O limba lipsita de control
Versetul pe care il studiem luna aceasta este Proverbe 13:3 “Cine isi pazeste gura, isi pazeste sufletul; cine-si deschide buzele mari alearga spre pieirea lui”.
Eu nu sunt cea mai potrivita persoana care sa discute acest verset. Intreaga viata am incercat din greu sa imi controlez gura.
In tineretea mea obisnuiam sa mint. Minteam despre absolut orice lucru. Uitandu-ma retrospectiv, cred ca doar vroiam sa am ceva de comentat. In acelasi timp, vroiam sa impresionez pe cei din jurul meu sau poate sa ii surprind. As vrea sa pot sa inteleg care era motivatia acestui pacat, dar cred ca mintitul era pur si simplu un obicei prost. Eram rautacioasa si nu imi pasa de modul in care cuvintele mele ii afectau pe cei din jurul meu.
Cu adevarat, imi este rusine de cuvintele pe care le-am spus. Am credinta ca Dumnezeu m-a iertat, dar cuvintele mele au ranit multe persoane, rauvoitoare cateodata si intotdeauna nepasatoare.
Gura mea era la putere. Controlul nu exista, iar limba mea avea frau liber, independenta si separata de orice gand serios.
Acesta era un mod de viata oribil, in continuu haos si agitatie…un mod de viata care duce la ruina.
O mare parte din intelepciunea Proverbelor ne invata cum sa ne controlam cuvintele. In Proverbe 6:16-19, Solomon enumera sapte lucruri pe care Dumnezeu le uraste. Nu ar trebui sa ignoram faptul ca trei dintre ele se adreseaza direct lucrurilor care sunt vorbite: “limba mincinoasa…martorul mincinos care spune minciuni, si cel ce starneste certuri intre frati”. Acestea sunt prezentate intr-o lista impreuna cu cei ce se considera superiori celorlalti, cu cei care varsa sange nevinovat, cu cei care nu fac nici un effort sa reziste pacatului, si cu cei a caror inima se bucura de necazul altora.
Nu este un lucru fara importanta.
Problema in sine nu este, desigur, limba noastra, ci inima noastra.
In Matei 15, Isus are o discutie similara cu ucenicii Lui dupa ce o altercatie cu fariseii si carturarii acelor vremuri. Fariseii, “martori mincinosi care vorbesc neadevaruri”, Il acuzau in mod public pe Isus de blasfemie din pricina iertarii pacatelor (Matei 9:3), din pricina faptului ca manca cu republicanii si pacatosii (Matei 9:11), pentru ca nu tinea zilele de post (Matei 9:14), pentru ca scotea dracii cu ajutorul lui Beelzebul (Matei 12:24), pentru ca nu tineau Sabatul (Matei 12:10). Acum au venit la El, plini de indignare ca sa ii acuze ucenicii Lui ca nu isi spala mainile inainte sa manance.
Aceasta era traditia lor, si nu parte a Legii lui Moise; cu toate astea ei erau scandalizati ca Cel pe care ei il numeau Rabbi (Invatator) permitea aceasta incalcare a traditiei.
Isus scoate in evidenta faptul ca ei foloseau traditiile lor pentru a incalca legea, si exemplul pe care Il da este acela al cinstirii mamei si tatalui. Modul in care Fariseii evitau aceasta obligatie era prin a spune ca banii pe care ar fi trebuit sa ii foloseasca in grija parintilor erau deja arvuniti la templu…candva in viitor. Nimeni nu putea sa le ceara socoteala si in acelasi timp, acei bani nu puteau fi cheltuiti pentru a intretine rudele cele mai apropiate. Astfel obligatia de a avea grija de membrii familiei era evitata.
Isus ii numeste ipocriti: cuvintele nu reflectau faptele lor. In Matei 15:8, El spune: “Norodul acesta se apropie de mine cu gura si ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de mine”.
Fariseii se inchinau in mod public, in vederea tuturor, pe strazi si in sinagogi pareau sa fie devotati, dar ei nu erau: “…inima lor este departe de Mine”. Ei nu aveau o dragoste adevarata pentru Domnul. Erau doar cuvinte si obiceiuri.
Ei niciodata nu ascultau la cuvintele Domnului si nu le pastrau in inima. Ei erau atat de preocupati cu ideile si cuvintele lor proprii – rostirile propriilor lor inimi – incat nu vedeau inima lui Dumnezeu deloc.
Lor nu le pasau deloc de ceea ce Dumnezeu astepta de la ei. Ei doar doreau ca lumea sa ii asculte, sa ii urmeze, sa fie invatati de ei. Si astfel, ei se aflau intr-o situatie dificila.
Isus spune multimii ca ei trebuie sa inteleaga un singur lucru; ceea ce intineaza pe om nu sunt lucrurile care intra in trupul lui, ci ceea ce iese afara.
Cand ucenicii vin la Isus ca sa Il informeze ca invataturile Lui ii deranjeaza pe acesti oameni, Isus le spune sa nu se ingrijoreze; acesti oameni sunt calauze oarbe care ii conduce pe altii care vor sa ramana orbi, spre groapa. El continua sa le explice ca cuvintele care ies din gura unui om au originea in inima, si asa sunt ei spurcati.
Cuvintele noastre pot rasuna placut, dar totusi pot avea un efect devastator pentru sufletele noastre. Nu este necesar sa rostesti minciuni rauvoitoare despre altii pentru a avea o limba lipsita de control. Poti trai o viata in minciuna – incercand sa folosesti cuvinte care sa mascheze intentiile inimii.
