Pace in timp de razboi

De Holly Smelser Schaefer, Harrisonville, Missouri

In Efeseni 6, Dumnezeu creaza o imagine pentru noi: aceea a unui soldat ce poarta o armura complete, pregatiti de actiune. Dumnezeu spune ca picioarele acestui luptator, care este capabil sa lupte impotriva domniilor intunericului si sa se opuna oricarei forme de rautate, trebuie sa fie “incaltate cu ravna Evangheliei pacii.” Pacii?

Intr-adevar, acest soldat in cea mai mare seriozitate, complet echipat cu armura de razboi are legat de picioare o ravna, o pregatire, o veghere pentru mesajul “pace”!

Aceasta imagine nu are sens in lumea noastra fizica, dar o parte a noastra este spirituala. Chiar daca ochiii nostri carnali nu pot vedea lumea spirituala, acele locuri ceresti prin care calatorim sau bajbaim mai presus de intelegerea noastra, noi suntem inconjurati de capetenii nevazute, de domnii si stapaniri, de numeroase fiinte spirituale atat diabolice, cat si slujitoare ale Domnului ostirilor (Efeseni 6:12 si 2 Imparati 6:17). Studiind dezvaluirile lui Dumnezeu despre aceasta lume spirituala, ne poate ajuta sa intelegem de ce acest soldat este dornic de pace.

La inceput, pe acest pamant bun, Dumnezeu care este spirit, umbla cu omul prin gradina (Geneza 3:8). Totusi, omul a ales compania altcuiva, si de atunci continua sa faca aceeasi alegere. Noi ne insotim de un iubitor de razboi, care a mintit despre bunatatea si dragostea lui Dumnezeu (Apocalipsa 12). Noi ne insotim cu Dusmanul lui Dumnezeu si cu Ucigasul care este dornic sa ne distruga (Ioan 8:42-47; 1 Petru 5:8). Satana a stiut dintotdeauna ca avand o minte carnala care cauta pofta ochilor, pofta firii pamantesti si laudarosia vietii ne pune intr-o relatie de dusmanie cu Dumnezeu, creatorul nostru si sursa noastra de viata. El a folosit aceasta slabiciune a firii umane ca sa o ispiteasca pe Eva spre distrugerea ei. Iacov ne spune ca “prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu.” (1 Ioan 2:16, Romani 8:5-7, Iacov 4:4). Propria noastra natura ne pune intr-o teribila stare de tradare. Noi suntem tradatori, in razboi cu Creatorul nostru, nicidecum in pace, indepartati din gradina, din viata, din prezenta Lui, si incatusati intr-o alianta cu Satana; alianta ce distruge sufletul. Satana ne-a inrolat in razboi si moarte impreuna cu multitudinea de fii ai neascultarii (Geneza 3:24, Ioan 8:34, Efeseni 2:1-3, Efeseni 5:6).

Un Dumnezeu sfant nu poate fi cu noi cei pacatosi si dusmani ai sfinteniei: “Si nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund fata Lui si-L impiedica sa v-asculte.” (Isaia 59:2). David a spus in Psalmul 34, “Domnul isi intoarce fata impotriva celor rai, ca sa le stearga pomenirea de pe pamant.” (Psalm 34:16). Cata teroare si durere suferim cand vedem cat de larg este abisul separator dintre noi si Dumnezeul nostru. Ioan ne spune ca “Dumnezeu este lumina, si in El nu este intuneric. Daca zicem ca avem partasie cu El, si umblam in intuneric, mintim, si nu traim adevarul.” (1 John 1:5-6). Nu este partasie. Nu este pace. Fara Dumnezeu, in starea noastra naturala, nu este decat o bajbaire in intuneric si o instrainare de viata lui Dumnezeu, asa cum regasim in Efeseni 4:18.

