A venit timpul sa locuiti in case captusite cu tavan?
In studiul nostru, am ajuns la o noua intrebare pe care Dumnezeu o pune omului: “A venit timpul sa locuiti in case captusite cu tavan?”. Aceasta intrebare, exprimata prin profetul Hagai, se refera la prioritatile israelitilor dupa ce s-au intors din captivitate. In aceasta perioada, casa Domnului era lasata in ruine, in timp ce ei erau preocupati de propriul lor comfort si lux. Aceasta situatie il determina pe Dumnezeu sa le atraga atentia asupra lipsei lor de recunostinta si devotament.
Cartea Hagai este scrisa in timpul perioadei de intoarcere din exil, cand israelitii s-au intors in Ierusalim din captivitatea babiloniana, in jurul anului 520 i.Hr. Templul Domnului statea in ruina si neglijenta in timp ce oamenii se preocupau cu construirea propriilor lor case. In primele 11 versete ale capitolului 1, profetul Hagai ii incurajeaza pe oameni sa puna Casa Domnului inaintea caselor lor:
“Asa vorbeste Domnul ostirilor: ‘Poporul acesta zice: N-a venit inca vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului!” (1:2)
De cate ori nu am spus si noi acelasi lucru? Cutare si cutare lucru este nemaipomenit de facut. Dar timpul nu este potrivit, deocamdata. Il voi face mai tarziu. Delasarea poate parea justificata datorita programelor noastre atat de incarcate, dar acest verset ne cere sa ne reevaluam prioritatile.
“De aceea Cuvantul Domnului le-a vorbit prin proorocul Hagai astfel: ‘Dar pentru voi a venit oare vremea sa locuiti in case captusite cu tavan, cand Casa aceasta este daramata?” (1:3-4)
Dumnezeu spune: “Cum adica? Voi locuiti in case captusite cu tavan (adica comfortabile), iar casa Mea este inca in ruine?” Acest contrast puternic scoate in evidenta prioritatile gresite ale poporului. Daca nu suntem atenti, si noi putem sa fim preocupati cu comfortul si luxurile acestei lumi, in timp ce neglijam responsabilitatile si datoriile noastre spirituale.
“Asa vorbeste acum Domnul ostirilor: ‘Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre! Samanati mult, si strangeti putin, mancati, si tot nu va saturati, beti, si tot nu va potoliti setea, va imbracati si tot nu va este cald; si cine castiga o simbrie, o pune intr-o punga sparta!” (1:5-6)
Daca asta nu descrie societatea din ziua de astazi, nu stiu ce altceva ar fi. Imi aduc clar aminte de o vizita in Rwanda cand m-am intalnit cu doamnele cu care lucram. Noi eram in bucatarie si una dintre doamne a deschis acest frigider mic si a observat ca era mai multa mancare acolo decat de obicei (cu mult mai putin decat suntem noi obisnuiti), la care ea a exclamat: “Vai, avem atata mancare!” Si atunci am realizat. De cate ori am deschis frigiderul meu imens, plin de mancare si am exclamat: “Vai, nu avem nimic de mancare!”. Contrastul era clar, si chiar si acum ma gandesc la acea zi ori de cate ori deschid frigiderul.
Dar, haideti sa fim cinstiti. Asa cum a spus si Hagai, nerecunostinta noastra nu se termina aici. De cate ori nu am deschis noi dulapul nostru si ne-am gandit: “Nu am nimic de purtat”? Sau ne-am verificat contul bancar si am gandit: “Unde s-or fi dus toti bani?” Cand, in realitate suntem atat de binecuvantati. Acest pasaj captureaza goliciunea lasata de materialism si nemultumirea care vine din neglijarea lucrarii lui Dumnezeu.
“Asa vorbeste Domnul ostirilor: Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre!” (1:7)
Dupa cum ne spune Dumnezeu mereu-bagati de seama la modul in care lucrati si va comportati. Cu adevarat, luati seama la caile voastre. Examinarea de sine si cugetarea sunt critice daca dorim ca voia lui Dumnezeu sa fie reflectata in comportamentul nostru.
“Suiti-va pe munte, aduceti lemne, si ziditi Casa! Eu ma voi bucura de lucrul acesta, si voi fi proslavit, zice Domnul. Va asteptati la mult, si iata ca ati avut putin; l-ati adus in casa, dar Eu l-am suflat. Pentruce? zice Domnul ostirilor. Din pricina Casei Mele, care sta daramata, pe cand fiecare dintre voi alearga pentru casa lui. De aceea cerurile nu v-au dat roua, si pamantul nu si-a dat roadele. Am chemat seceta peste tara, peste munti, peste grau, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pamantul, peste oameni si peste vite, si peste tot lucrul mainilor voastre.” (1:8-11)
Dumnezeu le spune ca pentru ca fiecare dintre ei sunt preocupati cu casa lor proprie, cu interesele lor si lucrarile acestei lumi, El a oprit roua si a chemat seceta. A facut acest lucru pentru a ii trezi din adorminre, pentru a-I incuraja sa ii stabileasca prioritatile si sa se concentreze pe ceea ce este cu adevarat important.
Eu nu inteleg cum Dumnezeu lucreaza prin providenta Lui, in ziua de astazi, dar gandul asta ma preocupa mereu. In special, atunci cand lucrurile nu merg prea bine. Mi-am petrecut eu timpul cu lucrurile care nu sunt importante? Am dedicat eu prea mult timp serviciului, incat Dumnezeu a oprit roua si a chemat seceta? Poate. Ceea ce stiu cu certitudine este ca seceta te ajuta sa obtii o perspectiva asupra a ceea ce este cu adevarat important. Asupra a ceea e necesar sa te concentrezi. Sau poate iti reaminteste cat de binecuvantat esti cu adevarat.
Acest pasaj din cartea Hagai ne invita sa reflectam cu profunzime la propriile noastre vieti. Haideti sa ne punem urmatoarele intrebari:
Care sunt “casele captusite cu tavan” din vietile noastre care v-ar trage atentia de la prioritatile lui Dumnezeu?
Cum va puteti reorganiza viata ca sa fiti siguri ca lucrarea lui Dumnezeu nu este neglijata?
In ce fel puteti contribui la zidirea “casei Domnului” in zona in care traiti?
Mesajul lui Dumnezeu prin Hagai ne aminteste ca prioritatile noastre sa fie similare cu cele ale lui Dumnezeu. Atunci cand Il punem pe Dumnezeu pe primul loc, restul isi gaseste locul potrivit. Ganditi-va la viata voastra, faceti schimbarile necesare si aveti incredere in grija pe care Dumnezeu v-o poarta. El este mereu credincios celor care cauta Imparatia mai inainte de toate.