De la murdar la curat

Psalmii 51:1-2

“Ai mila de mine, Dumnezeule, in bunatatea Ta!

Dupa indurarea Ta cea mare, sterge faradelegile mele!”

Imi face placere sa lucrez in gradina, sa plantez, sa ud si sa am grija de plantele care imi aduc atata bucurie cand infloresc. Ma incanta munca depusa, osteneala si transpiratia care au ca rasplata frumusetea creatiei lui Dumnezeu. Dar cand munca mea este terminata, sunt acoperita din cap pana in picioare de rezidurile zilei: mizerie, polen, aschii si iritatii raman pe trupul meu dupa tot timpul petrecut in gradina. Din cap pana in picioare, sub unghii si chiar in buzunarele hainelor, gasesc pamant, fire de iarba, cracute mici si insecte. La sfarsitul zilei, gradina devine parte din trupul meu, iar hainele mele sunt foarte murdare. Abia astept sa intru in dus, sa ma curat de consecintele neplacute ale gradinii. Tot trupul ma mananca si nu am liniste pana nu sunt perfect curatata. Si chiar daca gradina mea si toata slava lui Dumnezeu gasita in ea sunt o binecuvantare, nu este nici o placere in a fi murdar. De multe ori stau in dus cu sapunul in mana si cu apa curgand, imaginandu-mi cum Dumnezeu ofera sufletului meu aceeasi pace si curatire. 

David afirma in Psalmii 32:1-2: “Ferice de cel cu faradelegea iertata, si de cel cu pacatul acoperit! Ferice de omul, caruia nu-I tine in seama Domnul nelegiuirea, si in duhul caruia nu este viclenie!” Intr-adevar, in mizerie nu este pace sau liniste sau alinare. Cand trupul imi este curat si sunt obosita dupa munca din timpul zilei, atunci simt pacea si odihna desavarsita pentru trupul meu epuizat.

Din pacate, curatirea, odihna, iertarea pe care o dorim cu ardoare nu pot fi obtinute fara a avea o intelegere a pacatelor noastre. Trebuie sa stim cand suntem murdare, trebuie sa avem o mancarime de piele, aschiile trebuie sa ne deranjeze, eczemele trebuie sa ne irite si sa ne aduca aminte ca mizeria lumii ramane peste noi. David pare sa fie foarte constient de toate pacatele care ii murdaresc sufletul. In plus, el vorbeste despre iertarea pe care Dumnezeu o ofera prin mila Lui si dragostea statornica si nesfarsita pe care o poseda. El tanjeste ca Dumnezeu sa curateasca toate petele lasate de inima, cuvintele, inima, actele lui pacatoase. Numai inchipuiti-va tentatia lui David de a se dezvinovati; cu siguranta el era inconjurat de multi slujitori care il asigurau de maretia lui. David era maret, puternic, iubit de multi, preaslavit de o natiune. In timpul vietii lui pe acest pamant, David era in pozitia de a “avea mereu dreptate”, de “infaptui intotdeauna tot ceea ce era correct” si de a nu fi influentat de acuzatii si corectii. Si totusi, chiar daca cei din jurul lui nu indrazneau sa scoata in evidenta greselile lui David, el era absolut capabil sa isi examineze propria lui inima si faptele comise cu zmerenie si umilinta.

Noi traim intr-o lume care considera recunoasterea unei greseli ca o slabiciune de caracter. O lume care crede ca asumarea responsabilitatii poate fi inlocuita de scuze sau aruncare vinei pe altcineva. Noi putem trai intr-o realitate falsa, in care pacatul nu este atat de “mare” pe cat unii il percep sau unde slabiciunile nu pot fi evitate; asa ca nu ai nici o scapare. Asa ca natura umana ne lasa neimpliniti; si pentru ca facem tot ce este posibil ca sa evitam o marturisire sincera si o inima zdrobita, nu avem niciodata parte de liniste sufleteasca. 

