Doamna Zebedei si intrebarile pe care le punem

Profesoara fiind, aud parintii intreband tot felul de intrebari pe copiii lor…Ti-ai luat pachetul de mancare? Ti-ai facut lectiile? Ce iti trecea prin minte? Ca mama, si eu am pus aceleasi intrebari. Intrebarile de fiecare zi sunt exact asta…atentionari, cuvinte de afectiune sau de mustrare. Nu cred ca gresesc cand ma gandesc ca in fiecare cultura, in fiecare tara, mamele isi intreaba copiii aceleasi intrebari. E in natura noastra.

Dar, ca mame crestine, ne facem noi timp sa ii intrebam pe copiii nostri si despre obiceiurile lor spirituale? Este la fel de important ca copiii nostri sa isi faca lectiile biblice in fiecare duminica asa cum studiaza pentru orele de algebra? Ii intrebam noi daca ei s-au rugat de dimineata inainte sa ii trimitem la scoala, sau mai repede ii intrebam noi despre orarul lor de scoala?

Eu nu mai am copii mici acasa, asa ca acele mame dintre noi care nu mai au copii de ingrijit, as sugera sa ne gandim la toate intrebarile pe care ni le punem referitoare la munca noastra, la finante, la viitor. Noi planuim multe lucruri, ne petrecem timpul gandindu-ne la o multitudine de lucruri pamantesti…dar ne intrebam noi despre cresterea noastra spirituala?

Eu nu sugerez sa nu ne planui vietile, si nu cred ca este nimic gresit sa intrebam despre lectiile de scoala sau programarile zilnice. Cu toate astea, daca nu avem grija, prioritatile noastre pot fi gresite, concentrate numai pe problemele lumesti, si neglijam lucrurile importante care ne ajuta in dezvoltarea noastra spirituala sau a copiilor nostri.

Intr-o cultura obsedata cu educatia scolara si promovarea la servici, sunt intrebarile pe care le punem orientate spre lucurile temporare mai degraba decat cele eterne?

Ganditi-va la mama lui Ioan si Iacov, sotia lui Zebedei. Ea este o mama care a crescut cel putin doi baieti care au devenit niste barbati incredibili. Ei au fost chemati sa Il urmeze pe Isus si vor fi printre cei mai apropiati prieteni lumesti ai lui Mesia. Cu siguranta, ea i-a crescut bine!

Totusi, intrebarea pe care I-o pune lui Isus in Matei 20 demonstreaza interesul ei in lucrurile lumesti. Relatarea din Marcu, capitolul 10, spune ca Iacov si Ioan au intrebat, si fara nici o indoiala, si ei au un rol in aceasta intrebare, dar se pare ca mama lor a fost cea care a insistat cel mai mult. Evanghelia dupa Matei ne spune ca ea I s-a inchinat lui Isus, vrand sa Ii faca cererea ca fiii ei sa sada la dreapta si la stanga tronului Sau.

Trebuie apreciat faptul ca Doamna Zebedei a crezut ca Isus este Hristosul. Ea stia ca Isus va domni si ca El va avea autoritatea sa stabileasca regulile pentru cine va ocupa locurile cele mai apropiate de El. Si ea vroia ca fiii ei sa fie aproape de El, unul la dreapta si altul la stanga Lui.

Grija ei era…poate nu neaparat lumeasca, dar poate umana si nu cereasca. In capitolul 19, Isus i-a spus tanarului bogat ca pentru a intra in imparatia cerurilor, el trebuie sa vanda tot ce are si sa Il urmeze.

Cand tanarul pleaca, ucenicii sunt surprinsi. Ei intreaba daca cineva care a tinut toate poruncile nu poate fi mantuit, daca cei bogati si puternici nu pot fi mantuiti, atunci cine ar putea? Petru declara ca ei au lasat totul in urma…ce vor primi ei in schimb?

Isus ii consoleaza asigurandu-I ca numai cu Dumnezeu imposibilul este posibil, si le spune ca ei vor sta pe scaune de domnie la inoirea tuturor lucrurilor.

