Prin ce voi cunoaste?

In Geneza 15:8, Avram intreaba, “Doamne, Dumnezeule, prin ce voi cunoaste ca o voi stapani?”

Daca nu luam in considerare contextul acestei intrebari, putem sa interpretam gresit ca Avram ar fi pus aceasta intrebare in necredinta. Primul verset din Geneza 15 leaga aceasta conversatie cu evenimente din capitolul 14. Desi nu putem sti cu precizie, majoritatea comentariilor sunt de accord ca Avram a trait in Palestina aproximativ 15 ani. In capitolul 14, pentru prima oara in timpul locuirii lui in Palestina, Avram este implicat intr-o lupta cu imparatii natiunilor din jurul lui. Faptul ca Avram a putut inarma 318 slujitori e dovada a bogatiei si puterii lui…cati alti slujitori a mai avut pe care nu i-a putut inarma? Totusi, Avram nu este recunoscut ca fiind un luptator, de fapt de doua ori a inselat, pentru a evita un conflict. 

Cu toate astea, cand Lot este luat captiv, Avram raspunde imediat, si cu o forta militara modesta impotriva a cinci imparati, el infrange armatele si returneaza imparatului Sodomei oamenii si toate bogatiile predate.

Capitolul 15 incepe cu conversatia dintre Dumnezeu si Avram, in care Dumnezeu ii spune lui Avram sa nu se teama. Imi inchipui ca ar fi fost multe motive pentru care Avram s-ar fi temut, dupa o asemenea lupta…razbunarea fiind una dintre ele. Si daca luam in considerare ca Avram a locuit in aceasta tara o vreme destul de indelungata, el probabil ca se intreba “Ce fac eu aici?”. La 85 de ani, el nu mai este un om tanar. El o are pe Sarai si toti ceilalti servitori, dar nu are nici un copil. In fapt, Avram este singur. El este bogat, dar este inconjurat de straini, si acum este in conflict cu acesti straini. Lucrurile par sumbre. 

Avram a dovedit ca nu este un fricos, dar el este uman. Si in timp de haos si nesiguranta, fiecare dintre noi incepem sa ne indoim de ceea ce stim ca este adevarat. Dar Dumnezeu il stie pe Avram; El ne stie pe fiecare dintre noi. Dumnezeu intervine cu singurul remediu impotriva fricii – amintirea faptului ca El este present si ca El este scutul si protectia noastra. Dumnezeu nu il protejeaza pe Avram sau pe noi de tumultul si suferinta lumii. Avram inca a trebuit sa mearga la lupta, el inca este un pribeag intr-un pamant strain, si el inca trebuie sa ia parte la razboiul impotriva imparatilor inamici. DAR Dumnezeu ii aminteste lui Avram ca El este in control. Nu numai ca Dumnezeu este scutul lui Avram, dar in acelasi timp, El este rasplata lui. Avram a refuzat orice rasplata de la imparatul Sodomei. El nu avea nevoie de nimic. Ce rasplata mai mare putea Avram primi decat pe Dumnezeu Insusi?

De multe ori noi ne gandim la Dumnezeu ca Rasplatitor. Dar de cate ori Il consideram pe El ca fiind Rasplata in sine? Rasplata acestei lumi paleste in comparatie cu acceptarea lui Dumnezeu ca rasplata noastra. In saracie, El este bogatia noastra; in timp de foame, El este hrana noastra; in seceta, El este sursa noastra de apa. El ofera pacea si stabilitatea vietilor noastre, astfel ca orice s-ar intampla in jurul nostru sa nu afecteze cu nimic ceea ce se intampla inauntrul nostru. Si totusi, uneori noi distrugem acea pace. Atentia noastra este asupra aspectelor negative si incepem sa ne plangem.

Avram se plange despre situatia lucrurilor din viata lui. In esenta, Il intreaba pe Dumnezeu “Cum?”. Cum va putea Dumnezeu sa ii ofere o rasplata cand el nu are nici un mostenitor? Dupa cum arata realitatea actuala, slujitorul lui Avram va fi cel care va mosteni toata averea lui. Cum va schimba Dumnezeu aceasta situatie?

Eu nu cred ca Avram se plange despre Dumnezeu, ci el se plange lui Dumnezeu. Sufletul lui este ingreunat, si unde ar putea sa gaseasca alinare? Unde am putea vreunul dintre noi sa gasim alinare? Lipsa fiului promisiunii era povara lui Avram. Dumnezeu nu a implinit nimic din promisiunea facuta, atat cat Avram putea sa vada. 

In esenta, toate binecuvantarile pe care Dumnezeu le-a oferit nu au nici o valoare in lipsa fiului promisiunii. 

Dumnezeu repeta promisiunea, spre folosul lui Avram. Dumnezeu nu considera ca intrebarile lui Avram sunt puse ca urmare a lipsei de credinta. El ii arata lui Avram stelele si ii spune nu numai ca va avea un mostenitor carne din carnea lui, dar ca el va fi tatal unui popor mai mare decat numarul stelelor din ceruri.

Si Avram L-a crezut. Si pentru ca L-a crezut, Dumnezeu l-a indreptatit. Noi nu stim daca Avram a spus sau a facut ceva care sa indice credinta sau daca Dumnezeu i-a cunoscut inima lui Avram, dar Dumnezeu ii spune ca El este Cel care l-a scos din Ur, si El va implini promisiunea facuta.

In acest moment Avram intreaba, “Domne, Dumnezeule prin ce voi cunoaste ca o voi stapani?”.

Este clar ca Avram nu se indoia de promisiunea lui Dumnezeu. Poate ca el doar cerea amanunte…cand si cum se vor  implini acestea? Sau poate ca Avram cere o confirmare sau o garantie pentru o promisiune care este atat de departe de intelegerea omeneasca.

