Ce! Un ceas n-ati putut sa vegheati impreuna cu Mine?

La inceputul carierei mele de profesor, s-a intamplat sa adorm in timpul unei clase. Aveam cu mine un grup de elevi din clasa a opta care dadea un test in liniste. Pentru ca nu ma simteam prea bine, am luat niste sirop de raceala care m-a adormit. Tot ceea ce imi amintesc este ca la un moment dat copiii lucrau la testul lor, ca mai apoi sa aud o voce prin intercom care intreba de un anumit elev. M-am trezit imediat, am raspuns secretarei spunandu-I ca studentul va veni imediat, ca sa imi dau seama, cand ochiii imi erau complet deschisi, ca intreaga clasa era goala. As minti daca as spune ca nu mi-a tresarit inima. Eram un profesor tanar, fara experienta care a pierdut 32 de elevi de clasa a opta. M-am uitat in hol, am mers pana la sala de sport, am alergat afara in curte…nu i-am putut gasi nicaieri. Intr-un final, fara nici o speranta, m-am dus la directorul scolii sa imi recunosc greseala si sa cer ajutor. Cand sa dau coltul in holul scolii, i-am observat pe toti in biroul directorului. El a venit sa vada cum ma descurc cu elevii si cand m-a vazut ca dormeam, s-a hotarat sa faca o gluma. Cu totii au crezut ca a fost a gluma foarte buna. Chiar si acum, dupa multi ani, inca mai imi este rusine de greseala mea.

Greseala nu era intentionata, iar eu aveam toata dorinta de a-mi implini serviciul cum se poate mai bine. Dar mi-am lasat garda jos, poate din cauza mandriei, gandindu-ma ca ceva atat de neglijent nu se poate intampla sub supravegherea mea. A fost o lectie buna pe care nu am uitat-o niciodata. 

Cand ucenicii au adormit in gradina Ghetsimani, nu au facut acest lucru din lipsa credintei sau pentru ca nu au inteles cine este Hristos. Ei erau convinsi ca el era Mesia; de fapt acest eveniment este imediat precedat de Petru si toti ceilalti apostoli (cu exceptia lui Iuda) jurand ca nu Il vor parasi pe Isus. Ei erau constienti de durerea si suferinta profunda in care se gasea, chiar daca nu intelegeau in totalitatea ceea ce urma sa se intample. 

El le porunceste celor trei care au venit cu El pana in mijlocul gradinei sa stea trezi si sa vegheze. Chiar si Domnul nostru are nevoie de sprijinul prietenilor Sai in timpul suferintei. Chiar si El are nevoie de devotamentul lor, iar ei au nevoie de rugaciune pentru a nu cadea in ispita. Acesti barbati vor fi incercati in urmatoarele zile. La urma urmei, ei sunt cei care au lasat totul in urma si L-au urmat, spre deosebire de tanarul bogat.

Si acum, imparatia pentru care ei s-au sacrificat si pe care o asteptau cu nerabdare, va incepe cu crucificarea Imparatului ei? Asta nu arata deloc a victorie! Cu siguranta, ca ei simteau ca lucrurile se vor schimba. Popularitatea lui Isus se diminua, iar ura conducatorilor iudei se intensifica…si in loc sa fie incurajati sa lupte, ei trebuiau sa vegheze!

Aceasta veghere trebuia sa aiba loc impreuna cu rugaciunea, pentru ca ei vor fi ispititi sa fuga si sa renunte. Isus le spune ca se vor poticni, cu totii. Cand pastorul va fi ucis, oile se vor risipi; timpuri grele vor veni peste ei. Ei trebuie sa se roaga si sa fie vigilenti.

Dar ei nu erau vigilenti. El i-a gasit dormind de trei ori in acea noapte. Este usor sa presupunem ca ei au adormit pentru ca nu le pasa, dar Luca adauga acest detaliu “ei erau adormiti de intristare” (22:45). Adormirea este de multe ori produsa de intristare, iar apostolii ar fi simtit si impartasit suferinta lui Isus. Totusi, in loc sa se roage, asa cum facea El, ei au permis oboselii lor sa ii doboare. Poate ca erau letargici din pricina mesei satioase la care tocmai luasera parte sau poate din pricina orei tarzi. Poate pentru ca era cald si liniste, ei pur si simplu au cazut de oboseala. La urma urmelor, nu conteaza care era pricina. Conteaza numai ca ei erau adormiti intr-un moment crucial in viata lui Isus si in stabilirea Imparatiei. Ca urmare, au devenit vulnerabili. 

Ei nu par ca sunt trezi pe deplin pana cand Iuda vine cu cei care il vor aresta pe Isus.

Se pare ca rusinea de a fi gasiti adormiti ii reinvigoreaza pe acesti barbati. Si presupun ca asta e adevarat intr-o anumita masura; Petru inca incearca sa il opreasca pe Isus de a fi luat prisoner, dar aceasta incercare este imediat urmata de tagaduirea lui Isus in casa lui Caiafa. Ei au fost, cu adevarat, risipiti fara Pastorul lor. Si dupa cum am putea sti noi, ei au ramas raspanditi timp de o zi sau doua; Ioan era singurul apostol care a fost cu femeile la piciorul crucii. 

In aceea noapte in gradina, Isus le ofera ucenicilor si noua, solutia de a nu ne indeparta de la credinta. Noi trebuie sa veghem si sa ne rugam. Ascultam noi indemnul Lui?

