Coltul oratorului

“Rugati-va pentru toti sfintii, si pentru mine, ca, oridecateori imi deschid gura, sa mi se dea cuvant, ca sa fac cunoscut cu indrazneala taina Evangheliei, al carei sol in lanturi sunt; pentru ca, zic, sa vorbesc cu indrazneala, cum trebuie sa vorbesc.” (Efeseni 6:18-20)

Intre anii 1992 si 1995 am locuit in Londra, Marea Britanie, si in acea perioada am vizitat “Coltul oratorului” de multe ori. Coltul oratorului este situat in coltul nord-est al Parcului Hyde in Londra. Initial era un loc desemnat pentru executii prin spanzurare unde condamnatii puteau rosti “ultimele cuvinte”. A fost instituit in 1872 de catre parlament ca o manifestare a libertatii de exprimare. Exista marturii ale multor figuri istorice care au vorbit folosind aceasta platforma; exemple ca Karl Marx, Vladimir Lenin si George Orwell au avut libertatea de a vorbi despre filozofiile si convingerile lor.

Pe pagina de internet a Parcurilor Roiale gasim urmatoarea consemnare: “Prin anii 1930 oratorii “tribunelor improvizate” se gaseau prin piete, pe la colturile strazilor si prin parcurile din intreaga tara. Din aproape 100 de locuri publice existente intre 1855 si 1939, in Londra, Coltul oratorului este ultimul care a supravietuit.”

Oratorii care doresc sa se adreseze multimilor care se plimbau in oricare duminica, fac asta pentru ca au convingeri adanci si hotarate despre un anumit subiect. Oratorilor li se permit sa vorbeasca despre orice subiect, atata timp cat politia considera ca subiectul este legal si oratorul este deasupra pamantului Anglican cu ajutorul unei cutii sau orice fel de tribuna improvizata. 

Mi-am petrecut multe dupa-amieze observand prezentare convingerilor personale care au loc in fiecare saptamana in acest colt al Parcului Hyde. Cu siguranta, pentru ca un crestin sa fie spectator la un asemenea loc necesita o examinare proprie a indraznelii cu care suntem dornici sa impartasim mesajul pretioasei evanghelii. Un lucru este sigur, oamenii care au certitudini despre orice subiect sunt motivati de dorinta de a convinge si converti si pe ceilalti. Ce filozofie era prezentata la acel moment, nu avea mare importanta pentru mine, ceea ce ma interesa era indrazneala si concentrarea ferma a fiecarui orator, chiar si in prezenta insultelor si a batjocurilor multimii. 

De multe ori, in acele zile petrecute in Parcul Hyde, gandul ma ducea la apostolul Pavel la Areopag in Atena, Grecia. Acolo el i-a abordat pe filozofii epicurieni si stoici care nu faceau nimic decat sa mediteze la idei noi si sa contempleze noi feluri de a gandi si invata. 

Fapte 17:16-17 ne spune ca atunci cand Pavel astepta cu nerabdare ca Sila si Timotei sa il insoteasca in Atena, “I se intarata duhul la vederea acestei cetati pline de idoli. In sinagoga statea deci de vorba cu iudeii si cu oamenii tematori de Dumnezeu, iar in piata statea de vorba in fiecare zi cu aceia pe care-I intalnea.” Mai tarziu, cand cei care l-au auzit predicand l-au adus la Areopag, spunand: “Putem sa stim care este aceasta invatatura noua, pe care o vesteti tu? Fiindca tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea dar sa stim ce vrea sa zica aceasta.” Pavel a stat in picioare in mijlocul atenienilor si strainilor si a proclamat un adevar ce parea ciudat si indoielnic. Cu incredere si convingere, Pavel va oferi acestor oameni, pentru prima oara in vietile lor, posibilitatea de a cunoaste singurul Dumnezeu adevarat si viu. Chiar daca este clar ca Pavel ar fi preferat sa fie intr-un alt loc, in compania altor persoane, el  propovaduieste adevarul pentru simplul motiv ca el il stie si ceilalti nu il cunosc. Adevarul nu are nimic de a face cu el, cu aptitudinea sau informatia pe care o detine; dorinta lui este de a impartasi comoara pe care o detine cu ceilalti care altfel nu ar avea access la ea. Nu este acesta motivul pentru care vorbim cu curaj? Nu asta este motivul pentru care impartasim evanghelia?