Dumnezeu il reasigura pe Avram printr-un legamant. Dumnezeu, de asemenea, ii ofera un vis lui Avram, dar nu este un vis fericit, ci unul prin care Dumnezeu ii descopera ca descendentii lui vor suferi. Chiar daca Dumnezeu Isi va implini promisiunea, asta nu inseamna ca totul va fi usor pentru familia lui Avram. Dar Dumnezeu va fi cu ei, si El ii va folosi pentru scopul Lui divin. Avram insusi va avea o viata lunga inainte de a se intoarce la parintii lui. Acesta este semnul dat lui Avram. Dumnezeu va fi credincios. Remarcati ca lui Avram nu I se da nici un detaliu despre nasterea lui Isaac. El va sti ca Isaac va fi mostenitorul promis pentru ca Dumnezeu a confirmat acest lucru.

Este interesant sa ne gandim la oamenii din scripturi care au cerut semne. Ghedeon a cerut un semn si a primit unul (Judecatori 6). Ezechia a cerut unul si a primit (2 Imparati 20). Niciunul dintre ei nu a fost mustrat. Moise nu a cerut un semn, dar totusi a primit unul (Exodul 4). Urim si Tumim contin semne de la Dumnezeu (Exodul 28:30).

Isus implineste semne intre oameni pentru ca ei sa vada si sa Il cunoasca (Fapte 2:22). Ce este scos in evidenta de fiecare data este ca aceste semne sunt respinse. In Fapte 7, Stefan remarca ca de-alungul istoriei lor, conducatorii iudei au ucis profetii care erau confirmati de Dumnezeu. Isus, de asemenea, le spune ca fariseii nu vor primi alt semn in afara “semnului prorocului Iona” pentru ca ei sunt vicleni si necredinciosi si au ignorat toate semnele care le-au fost date (Matei 16:4).

Ca si Avram, si noua ni s-a facut o promisiune minunata. Noi ne-am fixat privirile sprea ea si are un loc central in vietile noastre. Totusi, cand suntem la o rascruce de drumuri, de multe ori ne intrebam, cum vom sti ca o vom stapani? Vom sti in acelasi fel ca si Avram - prin credinta. Semnele si confirmarile despre care citim in scripturi ar trebui sa ne intareasca credinta.

Pentru ca Dumnezeu a oferit semne din belsug in Vechiul si Noul Testament, noi trebuie sa ne bazam credinta pe acele semne – cele deja date. Credinta noastra trebuie sa se bazeze pe puterea lui Dumnezeu de a planui si implini lucruri pentru binele nostru.

In Romani 8:28, ni se spune ca “toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celorce sunt chemati dupa planul Lui”. Nu stim cum si nu stim cand. Nu intelegem motivele pentru care lucrurile se intampla asa cum le vedem si probabil ca nu vom intelege niciodata. Este greu sa acceptam ca lucrurile lucreaza spre binele nostru atunci cand suntem loviti de tragedie. 

Cu siguranta, daca ne uitam la cursul vietilor noastre, putem vedea credinciosia lui Dumnezeu in legamantul inceput la botezul nostru in Hristos. Binecuvantarile imparatiei pe care deja am mostenit-o lucreaza minuni in vietile noastre. Cand ne gandim la binecuvantarile pe care le-am primit de la El, cu siguranta ca Il vedem lucrand.

Ma intreb daca dorinta de a primi un semn este, de fapt, dorinta de a controla. Lucrurile pe care dorim sa le stim sunt, de obicei, despre noi…cu cine ar trebui sa ne casatorim, ce serviciu ar trebui sa alegem, ne-ar fi de folos sa ne mutam in alt oras…de ce se intampla aceste lucruri in vietile noastre…dorim sa vedem viitorul nostru. Numai da-mi un semn! Dar nu asta cere Avram de la Dumnezeu.

Poate ca daca am avea cunostinta viitorului, asta ne-ar intari credinta, sau poate ne-ar da un sens de control. Controlul este opusul increderii. In articolele anterioare, am marturisit ca mie imi place sa fiu in control; nu este o trasatura prea placuta a personalitatii mele. Este deghizata ca incredere in sine si o dorinta de a fi independenta care poate avea un efect negative asupra vietii mele spirituale.

Concluzia cea mai inteleapta este ca trebuie sa avem incredere in ceea ce Dumnezeu a implinit in trecut. Asta a fost si modul de gandire al lui Avram. El a stiu ce a facut Dumnezeu pentru el pana in acel moment si a avut incredintarea ca Dumnezeu va continua sa implineasca acea promisiune. Nu este o credinta oarba, ci o credinta confirmata, justificata. Vazand esenta si incredintarea in ceea ce spera si statornicia Celui care garanteaza aceasta speranta ii ofera liniste sufleteasca lui Avram. Si acelasi efect ar trebui sa il aiba si asupra noastra. 

Noi nu vom fi protejati de dezastru si nu vom sti intotdeauna ce directie sa apucam. Totusi, trebuie sa continuam sa mergem inainte, in rugaciune, dorind sa Il multumim pe Dumnezeu si sa avem incredere in El. El S-a dovedit a fi credicios, dar eu cred ca daca Il ascultam, prin studierea cuvantului Lui si Il cautam cu toata fiinta, El va umbla cu noi. Si noi putem avea credinta in El, asa cum Avram a avut.

In capitolul 16, Avram se intoarce acasa si asteapta cu rabdare pe fiul care i-a fost promis. Sotia lui este cea care nu are rabdare…dar asta este o alta poveste.