Ce stim

Acum cand incepem un nou an, studiile noastre se vor concentra asupra ideii de ucenicie adevarata. Decizia noastra de a-L urma pe Hristos, de multe ori luata in deradere de cei din jurul nostru, nu este lipsita de ratiune. Este important ca raspunsul nostru la mesajul Evangheliei sa nu fie doar emotional-chiar daca credinta necesita emotii. Daca tot ce avem sunt emotiile, atunci, ca si samanta care incolteste in locuri stancoase, cand necazurile vietii vin... si ele intotdeauna vin…daca suntem condusi la Hristos numai prin simtiri, atunci noi ne vom usca si ofili (Matei 13:20-21).

Pe de alta parte, credinta noastra nu ar trebui sa fie doar o exercitiu academic; trebuie sa stim ca ucenicia noastra este bazata pe o temelie logica. Nu este doar ceva care ma face sa ma simt bine. Cineva mi-a spus ca religia este doar un narcotic pentru mintile needucate, sugerand ca asemanator cu un drog, ma face sa nu simt durerea din jurul meu. Raspunsul meu a fost ca, de fapt, credinta mea are efectul opus; imi creste sensibilitatea la suferinta din jurul meu, facandu-ma sa ma simt responsabila de a invata si ajuta cat pot de mult. Intr-un efort de a evita ajutorul datorat altora, lumea ignora partea rationala a credintei, clasificandu-I pe credinciosi drept extremisti fanatici, ceea ce nu este prea departe de adevar considerand definitia cuvantului fanatism. Cu toate astea, si ei pot fi fanatici cu referire la ceea ce cred ca stiu, cu mult mai putine dovezi.

Ca sa intelegem logica planului lui Dumnezeu, este necesar ca noi sa intelegem modul in care a fost descoperit.

In Evrei 10, autorul ne spune ca sacrificiile, sarbatorile si chiar si preotii care au venit inainte, erau doar umbra lucrurilor care trebuiau sa vina. In Coloseni, Pavel ne spune ca esenta acelor umbre este Hristos Insusi.

Daca ne uitam in urma, la Vechiul Testament, vedem o multitudine de “tipuri” de Hristos, care sunt umbre ale Lui.

Adam este un tip al lui Hristos deoarece, ca si El, a fost domnitorul acestei lumi pentru o vreme. Spre deosebire de Adam care nu a tinut poruncile lui Dumnezeu si, astfel, a adus moartea in lume, Isus a implinit perfect toate poruncile, aducand viata (Romani 5:14). Abel care a fost omorat de fratele lui si al carui sange cerea razbunare, si el este un tip al sacrificiului lui Hristos (Evrei 12:24). Apoi, il avem pe Isaac care a fost singurul fiu preaiubit al tatalui sau, aproape de a fi sacrificat cu credinta ca Dumnezeu il poate invia dintre morti (Evrei 11:19). Capitolele de la 37 la 50 din cartea Geneza, povestesc despre Iosif care era urat de fratii lui si vandut in robie. Cu siguranta, Iosif prefigureaza pe Isus care a lasat in urma slava Tatalui pentru a fi crucificat de propriul Lui popor. In ambele cazuri, cei acuzati sunt iertati si li se ofera ajutorul. In cartea Exodul, il vedem pe Moise care conduce natiunea afara din robie si primeste Legea pe care Hristos o va implini in totalitate. Apoi, citim despre Aaron, Marele Preot, care aducea sacrificii pentru intregul popor. La fel, Isus va deveni sacrifiu pentru toate natiunile, un Mare Preot dupa randuiala lui Melhisedec al carui moarte nu a fost mentionata nicaieri, astfel fiind preot in veac (Evrei 7:3).

Putem vorbi despre Iona, Noe, David… ca sa nu mai mentionam mielul de Pasti. Hristos este prefigurat in capacul ispasirii, in mana, in sarpele de bronz din pustie, in orasele de refugiu-toate ne directioneaza spre Isus. El este esenta Cortului Intalnirii, perdeaua care separa Sfanta Sfintelor,  si chiar si ziua de Sabat.

