Adevaratul inceput al intelepciunii
de Julia Huntley
Conceptul de dragoste si de slujire a celor din jur este la moda acum, chiar si printre cei care nu il urmeaza pe Hristos. Atat cei credinciosi cat si cei necredinciosi realizeaza cat de important este ca viata sa fie traita cu interesul altora in minte-ajutand cu generositate pe cei in nevoie, pe cei care sunt mai putin norocosi, si in general a fi o persoana buna, cinstita, binevoitoare. Acest tip de viata este descris in cartea Proverbe ca fiind o viata de intelepciune, definita ca iscusinta de a trai evlavios. Un aspect interesant al cartii Proverbe este ca, la prima vedere, pare ca poate fi folosit ca un manual modern de autoeducare pentru oricine doreste sa traiasca o viata mai buna, nu doar cei credinciosi. Teoretic acest fapt este adevarat. Cineva ar putea citi cartea Proverbe si ar putea pune in aplicare sfaturile gasite acolo, iar viata lui si a celor din jurul lui ar beneficia din plin, fara chiar a avea o relatie cu Domnul. Totusi, Solomon afirma inca din capul locului ca a trai o viata de intelepciune incepe cu un pas fundamental: “Frica de Domnul este inceputul intelepciunii” (Proverbe 1:9). De ce este acest lucru important? Ce conteaza daca o persoana se teme de Domnul sau nu, atata vreme cat urmeaza principiile prezentate in cartea Proverbe de a lucra cu sarguinta, de a darui cu generozitate, si in general, a fi o persoana buna, cinstita si bunavoitoare? De ce este necesar ca o persoana sa se teama de Domnul pentru ca actiunile lui sa fie considerate cu adevarat intelepte?
Chiar daca am putea oferi niste raspunsuri rezonabile la aceasta intrebare, Psalmii 111 si 112 ne ofera niste indicii importante pentru a intelege de ce frica de Domnul este temelia fundamentala pentru a trai o viata de intelepciune. Psalmul 111, ca toti Psalmii de lauda, incepe cu incurajarea sa “Laudati pe Domnul!” si apoi continua sa enumere toate motivele pentru care Domnul este vrednic de lauda. Psalmistul in mod repetat il slaveste pe Domnul pentru cine este El si pentru lucrarile facute pentru poporul Sau-“El este indurator si milostiv” (v. 4), El da hrana celor ce se tem de El (v. 5), El isi aduce pururea aminte de legamantul Lui (v. 5), lucrarile Lui sunt credinciosie si dreptate (v. 7), pentru a numi numai cateva dintre lucrarile si atributele Domnului. Psalmul 112 incepe cu un verset asemanator “Laudati-L pe Domnul!”, apoi continua sa descrie caracterul si lucrarile, nu ale Domnului, ci ale “omului care se teme de Domnul”. Si cum descrie psalmistul pe acest om? El il descrie pe acest om in acelasi fel in care Il descrie pe Domnul Isusi-el este milostiv si drept (v. 4), milos si generos (v. 5), el este darnic si da celor lipsiti (v. 9). Cu alte cuvinte, omul care se teme de Domnul reflecta in caracterul si actiunile lui pe Domnul de care se teme.
La sfarsitul Psalmului 111 in versetul 10, chiar intre acesti doi Psalmi, se gaseste aceasi afirmatie pe care Solomon o face in Proverbe 1 “Frica Domnului este inceputul intelepciunii”. Aceasta afirmatie serveste ca o legatura importanta intre acesti psalmi pentru ca ne forteaza sa intelegem ca frica de Domnul este motivul principal pentru a trai o viata de intelepciune. Frica de Domnul este singura motivatie la baza unei vieti caracterizata de dragoste si slujire. Actiunile omului din Psalmul 112 sunt posibile pentru el Il intelege si se teme de Domnul cu toata inima, asa cum citim in Psalmul 111. De ce este frica de Domnul inceputul intelepciunii? Pentru ca cei ce se tem de Dumnezeu sunt hotarati sa Il oglindeasca pe Cel de care se tem, si aceasta oglindire transforma o viata obisnuita intr-o viata de intelepciune, de bunavointa, de mila, de credinta, de dreptate si de generozitate.
Teama de Domnul nu numai ca ofera motivatia de a trai o viata de intelepciune asa cum este descrisa in cartea Proverbe, dar ofera si o semnificatie eterna faptelor noastre de dragoste si slujire. Remarcati, din nou, ce spune Psalmistul atat despre Domnul, cat si despre omul care se teme de Domnul, si anume ca “dreptatea lui tine in veci” (111:3; 112:3, 9). Cea mai mare realizare a unui om care nu se teme de Domnul, chiar atunci cand isi traieste viata in bunatate si generozitate, este o buna reputatie aici pe pamant. Odata ce s-a dus de pe acest pamant, bunatatea lui se va duce cu ultima lui rasuflare, iar intr-un final, va fi uitata. Pana la urma, toate faptele lui bune si generoase nu sunt nimic mai mult decat o preocupare zadarnica de a crea o existenta mai buna pe acest pamant. Pe de alta parte, pentru omul care se teme de Domnul, faptele lui au o semnificatie si valoare eterna pentru ca “dreptatea lui tine in veci”. Faptele lui bune si generoase nu sunt zadarnice, dar vor dainui mult timp dupa ce viata lui pe acest pamant s-a sfarsit. O viata traita in intelepciune are o insemnatate eterna atunci cand este motivata de o inima care se teme de Domnul.
Chiar daca cartea Proverbe poate fi considerata un manual modern de autoeducare, daca vrem ca faptele noastre de dragoste si slujire sa nu fie zadarnice, trebuie sa intelegem mai intai cine este Domnul si ce a facut pentru fiecare dintre noi la un nivel general si personal. Cand meditam la lucrarile marete ale Domnului, ar trebui sa avem acelasi gand ca si Psalmistul in Psalmul 66:16 – “Veniti si ascultati toti cei ce va temeti de Domnul, si voi istorisi ce a facut El sufletului meu”. Ce a facut Domnul pentru sufletul tau? Ai putea tu, personal, sa confirmi bunatatea, generositatea, credinta, mila si dragostea Domnului? Raspunsul la aceasta intrebare ar trebui sa motiveze pe fiecare dintre noi sa facem pentru altii tot ceea ce Domnul a facut pentru noi, astfel vom trai in intelepciune, vieti caracterizate de dreptatea care “tine in veci”.
“Frica de Domnul este inceputul intelepciunii.” Intr-adevar!