De ce tolerezi pacatul?

Mica carte Habacuc este diferita de toate celelalte; este textul perfect pentru subiectul ales sa il dezbatem in acest an, deoarece intreaga carte este o conversatie intre Dumnezeu si Profetul Sau. In acest articol, noi vom discuta numai despre una dintre intrebarile pe care Habacuc le pune lui Dumnezeu, dar va incurajez sa cititi articolul scris de Amy Schlosser, In Transee, pentru a obtine mai multe detalii despre aceasta carte minunata. 

Lui Habacuc I se transmite mesajul referitor la cucerirea si asimilarea natiunii iudaice de catre dusmanii ei de la nord-est, babilonienii sau caldeenii, datorita inimilor lor necredincioase. Capitolul 1 incepe imediat prin a scoate in evidenta povara acestui profet. Aceasta povara nu ii apartine numai lui, totusi, ci este o povara pe care toate generatiile trebuie sa o poarte. Cum putem noi sa intelegem dreptatea lui Dumnezeu? Cat timp va permite Dumnezeu ca rautatea si pacatul sa predomine? Cat timp vom putea continua in dreptate atunci cand suntem inconjurati de ticalosie?

Habacuc a inteles ca pacatul prospera in imparatia lui Iuda, poporul lui Dumnezeu. Intrebarea lui cerea ca o judecata dreapta sa aiba loc asupra oamenilor acestei natiuni, salvand si pastrand pe cei credinciosi. 

Habacuc 1:1-4

“Proorocia descoperita profetului Habacuc. Pana cand voi striga catre Tine, Doamne, fara sa asculti? Pana cand ma voi tangui Tie, fara sa dai ajutor? Pentru ce ma lasi sa vad nelegiuirea, si Te uiti la nedreptate? Asuprirea si salnicia se fac supt ochii mei, se nasc certuri si se starneste galceava. Deaceea legea este fara putere, si dreptatea nu se vede, caci cel rau biruieste pe cel neprihanit, de aceea se fac judecati nedrepte.”

Asta este o problema, nu-I asa? Este o intrebare cu care credinciosii fiecarei generatii trebuie sa se confrunte. De fapt, ii conduce pe unii sa Il paraseasca pe Dumnezeu sau chiar sa se indoiasca de existenta lui Dumnezeu-pentru ca cine ar putea sa ignore nedreptatile suferite, judecatile nedrepte, certurile, galcevile si razboaiele? Habacuc impartaseste acest sentiment, pentru ca este epuizat, este nesigur, este trist, este confuz si este impovarat cu toata greutatea vietii pe acest pamant. El I se adreseaza lui Dumnezeu; cum se face ca Dumnezeu nu vede si nu raspunde? Cat de mult timp va indura Dumnezeu? Cat de mult va trebui ca noi sa asteptam? Cat de multe rugaciuni va trebui ca noi sa spunem? Cat de multe conflicte si nedreptati va trebui ca noi sa induram?

Viata ne epuizeaza pe toti; nu toti oamenii inteleg si recunosc de ce. Dar poporul lui Dumnezeu intelege ca el trebuie sa indure calatoria in ciuda nelegiurii care apasa din toate directiile. Cel drept trebuie sa fie indrumat de lumina care ofera perspectiva corecta si intelepciunea profunda pentru a intelege nedreptatea din jurul sau. Mai tarziu, in aceasta conversatie, Dumnezeu il asigura pe Habacuc ca “cel neprihanit va trai prin credinta lui”, chiar atunci cand se gaseste printre cei nelegiuti, iar viata lui este in pericol. Prin credinta el poate fi victorios, asta ar fi singura cale, pentru ca Dumnezeu nu ii va inlatura povara, ci chiar i-o va ingreuna.

Dumnezeu ii ofera lui Habacuc un raspuns greu de imaginat in versetele 5-11. El ii impartaseste lui Habacuc ca intentioneza sa aduca distrugere si judecata asupra poporului Lui care L-a nesocotit, folosindu-I pe babilonieni, o natiune nelegiuita, cumplita, inversunata, fara Dumnezeu si fara mila, care sa ii nesocoteasca, sa ii umileasca si sa ii cucereasca.

“Aruncati-va ochii printre neamuri, si priviti, uimiti-va, si ingroziti-va! Caci in zilele voastre voi face o lucrare, pe care n-ati crede-o daca v-ar povesti cineva! Iata, voi ridica pe Haldei, popor turbat si iute, care strabate intinderi mari de tari, ca sa puna mana pe locuinte care nu sunt ale lui. El este grozav si infricosat; numai din el insusi ii iese dreptul si marirea lui. Caii lui sunt mai iuti decat leoparzii, mai sprinteni decat lupii de seara, si calaretii lui inainteaza in galop de departe, zboara ca vulturul care se repede deasupra prazii. Tot poporul acesta vine numai ca sa jefuiasca; privirile lui lacome cauta inainte, si strange prinsi de razboi ca nisipul. Isi bate joc de imparati, si voivozii sunt o nimica pentru el, rade de toate intariturile, caci gramadeste pamant, si le ia. Apoi, aprinderea I se indoieste, intrece masura si se face vinovat, caci puterea lui o ia ca dumnezeu a lui!”