Nu imi este usor sa inteleg toate aceste tipuri de Hristos…si sa accept o afirmatie care stiu deja ca este adevarata: Hristos este tema centrala a intregii scripturi. Noi stim acest adevar…il repetam…il predicam copiilor nostri. Si cu toate astea, il uitam. Sau cel putin, uit cat de predominant este acest mesaj, de cat de multe ori este repetat. Dumnezeu ne directioneaza spre Fiul Sau, de nenumarate ori, astfel ca, daca ne deschidem ochii si eliminam problemele acestei lumi din mintea noastra, atunci nu ne poate scapa. Pur si simplu, nu ai cum sa nu-L vezi pe Hristos in toate scripturile. Ar trebui sa fi orb pentru a nu-l vedea. Dar, din pacate, acesta este cazul intregii lumi. Este uimitor cand realizezi acest lucru.

Isus este acolo. Il gasim pe fiecare pagina. Totul este despre El; asa a fost din totdeauna.

Doar pentru un moment, as vrea sa ma concentrez asupra unui tip de Hristos care mie mi-a iesit in evidenta. In aceasta perioada, eu lucrez asupra unei serii de lectii despre Iona, si m-am gandit ca poate ar trebui sa ii folosesc povestea vietii lui, dar nu el este prefigurarea lui Hristos care mi-a atras atentia.

Eu as vrea sa consider, pentru un moment, natiunea lui Israel ca prefigurare a lui Hristos.

In Matei 2, Matei face legatura dintre natiune si Isus atunci cand citeaza Osea 11:1, unde aflam ca Dumnezeu Si-a chemat Fiul din Egipt. Noi intelegem ambele referiri, Israel fiind scos din Egipt prin Moise, si Iosif, Maria si Isus intorcandu-se in Israel din Egipt dupa omorarea pruncilor.

Ambele grupuri au fost scapate de Dumnezeu. Dar similitudinile se opresc aici. Chiar daca Dumnezeu i-a implinit toate necesitatile lui Israel, de nenumarate ori, nelegiuirea acelui fiu a condus la propria lui distrugere. Natiunea nu a putut sa se desparta de acele lucruri si obiceiuri pe care credea ca le stie.

Ei credeau ca stiu ce se va intampla cand vor parasi Egiptul, dar nu se asteptau sa trebuiasca sa manance mana in fiecare zi, si nici nu se asteptau sa nu gaseasca apa. Ceea ce au gasit in libertatea lor nu era ceea ce ei isi imagineau ca vor gasi, astfel, ca un copil rasfatat, acest copil, aceasta natiune, se rasvrateste si crede ca Egipt este o alternativa mai buna decat ceea ce Dumnezeu a planuit pentu ei.

Chiar daca ambii fii vor fi adusi afara din Egipt, numai Hristos a invatat sa asculte de Tatal (Evrei 5:8). Calatoria timp de 40 de ani in pustie poate fi vazuta ca o prefigurare a timpului petrecut de Isus in pustie, 40 de zile. Ispitele sunt prezente in ambele situatii. Cu toate astea, acolo unde Israel a esuat, Isus a triumfat. El nici nu s-a plans, nici nu a cazut prada ispitelor; El este esenta a ceea ce natiunea ar fi trebuit sa fie.

Poporul lui Israel, Fiul lui Dumnezeu, si el este o imagine in sine, o umbra a Fiului care trebuia sa vina, iar Hristos va fi implinirea intregului potential al poporului. Poporului I s-a dat nenumarate indicii a ceea ce Mesia va fi. Ei stiau ca Il asteapta si ei stiau ce anume asteptau; cu toate astea, cei care trebuiau sa indrume natiunea spre Mesia erau exact aceia care nu L-au remarcat. Ei au fost orbi la toate semnele oferite, chiar incercand sa le atribuie lui Satana. In Fapte  2:22, Petru spune multimii ca Dumnezeu a adeverit dumnezeirea lui Hristos prin “…minunile, semnele si lucrarile pline de putere, pe care le-a facut Dumnezeu prin El in mijlocul vostru…”. Si ca sa intareasca afirmatia, Petru adauga ca ei stiau asta foarte bine! Ei L-au vazut pe Isus facand lucruri uimitoare, si cu toate astea, L-au crucificat.

Ceea ce credeau ei ca stiu, le-a fost o piedica. Ei credeau ca Dumnezeu le-a trimis un mantuitor pamantesc ca sa puna temeliile unei imparatii lumesti, daramand imperiul Roman si permitand ca poporul sa ia stapanirea. Ei credeau ca vor domni si ca noul imparat va conduce intreaga lume.

