa fim pregatiti sa servim si sa urmam in oricare situatie ne-am afla. Este usor sa uitam ca Dumnezeul nostru i-a invins pe asupritorii nostri si ca nu putem sa fim invinsi atunci cand El este cu noi. Chiar daca luptam impotriva domniilor si stapanirilor care nu sunt parte din aceasta lume, asa cum Joshua a spus despre popoarele din Canaan, “…ei nu mai au nici un sprijin, Domnul este cu noi, nu va temeti de ei.” (Numeri 14:9).

Pantofii ne protejeaza picioarele si ne permite sa calcam fara teama pe obiecte ascutite, pe asfalte fierbinti sau in gropi noroioase. Cu pantofi in picioare ne putem misca mai repede si cu un scop precis. Pantofii nostri sunt necesari ca se ne protejeze picioarele, ca sa implinim ceea ce este necesar in lumea exterioara. Numai cand ajungem acasa, copiii nostri pot sa isi dea jos pantofii. Cu exceptia unor jucarii mici sau frimituri, podelele noastre sunt comfortabile si fara pericol. Timp de patruzeci de ani de ratacire, Dumnezeu a avut grija de cei in pustie. El a continuat sa ii conduca si sa le dea de mancare. El chiar le-a protejat pana si imbracamintea, nepermitand ca hainele sau sandele sa li se strice. Pana cand, intr-un final, cand au fost pregatiti, au putut intra in tara fagaduintei. Ei nu mai erau calatori si straini. Erau acasa.

Veste buna! Acum noi suntem poporul Sau ales! Oricat de dificila aceasta lupta poate fi, trebuie sa ne amintim ca Dumnezeu inca mai are grija de noi. El ne-a oferit scripturile ca sa ne intareasca credinta (2 Timotei 3:16-17; Romani 10:17). Cand credinta si dedicarea noastra sunt intense, ni se ofera pace (Romani 5:1-5, 8:6). Noua ni s-a oferit cetatenia impreuna cu alti crestini si o mostenire comuna care sa ne incurajeze si intareasca (1 Tesaloniceni 5:11-15). Dumnezeu ne-a dat cuvantul Sau si unii pe altii ca sa ne tinem ochiii atintiti, sa fim dedicati si pregatiti pentru orice lucrare buna. El ne-a protejat exact asa cum i-a protejat pe israeliti. Noi trebuie doar sa folosim tot ajutorul oferit pana vom intra in casa noastra promisa. Numai, atunci, nu vom mai avea nevoie de incaltamintea noastra, pentru ca vom fi in casa Tatalui nostru Atotputernic pentru eternitate.