Chestiuni de inima

Psalmul 100

“Strigati de bucurie catre Domnul,

Toti locuitorii pamantului!

Slujiti Domnului cu bucurie,

Veniti cu veselie inaintea Lui.

Sa stiti ca Domnul este Dumnezeu!

El ne-a facut si al Lui suntem;

Noi suntem poporul Lui si turma pasunei Lui.

Intrati cu laude pe portile Lui,

Intrati cu cantari in curtile Lui!

Laudati-L si binecuvantati-I Numele. 

Caci Domnul este bun; bunatatea Lui tine in veci,

Si credinciosia Lui din neam in neam.”

Nu cu mult timp in urma, vorbeam cu fata mea de 10 ani despre legile tarii si conducatorii ei. Am vorbit despre diferiti presedinti si ideologiile lor politice. Am discutat de ce oamenii voteaza asa cum doresc si care este importanta votului, din perspectiva noastra de crestini. Ea a vorbit cu mult mai mult decat mine, pentru ca are 10 ani, ii place sa vorbeasca si are o parere despre toate lucrurile. Concluzia pe care a tras-o la sfarsitul discutiei a fost urmatoarea: “Ma intreb de ce nu exista o lege prin care oamenii sa fie obligati sa I se inchine lui Dumnezeu”. Chiar daca nu a ascultat cu atentie la convorbirea noastra despre conducatori, intrebarea ei mi-a dat ocazia de a incepe o conversatie si mai importanta. 

Subiectul acestei noi conversatii era imparatii credinciosi din scriptura. Ar fi fost impresionant sa fim prezenti in Ierusalim in ziua in care Chivotul a fost adus in templul lui Solomon (1 Imparati 8; 2 Cronici 7). Sa vedem slava lui Dumnezeu umpland casa Domnului. Sa auzim cuvintele lui Solomon de slavire si de indemnare. Sa sarbatorim cu poporul ales al lui Dumnezeu. Scriptura spune: “Cand si-a ispravit Solomon rugaciunea, s-a pogorat foc din cer si a mistuit arderea de tot si jertfele, si slava Domnului a umplut casa. Preotii nu puteau sa intre in casa Domnului, caci slava Domnului umplea Casa Domnului. Toti copiii lui Israel au vazut pogorandu-se focul si slava Domnului peste casa; ei si-au plecat fata la pamant pe pardoseala, s-au inchinat si Laudat pe Domnul, zicand: “Caci este bun, caci indurarea Lui tine in veac!” (2 Cronici 7:1-3). Va puteti voi gandi la un moment mai minunat in istoria omenirii pe acest pamant?

In primul verset al Psalmului 100, psalmistul spune, “Strigati de bucurie catre Domnul,Toti locuitorii pamantului! Slujiti Domnului cu bucurie,Veniti cu veselie inaintea Lui.” Termenul “strigare de bucurie” vine din cuvantul ebraic “rua”, care inseamna “strigare cu voce tare”. Este un termen folosit des in Vechiul Testament ca un strigat de razboi sau ca un strigat de triumf. Este o revarsare de emotii coplesitoare. Reflecta inima si motivatiile celui care striga si pare a fi asemanator cu ceea ce avea loc in timpul inchinarii in templul lui Solomon.  

Dar nu dupa multi ani, Isaia a profetit un asediu asupra impunatorului oras al Ierusalimului explicand ca pedeapsa Israelului este datorita nu lipsei de inchinare sau sacrificiu, ci lipsei de sinceritate in inima. In capitolul 29 versetul 13 al cartii Isaia citim, “Domnul zice: Cand se apropie de Mine poporul acesta, Ma cinsteste cu gura si cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, si frica pe care o are de Mine, nu este decat o invatatura de datina omeneasca.”

Aceasta profetie a fost data in timpul imparatului Ezechia. Inchinarea in Templu a fost reinstaurata si poporul abia incepuse sa sarbatoreasca primul Paste dupa multi ani. Dar ceea ce vedem din acest pasaj-chiar atunci cand poruncile si reverenta fata de Domnul erau invatate, transmise de la o generatie la alta si respectate-inimile lor erau departe de Domnul. Aceste cuvinte constituie o avertizare pentru toti oamenii religiosi. Devine evident ce este necesar intr-o inchinare evlavioasa-impreuna cu serviciu de inchinare si sacrificiu-este o inima plina de bucurie! Isus a citat acest pasaj Fariseilor atunci cand se referea la contrastul dintre “incalcarea datinilor batranilor” si importanta unei inimi pline de rod (Matei 15:1-20). El continua sa adreseze acest subiect de-alungul slujirii Lui, cu ajutorul pildelor. 

