Am eu ceea ce este necesar?

de Cami Bunting

L-am gasit pe Dumnezeu si cred ca speranta mea de mantuire este doar in Isus. Dar am eu toate atributele necesare pentru a fi, intreaga viata, un ucenic si un ostas pentru Hristos?

Imi vad propria slabiciune si ignoranta, obstacolele puse inaintea mea si trecutul de care nu sunt mandra, si ma intreb daca as putea sa reusesc. Cu siguranta, pe parcursul vietii noastre ne-am pus aceasta intrebare si ne-am indoit ca am putea ramane curajoase si devotate. Cand ma gandesc la mine si la slujirea mea, de multe ori nu vad un ostas curajos.

Haideti sa cercetam vietile a doi barbati din Biblie, Moise si Petru. Cu dreptate, ei sunt considerati barbati cu o mare credinta si conducatori neinfricati. Noi stim ca ei au fost ostasi curajosi, dar nici unul dintre ei nu a fost asa de la inceput. Cum s-a produs schimbarea in vietile lor?

Moise a fost crescut ca fiu in palatul lui Faraon. Dar el stia ca poporul lui era evreu, si pentru a fi cu ei, el a ales sa parasesca comfortul oferit de palatul regal (Evrei 11:23-38). Moise si israelitii stiau ca Dumnezeu promisese ca urmasii lui Avraam vor lua in stapanire propria lor tara, si ca El va face din ei un popor numeros. Cat de imposibila acea promisiune trebuie sa fi parut in timpul in care israelitii continuau in sclavie, iar Moise a parasit tara, fiind un fugitiv!

Dumnezeu i-a vorbit lui Moise dintr-un rug cuprins de foc care nu se mistuia deloc. Dumnezeu s-a descoperit lui Moise ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov. El i-a spus lui Moise ca a auzit strigatele poporului Sau si ca l-a ales pe Moise sa ii izbaveasca din sclavie. Moise nu a dovedit nici vointa, nici dorinta sa implineasca porunca lui Dumnezeu-dimpotriva, a pus intrebari, a gasit scuze si s-a rugat de Dumnezeu sa gaseasca pe altcineva. Dar Dumnezeu a lucrat cu Moise. I-a dovedit puterea Lui. I-a dat instructiuni cum sa implineasca misiunea si i l-a dat pe Aaron, fratele lui, ca ajutor (Exodus 3:1-4:17).

In primele zile in Egipt, viata israelitilor a devenit si mai dificila. Atunci Moise s-a indoit de puterea lui si a lui Dumnezeu. Dar, zi de zi, Moise s-a supus poruncilor lui Dumnezeu si a fost martor al puterii care exista in cuvantul Sau. Pe masura ce Dumnezeu lovea Egiptul cu urgii, inima lui Faraon se impietrea, dar inima lui Moise se incuraja. Moise, cu siguranta, a condus poporul lui Dumnezeu afara din tara Egiptului. In momentul cel mai dificil al calatoriei lor-cand se aflau cuprinsi intre Marea Rosie de o parte si intreaga armata egipteana de celalta parte, Moise a vorbit poporului “Nu va temeti de nimic, stati pe loc, si veti vedea izbavirea pe care v-o va da Domnul in ziua aceasta” (Exodus 14:13-14).

In urmatorii ani, pe masura ce aceasta noua natiune calatorea in pustie, Moise a condus, a judecat, a sfatuit si a fost mijlocitor pentru ei. Acest Moise increzator care a stat pe varful muntelui si a vorbit israelitilor inainte sa intre in tara fagaduintei, nu era acelasi barbat din Midian care se indoia si cauta scuze.

