Ca El sa se caiasca

De Nicky McCall

Zece generatii dupa cuvintele profetice vorbite de Noe cu privire la viitorul copiilor lui (Geneza 9:26), il regasim pe Avram, descendent al lui Sem, ridicandu-si cortul in Canaan. In timpul unei calatorii lungi din orasul Ur in sudul Mesopotamiei, el a suferit dispretul si batjocura lumii stravechi care ar fi presupus ca o experienta rusinoasa i-ar fi fortat sa isi paraseasca tara de origine. In aceste circumstante credinta lui Avram a fost testata si calita. Un om smerit, “un strain si venetic” in aceasta lume, a fost numit prieten de Creatorul lui (Iacov 2:23). Lui, Dumnezeu i-a facut promisiuni in afara posibilitatilor umane. Lui, El i-a oferit protectie si bogatie imensa. Lui, El i-a descoperit o viziune a generatiilor viitoare atunci cand nu avea un copil al lui, iar trupul lui era aproape mort.

Povestea lui Avram este interconectata cu povestea lui Lot, fiul fratelui sau decedat. Lot a crescut in umbra unchiului sau credincios, despre care Dumnezeu a spus: “Caci Eu il cunosc si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina calea Domnului, facand ce este drept si bine...” (Geneza 18:19). Mii de ani mai tarziu, apostolul Petru a marturisit despre caracterul lui Lot, ca un om neprihanit traind in mijlocul celor nelegiuiti (2 Petru 2:7-8).

Povestea lui Lot ii face pe cititorii moderni sa se intrebe: Cum se face ca acest om drept s-a gasit in mijlocul depravarii Sodomei si Gomorei? Lot a luat decizia de a se asocia cu aceste orase josnice si dezgustatoare atunci cand a intalnit rascrucea de drumuri metaforica si literala din Canan, in Geneza 13. Avram, sotia lui, Sarai, si Lot tocmai se intorsesera din Egipt, locul unde au gasit refugiu in timpul unei foamete severe. Fara indoiala, Egipt cu vegetatia lui abudenta in jurul Nilului, darul lui Dumnezeu fata de aceasta tara i-a starnit imaginatia lui Lot. Intorcandu-se in Canaan, cei doi oameni bogati si-au dat seama ca nu pot locui impreuna din cauza numarului mare de turme, aur si argint si s-au hotarat sa se separe. Lot a avut prima alegere, si iata “…toata campia Iordanului, care era bine udata in intregime. Inainte de a nimici Domnul Sodoma si Gomora, era ca o gradina a Domnului, ca tara Egiptului…” (Geneza 13:10).

Nu este greu sa ne inchipuim ca aceleasi resurse naturale bogate au atras generatii de oameni inaintea lui Lot, bogatie care le-a facilitate o viata usoara, in prosperitate. Dar o viata usoara neinsotita de recunostinta fata de Creator conduce la depravare. Si asta este exact calea pe care aceasta societate idolatra a urmat-o (Geneza 13:13).

Amintiri a altarelor construite de Avram in fiecare loc de popas, jertfe pe care le-a adus ca multumire pentru protectia si grija Lui, rugaciuni si promisiuni la care a fost martor, trebuie sa ii fi pastrat credinta lui Lot pe masura ce si-a inceput familia cu o femeie care va deveni o poveste moralizatoare pentru viitor. In ciuda nelegiurii din jurul lui care i-au chinuit sufletul, Lot a ramas credincios Dumnezeului lui. 

Chiar daca s-au separat, legatura dintre Avram si Lot nu a fost niciodata intrerupta. Cand o coalitie de imparati au atacat Sodoma si Gomora si au luat in captivitate toti locuitorii si bogatiile acelor orase, inclusiv Lot, Avram nu a ezitat sa inarmeze trei sute optsprezece slujitori, nascuti in casa lui, si sa mearga in urmarirea inamicului. Dumnezeu i-a dat victorie lui Avram in acea zi, si el a returnat imparatului Sodomei tot ceea ce fusese pradat. Mai mult ca sigur, Avram a fost martorul afectiunii dintre membrii familiilor reintregite si bucuriei reinnoite atunci cand totul parea pierdut. Avram a sperat ca o asemenea eliberare minunata ar fi produs in inima multora dintre ei, o adevarata pocainta si a fost cuprins de compasiune fata de acesti oameni.

