“Pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei”

“Pe deasupra tuturor acestora”-asa incepe textul ce contine instructiunile referitoare la luarea scutului credintei, acesta lucru este mai important decat orice altceva, ca sa avem succes in stingerea sagetilor arzatoare ale celui rau. Credinta este esentiala in lupta impotriva ispitei. Spre deosebire de ale parti ale armaturii care sunt nemiscate, atasate de corp pentru a proteja organele vitale, scutul poate fi manevrat in orice directie. Ioan ne spune in 1 Ioan 5:4 “ceea ce castiga biruinta asupra lumii, este credinta noastra”. Dictionarul Biblic defineste credinta ca “siguranta sau o atitudine plina de incredere fata de Dumnezeu, acceptareacompleta a voii Lui in viata cuiva”. Autorul dictionarului, Nelson, mai spune ca “credinta este similara cu punerea increderii cuiva in adevarul lui Dumnezeu.”

Credinta, adica “increderea neclintita in  lucrurile nadajduite, puternica incredintare despre lucrurile cari nu se vad”, este aceea care ne da puterea de a rezista ispitei, de a ne ruga cu ardoare, de a face bine atunci cand suntem epuizati, de a infometa dupa dreptate, de a lupta cu ravna. Aceasta este arma universala de potectie impotriva sagetilor arzatoare pe care cel rau le arunca fara grija, in speranta de a ne face parteneri ai rautatii impreuna cu el.

Ma intreb daca as fi putut scrie acest articol fara a mentiona capitolul 11 din cartea Evrei. Dar de ce nu l-as aduce in discutie? Pentru ca este cel mai complet ghid si manual de instructiuni pentru scutul nostru. Caracteristicile scutului nostru sunt descrise in acest capitol. Credinta produce in noi puterea de a “oferi” lui Dumnezeu jertfa cea mai buna, la fel ca si Abel. Ni se spune ca fara credinta, ar fi fost cu neputinta ca Enoh sa ii fie placut lui Dumnezeu. Credinta a produs in Noe motivatia si activitatea, in “teama sfanta”, care i-au salvat casa. Credinta este cea care a produs “ascultarea” multor instructiuni dificile si de neimaginat date de Dumnezeu lui Avraam, Isaac si Iacov. Credinta a produs in Sara o inima care sa creada imposibilul. In Iosif, credinta a produs certitudinea lucrurilor pe care el nu le va vedea in propria lui viata si pe care nu le putea intelege pe deplin. Credinta produce in noi posibilitatea si dorinta de a parasi aceasta lume si placerile ei, alegand mai degraba sa fim oameni ai lui Dumnezeu asa cum Moise a ales. Prin credinta, au cazut zidurile Ierihonului, in ciuda oricarei experiente militare. Scutul nostru de credinta a facut posibil “cucerirea de imparatii, facerea de dreptate, capatarea fagaduintelor, astuparea gurilor leilor, stingerea puterii focului, scaparea de ascutisul sabiei, vindecarea de boli, vitejii in razboaie, punerea pe fuga a ostirilor vrajmase.”

Asa ca, scutul nostru, daca este purtat cum trebuie, daca este folosit corect, daca este pozitionat bine, are rezultate puternice si capacitatea de a ne apara, o viata intreaga, de sagetile arzatoare care sunt constant aruncate in directia noastra. Este piesa de armatura fundamentala care ne apara de ispite inainte ca acestea sa ajunga la armura pe care o purtam. Scutul este prima linie de aparare; este folosit ca celelalte piese de armatura sa ramane neatinse. Este esenta noastra, este sistemul de credinta profund si statornic in vietile noastre, ancora statornica si mobila in acelasi timp, este prima noastra linie de aparare.

Tatal meu obisnuia sa spuna ca nu exista agnostici in aceasta lume, nu exista asa ceva. El spunea ca oamenii isi traiesc vietile ca si cum ar credea in ceva. Ceea ce credem, ceea ce credem cu adevarat, va decide daca sagetile aruncate in directia noastra vor atinge armatura fixata pe trupul nostru spiritual.

David mentioneaza de nenumarate ori, aceasta protectie fundamentala. Dupa ce ii invinge pe filisteni in 2 Samuel 22:3, el canta despre Dumnezeu care este “scutul meu si puterea care ma mantuieste, turnul meu cel inalt si scapare mea”. In cartea Psalmii, Imparatul David mentioneaza de foarte multe ori credinta lui in Domnul si in promisiunile Lui. Luptele, atat spirituale cat si fizice de-alungul vietii lui David, au fost cucerite numai prin credinta sa in Dumnezeu. Apostolul Pavel se roaga pentru aceeasi intelegere si credinta profunda pentru sfintii din Efes: “…Iata dece, zic, imi plec genunchii inaintea Tatalui Domnului nostru, Isus Hristos, din care isi trage numele orice familie, in ceruri si pe pamant, si-L rog ca, potrivit cu bogatia slavei Sale, sa va faca sa va intariti in putere, prin Duhul Lui, in omul din launtru, asa incat Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta; pentru ca avand radacina si temelia pusa in dragoste, sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii, care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea; si sa cunoasteti dragostea lui Hristos, care intrece orice cunostinta, ca sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:14-19).

In vietile noastre, credinta profunda si statornica este scutul mobil, prima linie de aparare. Si, intr-un anumit fel, in viata de zi cu zi, ca sa ne aparam de anumite sageti, nu este nevoie de prea multa miscare. La varsta mea, nu mai am nevoie sa cercetez teoriile stiintifice ale creatiei si evolutiei ori de cate ori ma lovesc de ele, pentru ca scutul meu este in siguranta. Nu sunt prea multe ocazii cand trebuie sa imi reconsider activitatile zilnice, felul in care ma relaxez, petrecerile la care particip, ceea ce beau, prietenii pe care mi-I fac, deciziile morale pe care le i-au, pentru ca in aceasta etapa a vietii mele, obiceiurile mele au fost pazite de acest scut de multi ani. De-alungul vietii, scutul meu m-a pazit de ispita de a parasi adunarile sfintilor, mi-a oferit distanta de realitatile dure ale acestei lumi, si credinta mea profunda si statornica in ceruri, mi-a fost scutul care mi-a atintit ochii spre ceruri si mi-a oferi credinta in aceasta promisiune care ramane inca neclintita.

Dar, dupa ce am spus toate aceste lucruri, sagetile arzatoare inca vin; alte tipuri de sageti, sageti la care nu ma astept, sageti care imi pune la indoiala credinta si ma forteaza sa imi folosesc scutul si mai mult. Si ce soldat jalnic as fi, daca m-as preface ca scutul meu nu imi aluneca niciodata din maini. Ce slujitor neintelept as fi, daca nu m-as bizui pe scuturile fratilor si surorilor mele, care la nevoie sunt ridicate in ajutorul meu. Si asa, noi, ca o ostire, ramanem concentrati cu scuturile stranse aproape de corp, si veghem si asteptam, pregatiti pentru lupta impotriva sagetilor mandriei, lenei, amaraciunii, epuizarii, tradarii, relatiilor destramate, dezamagirilor care vin din cauza mea si a altora. Noi suntem inarmati cu un scut rapid si ferm ca sa ne aparam impotriva sagetilor care provin din situatii necunoscute si nesigure, sageti provenite din lipsa si amaraciune, din nedreptate si nelegiure, chiar si din mijlocul fratilor si surorilor noastre. Vietile noastre vor necesita o credinta adevarata, o credinta profunda intr-un Dumnezeu care poate sa apere si sa protejeze, si aceasta protectie este obtinuta atunci cand “pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei”.