De multe ori ma surprind pe mine insumi cu cate motive poti gasi pentru a nu veghea si ma ruga. Imi pierd interesul foarte rapid. Nu stiu daca si voua vi se intampla sa cantati in timpul inchinarii fara sa fiti constienti de ceea ce faceti. Cunoastem cuvintele si melodia foarte bine si nu necesita prea multa concentrare din partea noastra…cantam automat. Lipsa mea de veghere inca ma surprinde. Necesita un consum mare de energie ca sa raman concentrata asupra unei activitati. Stiti voi ca puterea noastra de concentrare se diminueaza din ce in ce mai mult? In timpul present, perioada in care ramanem concentrati este de aproape 8.25 secunde. Puteti voi crede acest lucru? Pana si un peste se poate concentra o perioada mai indelungata. 

Ca rezultat al faptului ca suntem atat de distrati, noi de multe ori adormim in timpul cand ar trebui sa veghem. Letargia spirituala este un pericol real acum, ca si in trecut. De aceea Isus ii trezeste pe ucenici si le spune sa vegheze si sa se roage. De aceea El le spune pilda despre cele zece fecioare care si-au pregatit candelele pentru intampinarea mirelui sau despre buruienile care au crescut pe pamantul plin de spinii, in pilda semanatorului. (Sunt nenumarate exemple la care ne-am putea gandi). De fiecare data suntem avertizati despre lipsa noastra de vointa de a fi sarguinciosi in pregatirea noastra spirituala. 

Putem sa dam vina pe orice am dori noi: pe programele noastre incarcate, pe puterea noastra de concentrare, pe copiii nostri, pe copiii altora…dar mai degraba, ar trebui sa ne trezim! Daca ne permitem sa fim distrasi de lucrurile acestei lumi si sa nu ne mentinem privirea pe scopul nostru final, atunci nu suntem mai presus de pazitorii Israelului din Isaia 56, a caror indiferenta si lene va provoca judecarea lui Dumnezeu asupra acelei natiuni.

Nu este usor sa veghezi in permanenta. Eu am convingerea ca o parte a problemei noastre, in tarile occidentale este datorata faptului ca vietile noastre sunt atat de lipsite de greutati si pline de comfort, incat ne asteptam ca si crestinismul nostru sa fie la fel de usor de trait. In cartea sa “Imparatia lui Dumnezeu in America”, teologul H. Richard Niebuhr observa cum crestinii moderni, in special din America, il predica pe Isus fara evenimentele crucii. Noi vrem sa avem pacea si speranta care vine cu credinta in mantuirea noastra, fara nici un sacrificiu sau neplacere in vietile noastre sau in rutina de zi cu zi. Noua nu ne pasa de poruncile lui Dumnezeu, astfel ca societatea noastra Il creaza pe Dumnezeu in propria noastra imagine-ca un Dumnezeu care nu cere nimic: nici supunere, nici inchinare, nici proslavire, nici meditare. Noi putem sa ne gandim doar la noi insine si inca sa fim in siguranta in spatele zidurilor cetatii, care in realitate, au pazitori care sunt bauti si orbi si fara pricepere de pericolele care se apropie.

Stiind ca ucenicii Sai vor deveni obiectivul acestor pazitori care vor incerca sa impiedice raspandirea Imparatiei Lui, Isus ii avertizeaza cu blandete despre aceste trei tipuri de indiferenta. El nu este manios pentru ca ii gaseste adormiti, ci ingrijorat. El este ingrijorat ca ucenicii Lui nu vor putea sa reziste pericolelor si persecutiilor care vor veni. El vede ce se va intampla in viitorul apropiat si recunoaste bunatatea sufletului lor atunci cand le spune “duhul este plin de ravna, dar trupul este neputincios”. Ei nu spuneau neadevaruri atunci cand s-au oferit sa moara cu El, dar uneori trupul se opune la ceea ce duhul doreste, si atunci in momentul adevarului, pana si Petru Il tagaduieste pe Isus pentru a-si scapa viata. 

Mesajul de a veghea si ruga scoate in evidenta faptul ca ei nu se pot baza pe propria lor putere si nici noi nu avem aceasta abilitate. Fara veghere si rugaciune noi punem in pericol relatia noastra cu Dumnezeu.

Eu trebuie sa nu mai gasesc scuze pentru lenea mea spirituala, ci trebuie sa imi intaresc gandurile si inima, pentru a avea o sansa de a iesi invingator in lupta cu ispita. Faptul ca trupul este slab nu este o scuza pe care eu pot sa o folosesc, ci un avertisment ca trebuie sa castig razboiul care se desfasoara inauntrul meu.

Daca noi credem ca toate zilele noastre sunt numerate (Psalm 139), atunci trebuie sa credem ca Dumnezeu stie si care ne este viitorul…atat succesele cat si infrangerile, bucuriile si durerile. Cuvintele Lui pentru noi este ca noi sa veghem si sa ne rugam ca sa nu cadem in ispita, stiind ca victoria deja a fost castigata. Nu va fi convenabil si nu va fi usor intotdeauna. Ne poate face tinta celor din generatia noastra care vor sa submineze adevarul.

Dar oricare ar fi sacrificiul necesar, noi nu putem sa dormim in timpul slujbei noastre, pentru ca nici o scuza nu va fi acceptata de Dumnezeu. Noi trebuie sa veghem in toate zilele care ne-au fost oferite in vietile noastre, pentru a nu fi tarati inapoi in lume, imprastiati si pierduti, ca niste oii fara Pastor, nepregatiti pentru a-L intampina pe Mirele care vine curand.