Este dificil sa ne confruntam natura pacatoasa si sa ne marturisim pacatele. Nu este placut. Este rusinos, este neplacut, este greu. Dar, daca nu suntem capabili sa confruntam adancimea pacatului nostru, atunci nu vom fi capabili sa intelegem binecuvantarea iertarii. 

Ioan, ucenicul preaiubit al Domnului nostru, vorbeste despre importanta intelegerii ca starea noastra spirituala este una de pacat, si ca binecuvantarea de a fi iertat ne permite sa mergem in curatenie spirituala si in comuniune cu Domnul nostru:

“Vestea pe care am auzit-o de la El si pe care v-o propovaduim, este ca Dumnezeu este lumina, si in El nu este intuneric. Daca zicem ca avem partasie cu El, si umblam in intuneric, mintim si nu traim adevarul. Dar daca umblam in lumina, dupa cum el insusi este in lumina, avem partasenie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat. Daca zicem ca nu avem pacat, ne inselam singuri, si adevarul nu este in noi. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire.” 1 Ioan 1:5-9

Dupa cum Ioan si frumoasele cantari ale lui David exprima, noi trebuie sa umblam ca unii care stim ca avem pacat, care ne marturisim pacatele, care suntem iertati de pacate, si suntem hotarati sa traim in lumina caii dreptatii, curati si noi, spalati in sangele Mielului.

Dar ce se intampla cu pacatele pe care nu le vedem, cu pacatele infaptuite datorita ignorantei noastre si nestiute de noi? Cum este cazul nisipului si pietrisului care se ascunde in colturile hainelor mele, praful care este nevazut pe pielea mea atunci cand ma intorc de afara. Dusul, sapunul si masina de spalat curata chiar si mizeriile de care nu sunt constienta. Carnea si hainele sunt perfect curatate si readuse la starea initiala, gata sa intre in starea de pace si odihna care urmeaza spalarii.

Cu cat mai important, atunci, este sangele lui Isus, care ne curateste de toate pacatale? Atunci cand intelegem mizeria noastra si ne gandim la rascumpararea, pretul platit si mantuirea oferita prin sange, este imposibil sa nu ne atasam strans de comfortul si pacea pe care iertarea o ofera sufletelor noastre. Pentru ca eu merg in lumina si partasie cu Dumnezeul care m-a creat. Sfant si fara cusur pentru ca sunt iertat de toate greselile. Traindu-mi viata in curatenie prin sangele Celui care S-a oferit pe Sine Insusi si prin Tatal care a trimes pe Cel ce El Il iubeste ca sa ma salveze pe mine. 

Descoperirea oferita lui Ioan ne permite sa vedem acest tip de iertare, puterea de a ierta ce apartine sangelui lui Isus care va dura o eternitate.  In Apocalipsa 7, atunci cand ne gasim in fata tronului, gasim o mare multime, pe care nu putea nimeni sa o numere. Aceasta multime este din orice neam, din orice semintie, din orice limba statea in picioare inaintea scaunului de domnie si inainte Domnului Isus. Ei sunt imbracati in haine able, cantand si strigand cu glas tare, si aruncandu-se cu fetele la pamant in inchinare. Cine sunt acestia? De unde au venit si cum de sunt atat de curati daca au venit din necazul cel mare si lupta cu Satana?

“Si unul dintre batrani a luat cuvantul si mi-a zis: ‘Acestia, care sunt imbracati in haine able, cine sunt oare? Si de unde au venit?’

‘Doamne’, i-am raspuns eu, ‘Tu stii.’ Si el mi-a zis: ‘Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spalat hainele, si le-au albit in sangele Mielului.’”

Apocalipsa 7:13-14

Cat timp suntem pe pamant, noi avem nevoie de curatenie continua. Cat de minunat va fi atunci cand dupa mizeria acestei lumi, pacatele noastre rosii ca purpura vor fi albe ca zapada? Si trupurile si sufletele noastre facute perfecte, vor fi imbracate in haine ce vor fi inalbite, odata pentru totdeauna, si in hainele noastre noi, ne vom aduna inainte tronului ca sa ne inchinam Celui ce ne dezinfecteaza, purifica si curateste.