Si totusi, chiar si in momentele de separare, Dumnezeu ofera o umbra de speranta pentru impacarea dintre dusmani in Geneza 3:15. Dumnezeu a promis razboi intre “samanta ei”, un barbat, si Satana. El a promis ca cel ce ne acuza va fi  zdrobit de un barbat. Satana, care devine stapanitorul nostru din cauza pacatelor pe care le infaptuim, va pierde, asa ca razboiul cu noi de partea invinsa nu are nici o sansa de reusita. Ce se va intampla cu credinta jurata lui Satana? Invingerea lui va fi invingerea noastra. Si totusi, un barbat, ca noi, va fi victorios impreuna cu Dumnezeu. Acest barbat, samanta unei femei, este prevestit ca o binecuvantare pentru toate natiunile si ca o scara ce conecteaza omul cu Dumnezeu (Geneza 12:3, 28:12). Un Fiu al Omului, ca noi, va fi victorios, Domnul Pacii (John 1:51, Isaia 9:6).

Dusmania cu Dumnezeu, ce se reflecta in intreaga nostra viata, creaza dusmanie si intre noi insine de la fiii lui Adam si Eva pana in ziua de astazi. In Matei 22, Isus adauga porunca de a iubi pe aproapele nostru, la prima porunca, aceea de a iubi pe Domnul Dumnezeul nostru. Inainte de Hristos, nici o fiinta umana nu a fost capabila sa implineasca aceste doua porunci. Lipsa de pace cu Dumnezeu face imposibila pacea dintre oameni.

Totusi, Daniel si Mica reinoieste speranta prin profetii privitoare la Fiul Omului. El este acela care are acces la Dumnezeu si cui Ii este daruita o imparatie formata din toate natiunele si limbile in unitate; o imparatie in care multe natiuni de oameni se vor ingramadi la Casa Domnului, impreuna, in care sabiile vor fi transformate in fiare de plug si nimeni nu va mai invata sa faca razboi (Daniel 7:13-14, Mica 4:1-4). Pace cu Domnul ostirilor pare sa aduca pace intre ostiri. Pacea nu este posibila intre ostirile Satanei, o armata caracterizata de amaraciune, iutime, manie, strigare, clevetire, rautate (Efeseni 4:17-31). Totusi, cu Fiului Omului este speranta.

Apoi, bucuria efesenilor ne incurajeaza. Speranta este implinita! Samanta femeii, acel Fiul al Omului este aici in Isus Hristos, descoperit a fi Fiul lui Dumnezeu (Efeseni 1, 4:13). E greu de imaginat, dar adevarat ca noua ne-a fost dat harul si pacea de la Dumnezeu (Efeseni 1:2). In El, acel barbat, Isus Hristos, suntem iertati. Noi am fost rascumparati de Dumnezeu, din domnia intunericului (Efeseni 1:7). Nu numai ca noi nu mai suntem dusmani tradatori, dar am fost adoptati ca sa fim fii si mostenitori, chiar de cel pe care noi L-am tradat (Efeseni 1:5)! Imposibilul a devenit posibil pentru ca Isus a venit si a “predicat pacea” cu Dumnezeu, noua care eram “departe” si ne-a oferit intrarea la Tatal (Efeseni 2:12, 17). Isus Hristos, atat fiu al omului cat si Fiu al lui Dumnezeu, este noul nostru Domn. Astfel , s-a inlaturat nu numai dusmania cu Domnul, dar chiar si dusmania cu fratele nostru. Isus este si pacea noastra, aducand toate natiunile sub un singur trup, care este imparatia Lui, biserica despre care Daniel si Mica au prevestit (Efeseni 2:14, 1:22-23).

Este de asteptat ca si mersul nostru prin locurile ceresti sa fie transformat. Dupa cum suntem incurajati in Efeseni sa parasim pacatul in care am umblat sub fostul nostru comandat, scrisoarea ne incurajeaza sa umblam in fapte bune, vrednice de chemarea noastra de catre Domnul ostirilor (Efeseni 2:2, 10). Este aceasta chemare o chemare la razboi? Nu asa este descrisa in Efeseni. In schimb, noua noastra misiune este sa fim caracterizati de smerenie, blandete si indelunga rabdare (Efeseni 4:1-2). Acum, traiti in dragoste (Efeseni 5:2). Umblati in lumina, uitandu-va cu o viziune spirituala la locurile ceresti din jurul vostru (Efeseni 5:8). Umblam din nou cu Dumnezeu ca la inceput, rascumparati si reinnointi, adoptati si in pace cu Dumnezeu si cu omul; acum umblam cu o viziune spirituala. Si apoi, intr-un final, Dumnezeu ne cheama sa ne imbracam cu toata armatura.

