Pana la sapte ori?
“Doamne de cate ori sa iert pe fratele meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?” (Matei 18:21)
Eu inteleg perfect intrebarea lui Petru. Nu ar fi viata mult mai usoara daca am putea sa tinem cont de toate greselile altora, pana cand, intr-un final, vom putea sa ne indepartam complet de acea persoana? Ar fi mult mai usor, intr-adevar!
Problema cu acest tip de gandire este ca transforma iertarea intr-o statistica si nu intr-un caracter spiritual. Si eu si Petru, amandoi voim ca iertarea sa fie cantitativa si nu…calitativa. Ar fi atat de usor. M-as simti ca si cum as fi supusa, ca apoi sa ma afund din nou in dispretuire.
Fara nici o indoiala, Petru a crezut ca ar fi generos sa ierte pe cineva de sapte ori. Majoritatea invatatorilor acelor vremuri spuneau ca cineva este dator sa ierte greseala unei alte persoane numai de trei ori. Asa ca Petru credea ca este generos prin a oferi de doua ori mai multa iertare.
Raspunsul lui Isus este ca iertarea noastra nu ar trebui sa aiba nici o limita. Adevaratul raspuns la intrebarea lui Petru vine in forma unei pilde, aceea a “Robului nemilostiv” din Matei 18:23-35.
Robul nemilostiv este chemat sa isi plateasca datoriile fata de imparat. Datoria lui este astronomica, si chiar daca zice ca o va plati intr-un final, realitatea este ca ar fi imposibil ca acea datorie sa fie platita.
V-ati intrebat vreodata ce i-a trecut prin minte robului cand datoria lui a fost iertata? Ma intreb daca s-a felicitat pe sine insusi ca a putut sa il pacaleasca pe imparat, sau poate si-a inchipuit ca Imparatul nu era prea destept, si ca a cazut prada minciunii lui. El tocmai a fost eliberat de la o pedeapsa, care ar fi fost INDREPTATITA. Imparatul avea orice drept sa il vanda ca sclav pe acel slujitor, impreuna cu intreaga lui familie; era o pedeapsa ceruta de lege.
Si totusi, acest Imparat asculta rugamintea robului si ii iarta datoria imposibil de platit.
Reactia robului ii uimeste pe ceilalti slujitori ai imparatului. Cu siguranta, i-a uimit pe cei ce ascultau pilda, asa cum ne uimeste si pe noi astazi.
Acest rob, cand cerneala nici nu se uscase pe gratierea lui, vede pe un alt tovaras care ii datora cu mult mai putin decat el datora imparatului, il strange de gat si ii cere sa ii plateasca imediat. Pare ca nu intelege legatura dintre situatia lui si aceea a tovarasului sau. Este culmea ironiei, si, bineinteles, comportamentul lui produce indignare si ceilalti slujitori ai imparatului merg sa ii spuna ce au vazut. Cand imparatul il cheama pe robul nemilostiv inapoi la el, il numeste “viclean”.
Vicleania acestui om nu se datoreaza faptului ca nu a putut plati datoria initiala…ci pentru ca, desi a avut un exemplu de iertare chiar in fata ochilor lui, el a refuzat sa fie milos.
Imparatul, care nu era nesabuit, l-a dat pe mana chinuitorilor pana cand datoria ii va fi platita.
“Doamne, de cate ori sa iert pe fratele meu cand va pacatui impotriva mea?”. Raspunsul final al lui Isus la intrebarea lui Petru, il gasim in Matei 18:35: “Tot asa va va face si Tatal meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau.”
Acest raspuns nu este criptic, de neinteles. Isus este cat se poate de clar. Noi iertam pentru ca si noi suntem iertati. Nu conteaza ce a spus sau ce a facut altcineva. Nu voi putea sa stau in fata scaunului de judecata al lui Dumnezeu si sa ii explic de ce nu am iertat pe cineva. Nu voi avea nici o scuza pentru ura mea.
Este o lectie dificila…poate chiar cea mai dificila lectie.
Daca nu avem o inima iertatoare, atunci suntem vicleni. Noi, carora ni s-a oferit mila si rabdare din abudenta, trebuie sa aratam aceeasi mila si rabdare ca Imparatul nostru. Altfel, suntem robii cei vicleni. Nu putem sa avem un standard dublu, acela de a astepta mila si de a oferi judecata. Nu asa este drept.
Eu cred ca judecata va avea loc intr-un final. Aceia care fac nedreptate, si ei vor fi judecati de Imparat. Slujitorii care sunt indignati de comportamentul lipsit de mila al robului, nu cauta sa faca dreptate. Ei il duc pe rob inapoi la imparat. Imparatul este cel care aplica pedeapsa.
Recunosc, ca in viata mea, dorinta de dreptate nu este decat o masca a naturii mele critice si neiertatoare. Incerc sa controlez aceste tendinte, si cu siguranta ca nu sunt singura.
Dumnezeu va judeca, si El va judeca cu dreptate cunoscand fiecare inima, inclusiv a mea. Imparatul David s-a rugat, “Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule.” (Psalmii 51:10). Aceasta ar trebui sa fie si rugaciunea noastra.
Nu este grija noastra sa judecam inima altora, ci numai pe cea care ne apartine noua. Ca sa primim mila, trebuie sa oferim mila…nu intr-o cantitate limitata, ci ca o trasatura a caracterului nostru.
Cand nu suntem milosi, aratam dispret fata de mila pe care am primit-o. Aratam dispret fata de rabdarea lui Dumnezeu si pentru sacrificiul incredibil al lui Hristos. Daca noi oferim judecata, atunci asta vom primi inapoi. Vom primi exact ceea ce meritam si nu mila pe care o dorim.
