Persoane pe care mi-ar placea sa le intalnesc - Ana

Cred ca mi-ar placea multe dintre persoanele care isi petreceau zilele in curtile Templului din Ierusalim, in timpul lui Isus. Nu ni se ofera prea multe informatii despre majoritatea celor care probabil ca mergeau la Templu zilnic. Totusi, nu este nici o indoiala ca cei ce erau credinciosi si neprihaniti din “multime”, termen folosit de evanghelii, asteptau venirea lui Mesia. Fiind dezamagiti de natura politica a conducatorilor Templului, ei s-au alipit cu toata puterea de sfintirea si speranta din centrul activitatii religioase a orasului-capitala. In paginile scripturii citim despre doua persoane neprihanite: Simeon si Ana, si cred ca mi-ar fi placut de amandoi. 

Iosif si Maria au calatorit din Betleem la Ierusalim cu pruncul lor. Luca 2:22-24 ne spune despre acea zi: “Si, cand s-au implinit zilele pentru curatirea lor, dupa Legea lui Moise, Iosif si Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca sa-L infatiseze inaintea Domnului, dupa cum este scris in Legea Domnului: “Orice intai nascut de parte barbateasca va fi inchinat Domnului”, si ca sa aduca jertfa: “o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, dupa cum este poruncit in Legea Domnului.”

In timpul cand Isus s-a nascut, erau cateva ritualuri pe care credinciosii iudei trebuiau sa le implineasca pentru primul nascut de parte barbateasca. Copilasul ar fi fost adus la templu si prezentat preotului impreuna cu 5 sicli, care era “pretul rascumpararii”, necesar si de o importanta nemaipomenita. Aceasta rascumparare putea avea loc in acelasi timp cand mama implinea cerintele pentru purificare. 

In concordanta cu Legea pe care Dumnezeu a dat-o natiunii, Isus ar fi avut 41 de zile cand Iosif si Maria au venit la Ierusalim din Betleem ca sa implineasca cerintele ceremoniale pentru curatirea Mariei si pentru rascumpararea primului lor nou-nascut. Trebuie sa remarcam cu aceasta ocazie, ca daca pruncul era de parte femeiasca aceleasi ritualuri inca erau necesare, dar fetita ar fi avut 81 de zile in concordanta cu Legea. In plus, pe cand Isus a fost nascut, familia ar fi putut implini aceaste cerinte religioase venind la Ierusalim cu ocazia oricarei sarbatori dupa ce au trecut 41 sau 81 de zile de la nasterea pruncului. De fapt, Alfred Edersheim afirma in Isus, Mantuitorul ca “nu era deloc necesar ca femeile sa fie prezente; sacrificiile lor puteau fi aduse de un reprezentat al familiei sau de sinagoga din care faceau parte”. Bineinteles ca Maria, mama Domnului nostru, alege sa strabata distanta dintre Betleem si Ierusalim, calatorie pe care numai cei mai credinciosi si devotati iudei ar fi ales sa o faca. 

In ziua cand aceasta familie tanara a venit sa isi prezinte pruncul, nascut in intimitatea unui staul si vizitat de pastori, au intalnit doua persoane foarte interesante – Simeon si Ana. De dragul studiului nostru de acum, ne vom uita la pasajul din scriptura unde se vorbeste despre Ana. Evanghelia dupa Luca ne spune in Luca 2:36-38 ca “Mai era acolo si o proorocita, Ana, fata lui Fanuel, din semintia lui Aser. Ea era foarte inaintata in varsta, si traise cu barbatul ei sapte ani dupa fecioria ei. Ramasa vaduva, si fiind in varsta de optzeci si patru de ani, Ana nu se departa de Templu, si zi si noapte slujea lui Dumnezeu cu post si cu rugaciuni. A venit si ea in acelasi ceas, si a inceput sa laude pe Dumnezeu, si sa vorbeasca despre Isus tuturor celor ce asteptau mantuirea Ierusalimului.”

Simeon, care deja declarase ca mantuirea lui Israel a venit, nu era singurul care aducea slava acestui Prunc, in drumul lor spre Templu. Ana, aceasta femeie interesanta si minunata, ofera si ea cuvinte de lauda care ii minuneaza pe Iosif si Maria. 

Ana era una dintre vaduvele careia I se oferea asistenta materiala, traind in Templu. Avem ideea care este varsta ei, pentru ca detalii sunt mentionate in scriptura. Ea a fost casatorita timp de 7 ani, dupa care a devenit vaduva pentru ultimii 84 de ani, in total 91 de ani. Nu stim cati ani avea cand s-a casatorit, poate 15, astfel ca varsta ei in acea zi la Templu era cel putin 106 ani. Asa ca si ea si Simeon erau foarte batrani (pentru ca rugaciunea lui este de a fi slobozit in pace din slujba lui de veghere), iar varsta ei inaintata este usor de vazut. 