In aceste vremuri in care retelele de socializare sunt predominante, cuvintele noastre nu sunt auzite doar de cei din jurul nostru, ci de mii de alti “prieteni”. Acestea sunt chiar cuvintele noastre. Ce incercam noi sa transmitem? Ce am vrea ca ceilalti sa creada despre noi? Cate cuvinte irosim incercand sa creem o realitate nereala? O realitate in care nu exista nci o fotografie urata sau un comentariu negativ care sa nu poata fi retusat.
M-am hotarat sa aflu ce spun diversi cercetatori despre cat de mult vorbim, cate cuvinte folosim intr-o zi, in medie. Intr-un articol din revista “Time” (16 Iulie 2014), intitulat “Cine vorbeste mai mult, barbatii sau femeile? Raspunsul nu este atat de evident pe cat ai crede”, autorul Joan Greve a analizat rezultatele unui studiu despre cine foloseste mai multe cuvinte. Cu mult timp in urma se credea ca femeile vorbesc in medie 20.000 de cuvinte pe zi, pe cand barbatii vorbesc numai 7.000. Chiar daca acele statistici par sa nu fie credibile, rezultatele curente sunt interesante. Noul studiu demonstreaza ca ambele sexe folosesc in general 16.000-17.000 de cuvinte pe zi, barbatii vorbind cu cateva cuvinte mai putin. Chiar si situatiile in care se rostesc mai multe cuvinte sunt interesante. Barbatii, de obicei, vorbesc mai multe cuvinte in imprejurari profesionale sau academice. Majoritatea cuvintelor lor au legatura cu implinirea obiectivelor. Femeile, pe de alta parte, vorbesc mai mult in conversatii obisnuite in viata de zi cu zi. Iar secretele si barfa sunt, mai degraba, parte din conversatiile femeilor.
Intr-un interviu despre cartea ei intitulata “Tu esti singura careia ii pot spune; Descifrarea limbajului prieteniilor dintre femei”, socioloaga Deborah Tannen explica ca barfa si secretele sunt, de fapt, o parte pozitiva a prieteniilor dintre femei. Asa arata intelepciunea lumeasca! Ea crede ca femeile se ataseaza unele de altele atunci cand dezvaluie secrete impartasite cu ele si ca mai degraba ele tradeaza o “prietena” decat un barbat din cauza naturii noastre competitive de a sti mai mult si mai devreme.
Cat de trista este aceasta imagine a prieteniilor dintre femei. Doamnelor, trebuie sa filtram prin constiinta noastra tot ceea ce spunem si motivul pentru care il spunem. Cuvintele noastre pot distruge tot efortul nostru depus in imparatie. Cercetandu-ne cuvintele, noi ne cercetam inima. Daca inimile noastre sunt ceea ce ar trebui sa fie, atunci cuvinte rautacioase, cuvinte pline de manie, cuvinte rauvoitoare nu se vor gasi pe buzele noastre pentru ca nu vor fi in inimile noastre. Noi nu vom incerca sa ii inselam pe altii sau pe noi insine despre cine suntem noi si de ce facem lucrurile pe care le facem.
Dar trebuie sa fim cinstiti despre conversatiile noastre. Prea multa barfa are loc deghizata ca dragoste, dar aceasta deghizare pacaleste doar pe cei care barfesc si nu pe subiectul barfei! Si poate, de fapt, semana seminte de dezbinare intre frati, care este unul dintre lucrurile pe care Dumnezeu le uraste.
A sta la taclale nu este o activitate care imi aduce placere. Unul dintre motive este pentru ca este prea stresant pentru mine. Pentru mine este epuizant sa imi calculez fiecare cuvant care imi iese din gura. Am destula experienta in care cuvintele mi-au scapat din control. Am mai multa experienta acum ca sa nu imi dau seama ca pot cadea in aceeasi capcana. Am facut-o in trecut si chiar si la varsta actuala, si de fiecare data are efecte devastatoare. Devastatoare pentru mine si pentru cei care imi aud cuvintele neplacute.
Un proverb chinezesc spune: “cuvintele femeii sunt sabia ei pe care ea niciodata nu ii permite sa rugineasca”. Fie ca sabiile cuvintelor noastre neplacute sa rugineasca in tacile lor! Singura sabie pe care vrem sa o folosim este sabia Duhului Sfant care este Cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta este sabia cu care El ne-a echipat. Anul trecut am prezentat un articol despre sabia Duhului Sfant, si una dintre ideile gasite acolo a fost ca sabia trebuie intoarsa spre noi mai intai. Noi trebuie sa o folosim asupra noastra de la inceput si pana la sfarsit, permitandu-I sa separa trupul de duh si sa ne descopere intentiile inimilor noastre.
Cuvintele noastre reflecta ce este in inima noastra. Fie ca sabia pe care o scoatem din teaca sa nu fie cea a cuvintelor plina de ura si mincinoase, ci mai degraba sa fie sabia Duhului, separand inimile noastre la inceput, si apoi ajutandu-ne sa ii conducem pe altii la Hristos. Doamne, ajuta-ne inimile sa fie pline de dragoste astfel ca limbile noastre sa vorbeasca adevarul si mila si intotdeauna, intotdeauna evanghelia pacii.