Pe ce imi bazez eu aceste presupuneri? Rugamintea pe care Avram i-a facut-o Domnului atunci cand Domnul i-a descoperit planurile Lui de a distruge cele doua orase: “Vei nimici Tu oare si pe cel bun impreuna cu cel rau?” (Geneza 18:23).  Aceasta intermediere nobila, nu este numai in favoarea nepotului lui, Lot, ci in favoarea intregului oras. Principiul care este la inima acestei rugaminti este ca deciziile lui Dumnezeu nu pot fi intamplatoare, ci numai in concordanta cu standardul perfect de dreptate si mila. El nu s-a rugat ca cei nelegiuti sa fie pastrati de dragul lor, ci pentru ca oameni neprihaniti ar putea sa existe in mijlocul lor.

Limbajul pe care il foloseste aici este acela al unui fiu iubitor fata de Tatal lui ceresc. Avram a vorbit cu curaj si incredere, si in acelasi timp cu mare reverenta fata de maiestatea Lui divina. Rabdarea Domnului este egalata de perseverenta lui Avram. Cu fiecare rugaminte acceptata de Dumnezeu, de la “Poate ca in mijlocul cetatii sunt cincizeci de oameni buni?” pana la “Poate ca se vor gasi in ea numai zece oameni buni?”, sarguinta lui este incurajata.

Comparati compasiunea lui Avram fata de locuitorii Sodomei cu dispretul lui Iona fata de locuitorii Ninivei. Cand Iona “s-a maniat” (Iona 4:1) ca Dumnezeu s-a cait de dezastrul pe care a spus ca il va aduce asupra Ninivei, Dumnezeu i-a reamintit ca acei oameni erau creatia Lui, demni de mila si compatimire. Acea generatie de asirieni L-a crezut pe Dumnezeu si au dovedit pocainta prin actele lor. In consecinta, “Dumnezeul milos si plin de indurare, indelung rabdator, si bogat in bunatate, Cel care se caieste de rau”(Iona 4:2) a amanat distrugerea acelui oras grandios. 

Acelasi lucru nu poate fi spus si despre locuitorii Sodomei. Rautatea acelui oras era prevalenta, “tineri si batrani, au inconjurat casa [lui Lot], tot norodul a alergat din toate colturile” (Geneza 19:4) si singurul suflet curat in acel oras era insultat si batjocorit. Dumnezeu a actionat in dreptate atunci cand a redus Sodoma si Gomora la cenusa si a condamnat intreaga populatie la anihilare. 

Sfarsitul istorisirii lui Lot, ne ofera raspunsul intrebarii lui Avram: “Vei nimici Tu oare si pe cel bun impreuna cu cel rau?”. Neprihanitul Lot si familia lui au fost crutati de urgia lui Dumnezeu. Ascuns, aproape ca un detaliu in istorisirea izbavirii lui Lot, gasim motivul pentru care ei au fost crutati: “caci Domnul vroia sa ii crute” (Geneza 19:16).

Pe tot parcursul Bibliei, ni se aminteste repetat ca Dumnezeu este in mijlocul suferintei. Il gasim in focul si pucioasa Sodomei, Il gasim in groapa leilor, il gasim in cuptorul aprins, Il gasim in mijlocul Marii Galileii. El este present in durerea noastra, luandu-ne de mana, stiind ce ne-a adus in acel loc de durere si oferindu-ne o cale de mantuire.

Avram Il cunostea pe Dumnezeu intr-un mod intim. Avram stia ca Dumnezeu este drept, sfant, plin de bunatate, dragoste si mila. Cu aceasta cunostinta, el si-a facut rugamintile cu curaj si incredere, acceptand raspunsul Celui care imparateste peste ceruri si pamant.

Care este lectia pentru noi astazi? Dumnezeu a devenit parte din lumea noastra, in mijlocul pacatului si mortii, si ne-a adoptat ca fiind ai Lui. Noi avem mintea lui Hristos care ne ofera o cunostinta intima a Celui care a jertfit totul. Dorinta Lui este ca noi sa ne apropiem cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie (Evrei 4:16).