Cu siguranta, aceste cuvinte sunt inca proaspete in urechile mamei lui Iacov si Ioan. Totusi, ea a scapat din vedere invatatura despre cum primul va fi ultimul si ultimul va fi primul si invatatura pildei lucratorilor viei, care raspunde intrebarii lui Petru referitoare la ce vor primi ei. Nu este clar daca ea L-a auzit pe Isus prevesting moartea Sa, dar daca L-a auzit sau nu, ea vrea ca El sa isi aminteasca ce a spus despre tronuri.

Ea nu pare sa inteleaga care sunt dificultatile spirituale pentru cei bogati si puternici, si cauta un loc de cinste si influenta pentru baietii ei. Se pare ca si Iacov si Ioan sunt nerabdatori sa afle ce vor primi.

Este mandrie, pur si simplu, ceea ce ne determina sa cautam cinste si influenta. Nimic nu produce mai multe discordie intre frati si surori decat dorinta de a inainta pe scara sociala. Este interesant ca niciodata ucenicii nu par sa se certe cu exceptia cazurilor cand doresc o pozitie de conducere in imparatie. Daca nu recunoastem lucrarea satanei in dorinta lui de a ne distruge, atunci nu accordam prea multa atentie.

Raspunsul lui Isus in versetul 22 le inlocuieste gandurile despre glorie si autoritate cu suferinta care ii asteapta: “Nu stiti ce cereti. Puteti voi sa beti paharul pe care am sa beau Eu, si sa fiti botezati cu botezul cu care am sa fiu botezat Eu?”. Asta da intrebare!

Ioan si Iacov raspund cu incredere ca pot rezista oricarei suferinte, descoperind astfel ca nu inteleg, cu adevarat, ceea ce ei cer.

Iacov, bineinteles, va fi primul apostol ucis pentru credinta lui, dupa cum citim in Faptele Apostolilor, capitolul 12. Ioan, totusi, va fi ultimul, soarta care cred ca aduce cu sine propria suferinta: aceea de a vedea cum toti cei dragi lui se duc acasa inainte de timpul lui.

Atunci cand cautam putere si bogatie pentru noi si pentru copiii nostri, nu intelegem cu adevar ce cerem. Nu conteaza scoala unde copiii nostri merg. Premiile pe care le-am primit la servici, nu au insemnatate. Cartierul unde locuim, masina pe care o conducem, suma de bani pe care o daruim bisericii…nu conteaza.

Daca ne gasim implinirea in toate aceste realizari lumesti, atunci nu am inteles nimic. Isus a spus despre fariseii care cautau sa ii impresioneze pe ceilalti, ca deja ei si-au primit rasplata…este lumeasca pentru ca dorintele lor sunt lumesti. Nu exista nici o satisfactie spirituala in mandrie.

Asa ca…ce intrebari intrebam? Ce mesaj transmitem despre ce este important pentru noi? Ceilalti vor sti care ne sunt prioritatile doar urmarind vietile noastre. Si nimeni nu ne stie mai bine decat copiii nostri. Proprii nostri copii sau alti copii cu care petrecem o perioada indelungata de timp, ne vor cunoaste. Pe ei nu ii putem pacali o perioada prea lunga. Ei vor sti daca credinta noastra este o obligatie pe care o implinim sau daca este directia care ne ghideaza vietile, daca este mai important sa studiem cuvantul lui Dumnezeu sau pentru un examen de scoala. Ei vor sti pentru ca vor vedea cum ne petrecem timpul si energia.

Si chiar daca am putea sa ii pacalim pe altii, nu vom putea sa Il pacalim pe Dumnezeu. El ne vede si pe noi asa cum i-a vazut pe ucenicii din trecut-ca oameni simpli…cu minti lumesti incercand sa inteleaga o imparatie care nu poate fi definita in termeni lumesti. Cateodata punand intrebari gresite, cateodata coplesiti de mandrie, dar totusi slujind, dedicati Celui care detine cuvintele vietii.