Prima regula a ciclismului

De Shelby Carter

Tatal meu este pasionat de ciclism, si cand eram copil, imi amintea in permanenta prima regula a ciclismului, aceea de a purta o casca ori de cate ori mergeam pe bicicleta. Imi era groaza sa ascult predica care urma atunci cand tatal meu ma vedea calatorind prin cartier cu prietenii mei fara a purta o casca pe cap. Ca toate fetele adolescente, eu eram mai preocupata de cum imi arata parul, decat sa port ceea ce parea o bucata de plastic si burete fara rost. Nu intelegeam adevarata importanta a ceea ce tatal meu incerca sa insufle in mine. Siguranta mea fizica era principala lui grija, dar acea lectie se transpune foarte frumos in mersul nostru cu Dumnezeu.

Coifurile sau cascile au avut forme diferite de-alungul istoriei. De mii de ani, omul a purtat coifuri din metal si piele pentru a se proteja in lupta. Cu trecerea timpului, coifurile s-au adaptat la nevoile omului, dar scopul lor nu s-a schimbat; ele sunt intotdeauna folosite pentru protectie. Muncitorii in constructii poarta casti solide ca sa ii protejeze de obiecte ascutite si utilaje puternice, pompierii le poarta ca sa ii protejeze de foc si bucati de cladiri care pot cadea peste ei, jucatorii de fotbal american le poarta ca sa ii protejeze de coliziuni si comotii. In al doilea razboi mondial, soldatii vopseau o dunga alba, verticala sau orizontala, ca sa dovedeasca gradul lor militar in timpul luptei. Acest semn ii ajuta pe soldati sa stie de unde sa astepte ordine si sa identifice soldatii care au cazut la datorie. Castile pompierilor au numele lor scris pe cozoroc si in fata castii, impreuna cu semne care sa indice gradul lor si performante deosebite. Soldati in luptele antice, purtau blazonul familiei lor si diferite pene care sa indice statutul lor si pozitia sociala. Judecatorii de fotbal american au castile acoperite cu mici abtibilduri care indica cate goluri au inscris. Oamenii intodeauna au inteles importanta acestei piese de echipament si chiar si acum, o trateaza ca un mod de afisare a indentitatii si performantelor lor. Coiful este purtat pentru a demonstra mandrie in reusite. Chiar daca scopul principal al unui coif este de a proteja, are o insemnatate mult mai mare pentru cel care il poarta. 

In capitolul 6 al cartii Efeseni, ni se vorbeste despre armatura pe care trebuie sa o luam zilnic pentru a rezista uneltirilor diavolului. Versetul 17 ne spune “sa ne luam si coiful mantuirii”. Acest coif ne protejeaza de orice rau; este scaparea de la pacat. Acest coif reprezinta sacrificiul inocent care a fost necesar pentru mantuirea noastra. Totusi, in ciuda importantei si semnificatiei lui cateodata inca imi este rusine sa il port, pentru acelasi motiv din copilarie. Ce vor gandi ceilalti oameni despre coiful meu? Voi arata eu caraghios purtandu-l? Voi fi eu acceptata de ceilalti colegi ai mei? Ma va incetini in activitatea propusa? Cand permit acestor ganduri sa decida daca port sau nu intreaga armatura a lui Dumnezeu, atunci neglijez scopul coifului meu. Nu numai ca el este protectia meu impotriva celui rau, dar este chiar identitatea mea. Mi-am inscriptionat eu blazonul pe coif, ca ceilalti sa stie ca eu sunt un copil al lui Dumnezeu? Mi-am afisat eu toate victoriile impotriva celui rau? Acest coif ar trebui sa fie cea mai importanta prezentare a onoarei in viata mea. Nimic in aceasta lume nu ar trebui sa ne faca sa fim rusinati sau stingheriti ca sa purtam armatura lui Dumnezeu. Trebuie sa o purtam cu mandrie  si sa ii permitem sa demonstreze cine suntem in fata lumii.

Atunci cand David a fugit de Saul si Abimelec, cunoscut si sub numele de Achis, el a inteles ce putere se gaseste in intoarcerea la Dumnezeu pentru izbavire (1 Samuel 21). In Psalmi 34:4-5, el declara, “Eu am cautat pe Domnul, si mi-a raspuns: m-a izbavit din toate temerile mele. Cand iti intorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine”.

Apostolul Pavel era un om care avea toate motivele sa isi ascunda adevarata identitate atat fata de iudei cat si fata de crestini, si totusi el a suferit de dragul lui Hristos. El stia ca pentru a fi un copil al lui Dumnezeu, merita orice rusine sau persecutie ar indura: “Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede; intai a iudeului, apoi a Grecului” (Romani 1:16). Armatura noastra este un dar nepretuit. Aceasta protectie nu inseamna ca lumea nu va incerca sa ne distruga, ci este o garantie ca ei nu vor reusi. 

In ultimele 20 de capitole ale cartii Isaia, vedem ca poporul lui Dumnezeu, israelitii, a caror identitate ar fi trebuit sa fie intotdeauna in Domnul, continua sa Il respinga si sa caute acceptare lumeasca prin inchinarea la idoli. Capitolul 49 incepe cu o profetie a noului Israel, un nou copil al lui Dumnezeu care va accepta cu mandrie identitatea Sa, in ciuda durerii si respingerii pe care le va intampina. Capitolul 53, in special, vorbeste despre loviturile si dispretuirea pe care El le va indura, si intr-un final moartea, toate astea pentru bunastarea noastra. Si totusi, capitolul 54 radiaza de speranta pe care o avem daca ne identificam cu Hristos. Versetele 4 si 5 spun: “Nu te teme, caci nu vei ramanea de rusine; nu rosi, caci nu vei fi acoperita de rusine; ci vei uita si rusinea tineretii tale, si nu iti vei mai aduce aminte de vaduvia ta, caci Facatorul tau este barbatul tau: Domnul este Numele Lui, si Rascumparatorul tau este Sfantul lui Israel. El se numeste Dumnezeul intregului pamant”. Asta este puterea de a schimba, gasita in mantuire. Cand ne imbracam cu Hristos, purtam armatura si acceptam identitatea de copil al lui Dumnezeu, nu mai este nimic de care sa ne fie frica, nici macar moartea, din care Dumnezeu sa nu ne poata mantui.

Mesajul plin de speranta al capitolului 54 continua in versetul 17: “Orice arma faurita impotriva ta va fi fara putere; si pe orice limba care se va ridica la judecata impotriva ta, o vei osandi. Aceasta este mostenirea robilor Domnului, asa este mantuirea care le vine de la Mine, zice Domnul”. Noi suntem copii ai unui Dumnezeu drept si milos; asta este mostenirea noastra. Asa ca, inscriptionati blazonul Lui, si purtati coiful cu mandrie si El va fi cu voi.