Dar acest concept nu era unul nou, gasit in “noul legamant”. In Deuteronomul 27, Moise si batranii poporului evreu se adreseaza natiunii pentru a-I pregati pentru inchinarea in pamantul fagaduintei. Pe masura ce pasajul continua in capitolul 28, adunarii i se aminteste despre binecuvantarile care vor veni asupra celor credinciosi si, in contrast, blestemurile asupra celor necredinciosi. Incepand cu versetul 45, citim: “Toate blestemurile acestea vor veni peste tine, te vor urmari si te vor ajunge pana vei fi nimicit, pentru ca n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului Tau, pentru ca nu ai pazit poruncile Lui si legile Lui, pe care ti le-a dat.[…] Pentru ca, in mijlocul belsugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tau, cu bucurie si cu draga inima.” Putem vedea ca o inima plina de bucurie si supunere sunt esentiale pentru o inchinare evlavioasa. 

Astfel, intorcandu-ne la Psalmul 100, de ce trebuie sa “Strigam de bucurie catre Domnul”? De ce sa slavim pe Domnul cu veselie in inima? Sau sa venim in prezenta Lui cu cantece de inchinare? Pentru ca, asa cum versetul 3 ne spune, 

“…Sa stiti ca Domnul este Dumnezeu!

El ne-a facut si al Lui suntem;

Noi suntem poporul Lui si turma pasunei Lui.”

Noi strigam in triumf pentru ca Cel ce ne-a create inca mai are grija de noi si ii pasa de soarta noastra. De ce sa intram cu laude pe portile Lui si cu cantari in curtile Lui? De ce sa Ii aducem laude si binecuvantari? Pentru ca, dupa cum psalmistul spune:

“Caci Domnul este bun; bunatatea Lui tine in veci,

Si credinciosia Lui din neam in neam.”

Noi aducem laude si Ii binecuvantam numele pentru ca este singurul raspuns potrivit la dragostea Lui statornica si credinciosia Lui.

Daca orice conducator al acestei lumi ar primi sfatul copilului meu, de a da o lege prin care sa impuna inchinarea religioasa, ar schimba asta cu ceva inimile cetatenilor acelei natiuni? Acest lucru nu s-a intamplat sub conducerea lui Solomon. Putin cate putin, templul lui maret a fost schimbat ca sa slujeasca nevoilor unui natiuni idolatre, pana cand a fost distrus si de nerecunoscut, asa cum Moise a profetit. 

In concluzie, de ce slujim? Este pentru ca este necesar? Pentru ca am fost invatati sa ne fie frica de Dumnezeu si sa mergem la biserica? Facem aceleasi activitati religioase saptamana de saptamana, pentru a evita de a fi indepartati de familie, prieteni sau o copila de 10 ani? Sau intelegem cine suntem noi in relatie cu Dumnezeu? Este El centrul inchinarii noastre? Traditii si obiceiuri sunt usor de tinut, dar dragi surori, haideti sa pastram intotdeauna cuvintele lui Pavel cu noi. “Caci El este pacea noastra, care din doi a facut unul, si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea, si, in trupul Lui, a inlaturat vrajmasia dintre ei, Legea poruncilor, in oranduirile ei, ca sa faca pe cei doi sa fie in El insusi un singur om nou, facand astfel pace; si a impacat pe cei doi cu Dumnezeu intr-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrajmasia. El a venit astfel sa aduca vestea buna a pacii voua celor ce erati departe, si pace celor ce erau aproape. Caci prin El, si unii si altii avem intrare la Tatal, intr-un Duh. Asa dar, voi nu mai sunteti nici straini, nici oaspeti ai casei, ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind ziditi pe temelia apostolilor, si proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. In El toata cladirea, bine inchegata, creste ca sa fie un Templu sfant in Domnul” (Efeseni 2:14-21).