Nicaieri in scripturi nu este mentionat faptul ca Dumnezeu intervine in activitatile unei natiuni sau a unei persoane. Dumnezeu ii spune lui Habacuc ca El planuieste o lucrare, in timp ce Habacuc isi petrece zilele ingrijorandu-se daca Dumnezeu vede toate aceste lucruri. Aceasta lucrare il va lasa pe Habacuc uimit, tulburat si dezamagit. Pentru ca Dumnezeul creatiei va folosi armata teribila si nelegiuita a babilonienilor pentru a indeparta de la propriul Lui popor pamantul, libertatea si mandria. Ca raspuns la intrebarea lui Habacuc, “Pana cand voi striga catre Tine, Doamne, fara sa asculti?”, Dumnezeu ii da un raspuns care sfideaza imaginatia. De fapt, conversatia continua pe masura ce Habacuc incearca sa inteleaga cum ar fi acest lucru indreptatit. 

Cum poate fi aceasta dreptate pentru cel credincios? Cum poate permite Dumnezeu o asemenea pedeapsa? Cu siguranta, babilonienii erau mai rai decat copiii lui Iuda, si cu siguranta cu mult mai rai decat cei credinciosi! Nu asta era raspunsul pe care il astepta Habacuc atunci cand a plans inaintea Domnului ca sa Ii ceara sa faca dreptate in lumea in care traia el.

Cum ne rugam noi Domnului sa aiba de-a face cu cei nelegiuti? Ne inchipuim noi ca Dumnezeu nu “va face o lucrare in zilele noastre”? Eu ma intristez ori de cate ori ii aud pe fratii si surorile mele vorbind cu atata pasiune despre natiunile acestei lumi, in timp ce le lipseste pasiunea pentru imparatia care este eterna. Nu stim noi ca Dumnezeu “face o lucrare” in orice moment? In timp ce oamenii se ingrijoreaza, Dumnezeu lucreaza in permanenta la lucrarea Sa.

Ne amintim noi cum in capitolul 2 al cartii Apocalipsa, Hristos le reasigura pe bisericile din Asia ca toate nelegiurile si nedreptatile vor fi pe drept rasplatite pentru cei care traiesc in credinta, incurajandu-I sa continue pe calea cea dreapta si sa creada in promisiunile lui Dumnezeu? Noi avem certitudinea ca Hristos conduce natiunile acestei lumi cu un toiag de fier si ca el are puterea de a le sfarama in bucati ca pe vasele olarului. 

“Numai tineti cu tarie ce aveti, pana voi veni! Celui ce va birui si celui ce va pazi pana la sfarsit lucrarile Mele, ii voi da stapanire peste Neamuri. Le va carmui cu un toiag de fier, si le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit si Eu putere de la Tatal Meu. Si-I voi da luceafarul de dimineata.” (Apocalipsa 2:25-28)

Cum putem noi indrazni sa credem ca orice natiune este condusa de oameni, fara imputernicirea data lor de Hristos, luceafarul de dimineata? In umblarea noastra in credinta, noi suntem binecuvantati cu cunostinta ca Dumnezeul nostru si fiul Sau fac o lucrare. O lucrare nu numai prin popoare, dar si prin oameni, prin grupuri, lumini in intuneric. Dumnezeu este in control. El vede si pe cel prihanit si pe cel neprihanit. El vede si intunericul si lumina. El stie rugaciunile oamenilor Lui. Zilele noastre scurte sunt cunoscute de Dumnezeu, iar daca nelegiuirea este pedepsita prin natiuni, prin grupuri sau prin persoane individuale, noi suntem protejati, ca si o ramasita, traind prin credinta.

Este mai presus de imaginatia noastra, asa cum a fost si pentru Habacuc, planul pe care Dumnezeu il lucreaza. El priveste in permanenta, iar Fiul Sau domneste in permanenta, iar “lucrarea” continua.

Soldatii credinciosi ai acestei imparatii sunt inarmati cu armura si armele spirituale ca sa poata trai prin credinta, in timp ce cei necredinciosi tintesc si ne lovesc. Noi trebuie sa privim mai departe de nedreptatile care ar putea veni spre noi si spre altii, pastrand in minte ca noi suntem condusi de un Comandant care are un plan de batalie si “face o lucrare”.