Noi il respingem si ne indepartam de printul nostru din trecut, rapitorul nostru, acel sarpe. El a pierdut razboiul, asa cum a fost promis in Geneza, dar pierderea lui, prevazuta de Isus in Luca 10:18, descrisa in Apocalipsa 12 nu l-a terminat. Noi suntem eliberati si ni s-a dat pace, dar el este inversunat, manios si razbunator, si a fost aruncat jos dintre noi, inversunat impotriva noastra (Apocalipsa 12:10-17). Acum poarta razboi impotriva noastra. Planurile lui, trucurile lui, sagetile lui arzatoare, ostirile lui spirituale, chiar daca nu se opresc niciodata, nu ne afecteaza deloc daca ramanem fermi in armatura lui Dumnezeu (Efeseni 6:13). Ostirile lui nu vor invinge, dar pentru asta noi trebuie sa ne inarmam cu sabia si armura impotriva Satanei si a razbunarii lui fara succes.

In mod ironic, pozitia noastra ferma si mersul nostru este “incaltat cu ravna Evangheliei pacii” sau cu “pregatirea” evangheliei pacii. Noi nu ne mai impiedicam in ratacire prin razboiul spiritual ce are loc in jurul nostru, ci suntem stabilizati de o temelie stabila. Noi intelegem cu o bucurie glorioasa ca mesajul si misiunea este pacea. Noi, soldati ai lui Dumnezeu, suntem intotdeauna pregatiti si alerti pentru misiunea data noua de catre comandant: pacea cu Dumnezeu si cu oamenii.

Din incaltarile noastre nu pot sa lipseasca nerabdarea sau dorinta de pace. Daca una din ele lipseste, persoana respective devine de nestapanit. Noi nu putem fi incaltati ca Iehu in 2 Imparati 9:18, mereu nerabdator si dornic, vigilant si pregatit a fi un ucigas eficient. Faptul ca ii lipsea o misiune data de Dumnezeu este evident-cand nu mai era nimeni care trebuia sa fie ucis, el era slab si neghidat de Dumnezeul sau (2 Imparati 10:31). El era pregatit, dar nu pentru misiunea Domnului si nici macar pentru pace.

Nici nu ar trebui sa umblam incaltati ca soldatii israeliti, demni de mila, din 1 Samuel 17. Ei se aliniau in fiecare zi, complet imbracati in uniforma militareasca numai ca sa alerge inapoi in corturile lor, descurajati de provocarea lui Goliat, fara curaj sa porneasca la lupta. Dorinta lor de a avea pace fara a veghea si fara a avea credinta in lucrarea Domnului, a fost neinteleapta si a adus blasfemie asupra lui Dumnezeu. Spre deosebire de ei, David a fost alert si pregatit sa lupte impotriva acestui inamic care “a ocarat ostirea Dumnezeului celui viu”. El nu a dorit pace cu dusmanul; el a cautat pace numai cu Dumnezeu.

Este absolut essential, dar foarte complicat pentru mintea umana sa inteleaga ceea ce ar parea o contradictie: a fi pregatit pentru razboi cu scopul unei misiuni de pace. In viata de zi cu zi, stresul si tensiunea ce rezulta in urma vegherii continue, pot degenera in manie si violenta, iar timpurile de pace si indiferenta pot cu usurinta degrada in neglijenta si nepasare. Si totusi, noi trebuie sa fim gata pentru ambele situatii-dornici si pregatiti de pace si intotdeauna alerti sa aparam darul nostru de la Dumnezeu. Ca soldati adoptati si rascumparati de Domnul nostru victorios, intr-un mod atat de glorios, mersul nostru este caracterizat de lumina, dragoste si lege; pozitia noastra trebuie sa fie nemiscata si ferma, picioarele noastre trebuie sa fie incaltate cu ravna pentru misiunea Sa pentru ca prin mila minunata a Domnului nostru, imposibilul a devenit posibil; mesajul pe care il purtam este pace cu Dumnezeu si cu omul.