Haideti sa ne uitam la viata lui Petru, unul dintre cei doisprezece ucenici, care, mai tarziu, a devenit apostolul cu prima cuvantare in imparatia lui Hristos. Spre deosebire de Moise, Petru era nerabdator sa I se alature lui Isus. Nu stim  cate predici a ascultat Petru sau cate miracole a vazut, dar cand Isus a venit la el si i-a spus “urmeaza-ma”, Petru si-a lasat toata viata in urma si L-a urmat (Matei 4:18-19). Petru era entuziast, devotat si plin de pasiune. Cand Isus i-a intrebat pe ucenici daca ei, ca toti ceilalti, L-ar parasi, Petru I-a raspuns “La cine sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii vesnice” (Ioan 6:68). Cand Isus a intrebat “Dar voi, cine ziceti ca sunt?”, Petru a declarat “Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16:16).

Totusi, Petru nu era inca pregatit pentru slujba care ii era pusa inainte. Petru, ca atatia din lumea sa, nu a avut o intelegere corecta a promisiunii lui Dumnezeu de a renaste Israelul si nu a inteles ce fel de imparat era Isus. Dar Isus l-a modelat pe Petru. Isus l-a invatat, l-a certat si a fost rabdator cu greselile lui si cu lipsa de credinta. Petru a continuat sa slujeasca, ascultand in fiecare zi mesajul de speranta si mantuire.

In credinta, Petru a cerut sa paseasca spre Isus pe o mare tulburenta, dar si-a atintit privirile la valurile din jurul lui si a inceput sa se scufunde (Matei 14:28-31). De asemenea, Petru s-a opus ideii ca Isus ca fi omorat, fara sa inteleaga adevarata misiune a lui Hristos (Matei 16:21-23). A promis ca Isus niciodata nu ii va spala picioarele, fara sa realizeze ca Isus ii invata cum sa se slujeasca unii pe altii (Ioan 13:8). El a promis ca va muri cu Isus, dar nu a putut sa stea treaz atat cat era necesar ca sa-L incurajeze (Matei 26:33-35, 40). Tot el, cu mult curaj, dar fara intelepciune, s-a inarmat ca sa lupte cu gloata care vroia sa Il ia pe Isus. Dar cand Isus nu s-a opus si batalia parea sa fie pierduta, lui Petru I s-a facut frica si a fugit. Ba chiar a negat ca Il cunoaste pe Isus (Ioan 18:10, 15-27). Cateva zile mai tarziu, Petru a alergat ca sa vada mormantul gol, si a fost martor al implinirii promisiunii facute de Isus de a invia in a treia zi (Ioan 20:1-20).

Apoi, in ziua Cincizecimii, dupa ce a primit mesajul Duhului Sfant, Petru s-a adresat multimii si, cu curaj, a declarant ca “Dumnezeu a facut Domn si Hristos pe acest Isus, pe care L-ati rastignit voi” (Fapte 2:36). Acelasi mesaj l-a predicat fratilor lui iudei, stapanitorilor cu inima impietrita si, la indrumarea lui Dumnezeu, unui ostas roman cu inima miloasa si intregii lui case.

Acelasi Petru care inainte fugise cu frica, acum era dornic sa sufere prigoana cu bucurie si sa scrie o scrisoare convingatoare in care suntem incurajati sa ii urmam exemplul (Fapte 5:41. 2 Petru 4:13-14).

Cum s-au schimbat acesti barbati? Dumnezeu i-a schimbat. Ei au continuat zi de zi sa traiasca cu Dumnezeu. Ei au ascultat de cuvantul Lui, s-au supus poruncilor Lui, au fost martorii puterii Lui in vietile lor, si si-au pus increderea din ce in ce mai mult in puterea si in planul Sau. Asta este speranta noastra: o relatie stransa, zilnica cu Dumnezeu, ascultand, avand incredere, supunandu-ne. Astfel, descoperim ca slabiciunea si dorinta noastra sunt invinse de puterea si planurile Lui.

Acum am raspunsul la intrebarea “Am eu ceea ce este necesar?”. Raspunsul este “nu”, nu de una singura. Dar pot sa declar cu curaj “Am fost rastignit impreuna cu Hristos, si traiesc, dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine” (Galateni 2:20).