Si iata-l pe Isus, care in prima Lui predica publica le spune multimii ca El a venit nu s-a strice Legea, ci sa o implineasca (Matei 5:17). Pe cand carturarii si fariseii au distrus orice putere de transformare pe care Legea ar fi putut sa o aiba si i-au indepartat pe copiii lui Dumnezeu de invataturile Lui originale, Isus soseste pentru a intrupa tot ceea ce natiunea ar fi trebuit sa fie de la inceput. Cu siguranta, nimeni altcineva decat Mesia, nu ar fi putut sa implineasca Legea in perfectiune, dar natiunea era atat de departe de cerintele Legii, incat conducatorii petreceau vremea incercand sa gaseasca portite de scapare si restrictii in lege.

Isus, fiind esenta acestei natiuni, vorbeste multimii despre realitatea intentiilor legii…nu asprime ci mila, nu ura ci dragoste, nu mandrie ci smerenie, nu dorinta de a-I vedea pe altii distrusi ci dorinta de a avea pace. Acest Copil al lui Dumnezeu va implini tot ceea ce Israel nu a putut; El va aduce lumii legea perfecta a lui Dumnezeu si o va oferi in dragoste. In Hristos, vedem esenta sacrificiilor facute in locurile inalte; in Hristos, vedem Mantuitorul desavarsit; in Hristos, gasim deplinatatea dragostei lui Dumnezeu pentru copiii Lui…toti copiii Lui. Asemanator lui Avraam, El Isi ofera Fiul Sau si acest Fiu va rascumpara pacatele natiunii Sale, adica celalalt copil al Sau. In calitate de profesor de literatura, eu le vorbesc elevilor mei despre prefigurare. Este o technica literara folosita pentru a oferi indicii cititorilor despre ce se va intampla mai tarziu in poveste. Cateodata, nu avem intreaga imagine pana nu ajungem la sfarsit-uitandu-ne inapoi, intotdeauna vedem cu claritate, nu-I asa?

Dumnezeu Il prefigureaza pe Isus inca de la inceputul istoriei. El este acolo cand Adam si Eva sunt alungati din Gradina Edenului. El este acolo cand Moise spune ca un profet mai mare decat el va veni. El este acolo in Psalmii Mesianici. Smerenia lui Isus este prevestita in cartea Isaia. El implineste mai mult de 300 de profetii, si dupa cum Ioan a spus, El ne permite sa vedem slava lui Dumnezeu in propria Lui persoana (Ioan 1:14).

Pe masura ce analizam diferite tipuri de Hristos si cum prefigurau ele venirea lui Mesia, ma intorceam mereu la definitia credintei care este data in Evrei 11: “Credinta este increderea neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad”. Hristos este cel care da credintei incredintarea neclintita.

Presupun, ca intr-un mod asemanator, nadejdea noastra este si ea o umbra. Credinta noastra produce o prefigurare a binecuvantarilor imparatiei cand noi inca suntem aici pe pamant: bucurie, mila, dragoste, pace care depaseste orice intelegere. Cu toate astea, aceasta imparatie lumeasca din care noi facem parte, este numai o umbra a slavei care va fi descoperita cand Il vom vedea pe Domnul nostru fata in fata si vom intra in imparatia cereasca. Din acest motiv, si noi suntem doar umbre ale persoanelor noastre perfecte. Si precum prefigurarile Vechiului Testament au fost implinite in Hristos, tot asa si prefigurarile prezente vor fi implinite atunci cand El se va intoarce sa Isi revendice mireasa.

Asta este ce stiu eu. Este un lucru sigur. Si acesta este motivul pentru care Il urmez. Adevarata ucenicie nu este un capriciu sau un opiu. Este o decizie logica de a recunoaste marturia lucrurilor care au fost prefigurate si care au fost dovedite adevarate. Este un component emotional al acestei decizii? Desigur, dar credinta noastra nu este bazata pe un sentiment. Este bazata pe o marturiile de netagaduit pe care Dumnezeu le-a oferit pentru a-Si manifesta slava si pentru a-Si arata insusirile nevazute (Romani 1:19-20). Nu avem nici un motiv sa ne indoim. Trebuie doar sa ne deschidem ochiii.