Deci, ce sta la baza curajului, dorintei, si devotamentului de a proclama credinta? Ni se spune ca duhul lui Pavel era “intaratat” cand a descoperit in ce stadiu de decadere se gasea viata religioasa in Atena. Pavel avea cunoastinta despre Cel pe care ei vroiam sa Il cunoasca- acel DUMNEZEU NECUNOSCUT nu era deloc necunoscut lui Pavel. “Asadar” el a proclamat cu putere, impartasind bogatia increderii lui, ca nu cumva sa nu refuze altora, ceea ce, prin har, i-a fost oferit. 

Aceasta este vestea buna pentru noi toti, ca nu cumva sa ne gandim ca noi am esuat pentru ca nu avem ocazia de a sta la coltul strazii predicand. Imi place sa consider predica de pe munte din Matei 5-7 ca inspiratie pentru aplicarea acestui principiu in viata mea. Isus ne spune ce vor trebui sa faca adevaratii lui ucenici ca sa se invete unii pe altii despre El Insusi, sa vorbeasca si sa traiasca cu indrazneala pentru ca alti sa Il vada pe El in vietile noastre: “Voi sunteti sarea pamantului. Dar daca sarea isi pierde gustul, prin ce isi va capata iarasi puterea de a sara? Atunci nu mai este buna la nimic decat sa fie lepadata afara, si calcata in picioare de oameni. Voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte, nu poate sa ramana ascunsa. Si oamenii nu aprind lumina ca sa o puna sub obroc, ci o pun sub sfesnic si lumineaza tuturor celor din casa. Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune, si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri.” (Matei 5:13-16)

Vedeti, sarea pastreaza si influenteaza incet si consistent, dar fara indoiala cu indrazneala, doar prin natura ei proprie. Lumina iese in evidenta datorita naturii ei, atunci cand intalneste intunericul. Ucenicii lui Hristos vor proclama cu indrazneala ceea ce cred, la un colt de strada, in timpul unei mese, intr-o conversatie scurta cu un vecin, in cuvintele si actiunile de zi cu zi pe care altii le aud si vad. Asemanator cu apostolul Pavel si cu oratorii pe platformele artificiale, impartasirea, invatarea si proclamarea adevarului isi au radacinile in framantarile profunde ale inimii.

In fiecare zi proclamam lucrurile pe care le stim si le indragim. Fie prin cuvinte sau actiuni, vietile noastre reflecta cu putere ceea ce credem, chiar si atunci cand suntem nestiitori de cee ace altii vad si aud. Vorbim cu putere prin cuvinte si actiuni despre politica, nutritive, sport, pasiuni, copii, munca noastra. Isus ne spune ca ucenicii Lui vor avea o influenta puternica asupra vietilor celor din jurul lor, precum sarea si lumina. Atunci suntem incurajati sa nu ne ascundem lumina sub un obroc, ci sa o lasam sa straluceasca, in fapte si cuvinte sa proclamam cu tarie mesaj glorios al evangheliei al acelui DUMNEZEU NECUNOSCUT si al Fiului Sau. Din pacate, acest tip de curaj nu va garanta ca nu vom avea parte de batjocuri, de deradere si de contradictii asemanator cu oratorii din Parcul Hyde. De fapt, deraderea poate aduce mai multe suferinta atunci cand vine din partea celor apropiati noua; familiile noastre, aceia pe care ii invatam, aceia cu care mergem la scoala sau la serviciu. De aceea, “duhul nostru trebuie sa fie intaratat” inauntrul nostru, precum lumina raspunde la intuneric si precum sarea conserveaza.