Incaltamintea de pace

De Sarah Jenkins

Catre toate surorile mele care traiesc aproape sau departe. Fie ca aceste ganduri sa va incurajeze pe voi, asa cum m-au incurajat si pe mine:

Intelegeti voi ce inseamna sa va indreptati inima? Biblia spune “…indreptati-va inima spre Domnul, si slujiti-I numai Lui, si El va va izbavi…” (1 Samuel 7:3)

Ne pregatim inima atunci cand ne petrecem timpul in rugaciune si meditatie. Este ceea ce ne ofera un fundatie solida, astfel ca atunci cand sufletul nostru vrea sa se schimbe, nu se schimba. Inaintea oricarei incercari grele, exista un moment de pauza. Ne ajuta sa ne pregatim raspunsul la acea incercare-un mic interval de timp. Aceste momente sunt importante. Noi profitam de aceste momente sa ne gandim si sa ne rugam, pregatindu-ne de incercarile care ne asteapta.

Isus a valorificat aceste perioade de timp ca sa se pregateasca pe El Insusi pentru suferintele Sale. De exemplu, in Matei 26. El stia ca I se apropia timpul sa moara. Prietenii Lui cei mai apropiati nu intelegeau; El purta aceasta suferinta de unul singur…atunci cand a intrat in gradina si a continuat sa mearga de unul singur. In singuratatea noptii, El a mers. Aceste momente Il vor pregati pentru suferinta Lui, plina de durere. El intentiona sa se pregateasca. El a inceput sa transpire picaturi de sange si a vorbit cu Dumnezeu. Pe masura ce vorbea in soapta cu Dumnezeu, El gandea intens la implinirea voii lui Dumnezeu prin rugaciunile Sale. El cerea ajutorul lui Dumnezeu, Tatal Sau.

Isus Se adreseaza lui Dumnezeu ca “Tata” atunci cand Se roaga. Asta este o parte a pregatirii Lui. Acest fapt ni se pare nesimnificativ noua, pentru ca noi suntem obisnuiti sa ne adresam lui Dumnezeu ca “Tata”, dar sunt multe aspecte care trebuiesc intelese aici. In timpul lui Isus, nimeni nu I se adresa lui Dumnezeu ca “Tata”. Isus este cel care i-a invatat sa se adreseze lui Dumnezeu in aceasta maniera. Atunci cand oamenii L-au rugat pe Isus sa ii invete cum sa se roage, El le-a spus. El Isi incepe rugaciunea cu “Tatal nostru”. Cat de surprinzator trebuie sa fi fost pentru cei ce auzeau aceasta rugaciune, in acea vreme! Dar asa i-a invatat Isus sa se roage. Dorinta lui Dumnezeu este ca noi sa Il acceptam la un nivel personal. Putem vedea asta in ultima rugaciune a lui Isus; atunci cand cere ajutorul Tatalui in gradina, in singuratate. Intelegem intimitatea dintre Tata si Fiu atunci cand Fiul trece prin suferinta si singurul care Il poate intari este Dumnezeu. Dumnezeu Il va ajuta sa treaca prin orice incercare pusa inaintea Lui.

“Tata…”, a spus El.

“Tata, faca-se voia Ta.”

O persoana care isi pregateste inima, isi fixeaza mintea pe voia lui Dumnezeu. “Nu voia mea sa se implineasca, ci faca-se voia Ta”, a spus Isus.

Nu a fost intotdeauna “usor” pentru Isus sa aiba aceasta gandire. Nu a fost “natural” sa doreasca sa implineasca voia Tatalui Sau. Va aduceti aminte, chiar inaintea acestui moment, cateva capitole inainte, Petru a incercat sa Il convinga pe Isus sa nu se supuna voii Tatalui. El Ii spune lui Isus ca nu ar trebui sa vorbeasca despre moartea Sa. Isus nu a putut accepta acest indemn: “Inapoia mea Satano”, I-a spus Isus. “Caci gandurile tale nu sunt gandurile lui Dumnezeu, ci ganduri de ale oamenilor” (Matei 16:23). El a luat o decizie si nu a permis nimanui sa schimbe directia unde era hotarat sa mearga. El nu a fost surprins de niciunul din evenimentele din ultima Lui zi de viata. Mintea lui era pregatita deoarece anterior a petrecut timp in meditatie si rugaciune. Deci, ultimele ore de viata ale lui Isus au fost dureroase.

Dar care este concluzia acestor lucruri-fiecare moment este o incercare? Nu, cateodata avem de infruntat ispite-si Isus a trecut prin asta.  Va aduce-ti aminte cum le-a spus oamenilor ca este bine sa se roage, “Si nu ne duce in ispita, ci izbaveste-ne de cel rau”. Aceasta rugaminte a fost parte din rugaciunea “Tatal nostru”. Ca ucenici ai lui Hristos, noi ne asteptam ca vom fi ispititi sa pacatuim, si numai Dumnezeu Tatal stie cum sa ne mute de pe acea cale, chiar inainte ca pacatul sa fie infaptuit. Noi ne asteptam la ispite si de aceea ne pregatim. Sursa noastra de putere este Dumnezeu si nu noi insine, si ca rezultat avem pace.

Scrisoarea lui Pavel catre Efeseni ne va ajuta sa intelegem acest lucru. Pavel spune ca picioarele noastre trebuie sa fie “incaltate cu ravna evangheliei pacii”.

Noi suntem pregatiti cand umblam ca Isus. In tristeti si greutati mergem la Dumnezeu. Rugaciunile noastre dau glas la cat de neputinciosi suntem de unii singuri. Temelia noastra este Dumnezeu, si nu noi insine. Cand totul pare ca este lipsit de control, totul este sub controlul lui Dumnezeu. Cand ne simtim demni de mila si strigam la Dumnezeu, rezultatul este imputernicire: “Cand striga un nenorocit, Domnul aude, si-l scapa din toate necazurile lui.” (Psalmii 34:6). Mai departe, Biblia spune: “Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El, si-I scapa din primejdie.” (Psalmii 34:7). Tatal nostru bun ne fereste de ispita cand Ii cerem ajutorul.

Acum cand ne pregatim inimile pentru incercarile noastre, trebuie sa stim ca Tatal nostru bun ni Se ofera pe Sine Insusi. Ca ne intinde o mana cu fiecare rugaciune pe care o spunem, oricat de soptita ar fi; nimic altceva nu este atat de pretios ca aceasta pace! Asta este pregatirea pe care o avem; prin Tatal nostru care ne ajuta in toate incercarile vietii.

“Pace voua din partea lui Dumnezeu Tatal, si din partea Domnului Isus Hristos”, este inchiderea scrisorii lui Pavel. Pace voua surorilor, prin Domnul nostru Isus si Mantuitorul Isus Hristos!