Imi invioreaza sufletul

“Domnul este Pastorul meu: nu voi duce lipsa de nimic. El ma paste in pasuni verzi, si ma duce la ape de odihna; imi invioreaza sufletul, si ma povatuieste pe carari drepte, din pricina Numelui Sau. Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, ca Tu esti cu mine. Toiagul si nuiaua Ta ma mangaie. Tu imi intinzi masa in fata potrivnicilor mei; imi ungi capul cu untdelemn, si paharul meu este plin de da peste el. Da, fericirea si indurarea ma vor insoti, in toate zilele vietii mele, si voi locui in Casa Domnului pana la sfarsitul zilelor mele”.

Matthew Henry ne aminteste ca multi din Psalmii lui David sunt “plini de plangeri, dar acest Psalm este plin de mangaiere si de incantare in marea bunatate a lui Dumnezeu si in dependenta omului de El”. Asa cum era cazul credinciosilor din timpul lui David, acesta este un Psalm care a adus si continua sa aduca mangaiere si bucurie crestinilor.

Psalmul 23 este o descriere minunata a calatoriei noastre spirituale: urmandu-L pe Pastorul nostru, pascand in pasuni verzi, salasluind in pace, protejati de pericole, inviorati de ape si invaluiti in protectie. Aceasta imagine este o realitate pentru David deoarece Dumnezeu i-a daruit toata bunatatea si inviorarea necesara lui ca imparat, in forma unei mese bogate sau a bataliilor cu dusmanii, cu un pahar atat de plin ca da peste el cu bunatate si mila in toate zilele lui. Psalmul reflecta si realitatea noastra atunci cand descrie relatia noastra cu si in Isus Hristos. 

Acest Psalm minunat creaza portretul ideal al Domnului nostru Isus. Inviorarea continua a sufletelor, a inimilor si a mintilor noastre o simtim numai atunci cand suntem condusi de Pastorul nostru, locuind in pasuni pe care El le protejeaza. Isus a intrupat acest Pastor atunci cand a locuit in mijlocul oamenilor in trup - dovada a intregii bunatati, intruparea luminii, sursa reinoirii sufletului care aduce mangaiere, protectie si pace.

Este imposibil sa intelegem pe deplin care este modalitatea in care suntem inviorati si restaurati atunci cand suntem pe pasuni verzi cu Pastorul nostru. Isus Insusi in frumoasa lui predica din Ioan 10, a permis celor care au fost martorii dezbaterilor furtunoase care aveau loc in Ierusalim, sa fie primiti in mijlocul turmei lui. Isus descrie ca fiind oile Lui pe cei care Ii aud si Ii recunosc vocea. El este un Pastor iubitor, dornic sa faca tot ceea ce este posibil ca sa aiba grija si sa protejeze turma care Ii apartine, pazind usa si zidind un perete protector in jurul lor.

A inviora are intelesul de a aduce inapoi in existenta, a reinnoi, a pune in starea initiala. David Il lauda pe Pastorul lui, pe Domnul lui pentru ca l-a condus la pasuni verzi si ape de odihna care ii ofera o inviorare continua. Apele si pasunile vietii eterne, unde nici macar frica de moarte nu il cuprinde. O turma in mijlocul careia nu ii lipseste nimic. Reinnoirea sufletelor noastre are loc zilnic prin Pastorul nostru, care ne cheama cu afectiune. El priveste noii Sai miei cu priviri protectoare, si ii salveaza pe cei care sunt in pericol. Ma intreb daca nu suntem inviorati pentru ca nu auzim vocea Pastorului sau pentru ca nu intelegem binecuvantarile spirituale oferite in mijlocul acestei turme.

Acest tip de reinnoire a sufletului descris in psalmul lui David este o pasune in care multi dintre noi nu suntem interesati sa pastem. Matthew Henry comenteaza despre acest psalm, “Cel mai mare belsug este un pamant uscat in ochii unui om netrebnic, care nu apreciaza decat lucrurile care ii satisfac simturile; dar pentru un om evlavios, care descopera bunatatea lui Dumnezeu in toate experientele lui, si care prin credinta o savureaza din plin, chiar daca are parte numai de o portiune mica a acestei lumi, totusi pentru el aceasta este o pasune roditoare”. Reinnoirea nu poate fi aflata in petreceri si banchete lumesti, in vinuri si haine scumpe, in pozitii sociale inalte, in distractii, in comori lumesti, in stiinta sau medicina, sau intelepciune gasita in cele mai bune institutii de educare.

Inviorarea si reinnoirea sufletului pot fi beneficiate numai de acele oi care se gasesc in turma Bunului Pastor, numit Isus. Sunt simtite atunci cand mila si indurarea oferita de Isus, Ingrijitorul iubitor, sunt oferite celui care ar fi trebuit sa fie exclus din mijlocul turmei, celui care chiar daca este obligat sa paraseasca turma, totusi i se ofera acces inauntrul ei. Staulul era o constructie necesara pentru ca pastorul sa isi poata proteja turma pe timpul noptii. Avea forma unei ograzii in mijlocul unui oras, putea fi ingradit de un zid de piatra in mijlocul desertului, a unei pasuni, sau a unei camp intins. Zidurile puteau avea deasupra lor craci cu ghimpi pentru ca numai cei care erau acceptati de Pastor sa poata intra in staul.

Psalmul 119:173-176 ne reaminteste cat de usor ne putem rataci, iar autorul Il roaga pe Domnul sa fie cu el chiar atunci cand se indeparteaza: “Mana ta sa-mi fie intr-ajutor, caci am ales poruncile Tale, suspin dupa mantuirea Ta, Doamne, si Legea Ta este desfatarea mea. Sa-mi traiasca sufletul si sa Te laude, si judecatile Tale sa ma sprijineasca! Ratacesc ca o oaie pierduta: cauta pe robul Tau, caci nu uit poruncile Tale”.

Isus, Pastorul iubitor, ne cauta atunci cand ne indepartam. Daca nu ne-ar cauta, daca Pastorul nostru nu ar fi intotdeauna present, atunci soarta noastra ar fi destinata unei rataciri nesfarsite, fara rost, pana cand am fi complet pierduti, in desert, fara a fi parte a unei turme. Si daca Dumnezeu a indurat pacatul nostru, El nu a indurat soarta noastra de a fi pierduti fara posibilitatea de a fi reinnoiti…prin Pastorul nostru. El este sursa, puterea, Pastorul iubitor care si-ar da viata pentru oile Lui pentru ca noi sa putem fi reinnoiti, impacati, si parte a turmei Lui eterne.