Ana este un personaj interesant. Acesta este comentariul lui Alfred Edersheim, in Isus, Mantuitorul: “O atentie speciala este oferita acestei femei al carei raspuns este sa aduca slava lui Dumnezeu pentru implinirea promisiunii de rascumparare a Israelului. Un anumit tip de mister o inconjoara pe aceasta Ana. O vaduva a carei pierdere in tinerete a fost urmata de o viata lunga de tristete in singuratate; una dintre acele femei in a carei casa se pastra dovezile de genealogie tribala. Tragem concluzia de aici, si din faptul ca semintia din care facea ea parte nu se intorsese din Palestina, ca familia ei era de o anumita importanta. De remarcat este ca semintia Aser era singura renumita pentru frumusetea femeilor ei, si pentru distinctia de a fi sotii demne de un Imparat sau Mare Preot.”

Mi-ar fi placut sa o intalnesc pe Ana, care si-a petrecut toti acesti ani in Locasul Sfant postind si rugandu-se. Este clar ca toti acesti ani nu i-au stricat caracterul; ea nu a fost influentata de atitudinile ipocrite si cucernice ale celor care slujeau la Templu. De fapt, postul si rugaciunea ei nu erau doar o fatada, ci un raspuns natural la nadajdea pe care o purta in inima. Toate experientele ei in Ierusalim (unde, probabil, a devenit o vaduva) nu i-au modelat caracterul. Daca va ganditi la lucrurile pe care le-a vazut si la cine era ea – separata de semintia ei, poate fara speranta (pentru ca semintia lui Aser nu s-a intors din exil), traind in conditiile politice existente in Iudea la acea vreme – cand trasaturile morale, sociale si religioase nu corespundeau cu cele ale Israelului dupa care ea tanjea. Se pare ca in rugaciunile ei zilnice era continuu mentionata mantuirea pe care numai Dumnezeu o putea oferi, mantuirea promisa, mantuirea in care credea, mantuire pe care a recunoscut-o cand L-a vazut pe acest Prunc. 

Chiar daca era inconjurata de religia falsa a natiunii pe care o iubea, ea nu a fost dezamagita si nu a renuntat la speranta sincera ca aceasta promisiune se va implini. Cred ca mi-ar fi placut de ea foarte mult. Acest Templu nu reprezenta o cladire impozanta care cumva ar fi glorificat natiunea ei; pentru ea era locul unde, precum Tabernaclul din vechime, se putea apropia de Dumnezeu. Ce alt loc mai potrivit de a petrece o viata de singuratate? Este locul natural unde isi putea spune rugaciunile zilnice, si de unde putea veghea neclintita implinirea mantuirii lui Israel. Ea era una dintre cei devotati care asteptau – una dintr-o multime in asteptare. Erau altii prezenti care au auzit cuvintele Anei si au stiut ca mantuirea este in mijlocul lor. Sunt atat de impresionata ca Dumnezeu i-a permis Anei sa Il vada si sa Il recunoasca pe Isus. Pentru ca toate rugaciunile ei – 84 de ani de rugaciune – i-au fost raspunse. 

Nu stim cat de mult timp a trait Ana, probabil nu prea multi dupa aceasta zi. Dar Dumnezeu este atat de bun incat sa ne dea certitudinea ca rugaciunile noastre au fost auzite. Mi-ar fi placut sa o intalnesc pe Ana si sa aflu despre multii ani petrecuti in Templu, rugandu-se si postind, si cum Dumnezeu i-a accordat onoarea de vedea implinirea promisiunii facute natiunii ei si tuturor celorlalte. Si acum ma intreb, pentru ce ne rugam noi? Ne rugam noi pentru mantuirea tuturor prin Hristos? Ne rugam noi pentru promisiunea revenirii Lui? Ne traim noi viata astfel incat sa ne apropiem de Dumnezeu? Ne amintim noi zilnic ca exista speranta, chiar atunci cand suntem dezamagiti de circumstantele in care ne gasim, de ipocrizie si tradare? Avem noi o credinta atat de puternica incat sa acceptam ca Dumnezeu este in control si va lucra in favoarea tuturor, in timpul ales de El? Ana a avut aceasta credinta, si cum mi-ar fi placut sa o intalnesc pentru ca, fara indoiala, as indragi-o foarte mult.