Loteria nasterii

Liz Roberts

Ponte Verde, Florida

De multe ori, in clasele mele vorbesc despre “loteria nasterii”. Noi nu avem nici un cuvant de spus in cum, cand si unde ne nastem, asa cum nu alegem cand, cum si unde ne incheiem vietile. Petrecem prea mult timp de-alungul vietilor noastre vorbind despre circumstantele externe in care ne aflam; vorbim despre cum ne alegem destinele, cum ne controlam directia vietii, cum ne croim propriile cai. Dar, in realitate, experientele cele mai fundamentale care ne influenteaza vietile nu sunt alese sau dirijate de catre noi, si nici nu definesc cine suntem. Noi ne nastem in locul si timpul care s-au intamplat sa fie ale noastre. Sufletele si inimile noastre sunt gazduite in “vase de lut” (2 Corinteni 4:7) care sunt placute sau neplacute noua. Aceste “vase de lut” au caracteristici si trasaturi distinctive care nu pot fi schimbate de dorintele si placerile noastre, dupa cum Isus ne aminteste in Matei 6:27, “Si apoi, cine dintre voi, chiar ingrijorandu-se poate sa adauge macar un cot la inaltimea lui?” Experientele si imprejurarile vietii sunt determinate de circumstantele acestor inceputuri fundamentale. Vorbim limbi, invatam in scoli, lucram in locuri de munca si chiar ne casatorim cu persoane care sunt parte din experientele si situatile noastre pamantesti.

Tatal meu obisnuia sa spuna aceasta poveste in predicile lui: uneori unul dintre cei cinci copii ai lui se opuneau regulilor casei cu o afirmatie categorica “Eu nu am cerut sa ma nasc in aceasta familie!”, la care el raspundea “Intr-adevar, si noi nu am cerut sa primim ce am primit atunci cand tu te-ai nascut in aceasta familie!” Bineinteles, aceasta poveste era spusa cu mult mai mult umor decum s-a desfasurat in realitate. Noi nu avem nici un control asupra nasterii, si majoritatea ocaziilor, nu avem nici un control asupra evenimentelor care constituie vietile noastre. Noi ne nastem in casele parintilor nostri, primim fratii sau surorile pe care ii primim, ne nastem intr-un an anume, intr-o tara anume.

Cat de mult mi-am dorit, intreaga mea viata, sa fiu chemata sa conduc armate in lupta si sa judec cazuri legale si politice ca sa imi pot salva natiunea, ca si Debora. Mi-am dorit sa mi se ceara sa imi demonstrez credinta ca Ester, in palatul unui rege pagan-nemiscata in devotamentul meu fata de Dumnezeu, mai presus de orice. Mi-am dat seama foarte devreme in viata mea, ca nu mi se va cere niciodata sa port o divinitate in pantecele meu, sa cresc pe cel care se va naste sa aduca lumina intr-o lume intunecata. Eu nu voi avea niciodata ocazia sa servesc mancare Domnului meu ca cele doua surori din Betania. Si asa cum nu pot sa adaug un cot la statura mea prin ingrijorare-dorinta si setea mea pentru un asa “serviciu dramatic” nu schimba cu nimic circumstantele statornice ale vietii mele.

Asa ca, ce vom face cu aceasta informatie? Ce se va intampla daca nu sunt chemata ca “servesc intr-un mod grandios”? Ce se va intampla daca nu voi fi niciodata chemata sa imi demonstrez credinta inconjurata de armate dusmane? Ce se va intampla daca nu mi se va cere sa imi parasesc casa mea din Ur pentru a implini promisiunea facuta de barbatul meu? Ce se va intampla daca circumstantele vietii mele nu reflecta faptele de credinta despre care citesc in Biblie?

Pai, bineinteles, raspunsul este simplu…conditiile in care suntem nascuti, caracteristicile si experientele vietii noastre la care ne gandim si contemplam atat de intens, nu pot limita asteptarile unei mari credinte. Imi aduc aminte ca Debora nu a condus armate in fiecare zi, ca lui Ester nu I s-a cerut sa apara in fata imparatului de mai multe ori. Cerintele de zi cu zi de a creste un copil, nu i-au oferit Mariei prea mult timp sa mediteze la tot ce vedea in fiul ei. Credinta nu se demonstreaza intr-o ora, o zi sau un eveniment. Credinta este la baza chemarii de a “face totul in numele Domnului”. Nu era curajul in batalie sau intelepciunea Deborei sub palmier ceea ce a constituit slujirea ei deosebita, a fost devotarea neclintita si credinta ei in Dumnezeu, de a face tot ce era posibil. Nu nasterea unui copil a fost ceea ce a salvat-o pe Maria, ci credinta ei statornica si adanca ca promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure si adevarate.

Asa ca, in fiecare zi, trebuie sa fim dornici. Dornici sa servim in orice situatie suntem chemati; chiar daca este neconvenabil, incomod, chiar daca suntem epuizati, chiar daca pare ca nu este rational. Trebuie sa fim dornici, in tarile noastre, in acest an specific, sa ne dedicam noi insine in totalitate slujirii. Sa fim dornici sa facem slujirea tinta tuturor activitatilor noastre, dragostei noastre si devotamentului nostru. Mordecai i-a amintit lui Ester ca planul lui Dumnezeu va continua fara ea, dar poate ca ea se afla in acel loc ca sa I se ofere ocazia de a sluji in aceasta maniera: “Sa nu iti inchipui ca numai tu vei scapa dintre toti iudeii, pentru ca esti in casa imparatului. Caci, daca vei tacea acum, ajutorul si izbavirea vor veni din alta parte pentru iudei, si tu si casa tatalui tau veti pieri. Si cine stie daca nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la imparatie?” (Ester 4:13-14).

Si cand am tendinta sa cred ca nu mi s-a oferit o sansa sa slujesc intr-un mod grandios, trebuie sa imi amintesc de multele pilde pe care Isus le-a spus despre slujitorii credinciosi care au muncit in camp, sau au avut grija de gospodarie, si au fost rasplatiti cu multele binecuvantari ale stapanului lor. Zi de zi, ei au ramas credinciosi, au continuat sa iubeasca munca – pentru ca stapanul lor indurator a fost atat de bun fata de ei. Zi de zi, saptamana de saptamana, an de an, ei nu au uitat ce privilegiu era sa pot face orice erau chemati sa faca, fara a tine cont de conditiile in care se aflau. Cand nu vedem maretia a ceea ce sunt chemati sa facem, inseamna ca am uitat maretia acelei imparatii glorioase, a Dumnezeului minunat, si a pastorului iubitor pe care Il slujim: “Voi sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu si L-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intunerec la lumina Sa minunata; pe voi care odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi care nu capataserati indurare, dar acum ati capatat indurare.” (1 Petru 2:9-10). Haideti sa raspundem la aceasta chemare cu toata credinta neclintita a surorilor noastre din trecut.