Perfectiunea lui Dumnezeu in Hristos

In primul capitol al evangheliei lui Ioan, apostolul incepe, nu ca si celelalte evanghelii, intr-un anumit moment in istoria omenirii, ci el merge cu mult inainte de creatie si de existenta timpului. Primele doua versete ne spun ca in aceasta eternitate inainte de creatie, era Cuvantul, si era un Dumnezeu, si chiar daca erau in comuniune perfecta unul cu altul, ei erau doua persoane distincte. 

In urmatoarele versete, aflam ca ei au creat, fiecare avand un rol in acest proces al creatiei. Amandoi in uniune completa si armonie. Cuvantul pre-existent si Dumnezeu aduc toate lucrurile in existenta. Ioan discuta cum Cuvantul a devenit lumina omului si cum aparitia acestei lumini a fost prevestita de Ioan Botezatorul. Lumea nu si-a recunoscut Creatorul; de fapt, lumea nu a recunoscut niciodata pe Creatorul sau. Profetii au avertizat, Dumnezeu S-a facut cunoscut, legea trebuie sa fie o lumina, o lampa, o cale, si totusi, majoritatea omenirii a devenit atat de atrasa de lume incat si-a pierdut abilitatea de a vedea. Unii au crezut si si-au pus increderea in El, si astfel ca le-a fost oferit statutul de copii ai lui Dumnezeu, nu datorita nasterii sau descendentei, nu prin vointa trupeasca sau prin vreun act de credinta, ci prin Duhul lui Dumnezeu care a creat in ei, din nou, ceva nou.

Astfel, Cuvantul a devenit trup. In versetul 14, ni se spune prin ce proces oamenilor li se permite sa devina fii ai lui Dumnezeu -  datorita faptului ca Fiul lui Dumnezeu a devenit om.

“Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal.” (Ioan 1:14)

In acest verset, viata lui Isus pe pamant descopera plinatatea lui Dumnezeu prin caracteristicile inimii – har, si prin continutul legii -adevarul.

Fiind crestin conform Noului Testament in aceasta lume moderna, cum pot eu impaca ideile de judecata si dragoste? Sunt sigura ca si voua vi s-a pus aceeasi intrebare. Este o intrebare des intalnita in studii biblice sau doar in discutii cu subiecte spirituale. Multe credinte religioase adopta pozitia ca dragostea si harul si mila lui Dumnezeu nu se impaca cu respectarea legii si este complet impotriva 

ideii de judecata. Bisericile lui Hristos devin victima acestei gandiri. Noi suntem numiti legalisti, mult mai preocupati cu litera legii decat cu simtirile inimii. Mult mai preocupati cu organizarea si ordinea inchinarii decat cu dragostea.

Cu siguranta, aceasta atitudine este periculoasa. Noi ne putem concentra atat de mult pe comportamentul exterior incat, precum Fariseii, sa lasam nefacute “cele mai insemnate lucruri din Lege” (Matei 23:23). Totusi, la o analiza mai detaliata, observam ca harul si adevarul nu sunt idei contradictorii; cel putin, ceea ce vedem in Ioan 1:14 este ca ambele sunt armonizate in plinatatea lui Hristos. Simtirile inimii au importanta, dar tot atat de important este si adevarul.

Legea lui Dumnezeu a fost intotdeauna implicata in simtirile inimii. Nu e nevoie sa citim prea mult in Biblie pentru a vedea ca jertfele cerute necesitau sa fie insotite de simtirile inimii credinciosului.

In Geneza 4, citim despre jertfele aduse de Cain si Abel. O jertfa a fost acceptata, cealalta a fost respinsa. De multe ori presupunem ca jertfa lui Cain a fost respinsa pentru ca nu era o jertfa de sange, dupa cum va fi ceruta mai tarziu de catre lege, dar noi nu avem cum sa stim cu siguranta acest lucru. Ceea ce stim pe deplin este ce aflam in Evrei 11:4, si anume ca jertfa lui Abel era “mai buna” pentru ca avea la baza credinta lui. Jertfa lui Cain, se pare ca nu a fost oferita conform asteptarilor lui Dumnezeu, si astfel, Dumnezeu a respins-o.

Ceea ce Dumnezeu asteapta de la poporul Lui, este ca ei sa vina la El in umilinta si supunere, cu dragoste pentru El in inimile lor, si acceptandu-I adevarul in credinta.  

Aceeasi dorinta are Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. El nu ne-a mantuit pentru a ne lasa in aceeasi situatie in care ne-a gasit. De ce ar depune atat de mult efort pentru a ne salva astfel incat sa ramanem inca in lume, facand tot ceea ce ne aduce placere si fiind asemanatori celor din jurul nostru?

Scopul Lui este de a ne schimba. Despre asta predica si apostolul Pavel in epistola Romani 12:2. Noi nu ar trebui sa ne potrivim chipului veacului acestuia, ci mai degraba, sa II permitem lui Dumnezeu sa ne transforme intr-o fiinta noua. Romani 8:29 ne spune ca Dumnezeu a hotarat mai dinainte ca cei care vor crede in El vor fi asemenea chipului Fiului Sau, care este plin de har si adevar. Astfel, cei care sunt transformati, vor fi aceia care vor depune orice efort pentru a imbina adevarul cu harul, inima cu legea, dupa cum le regasim in Hristos Isus. 

Subiectul dezbatut anul acesta a fost “Intelepciunea lui Dumnezeu”, si in Hristos vedem intreaga intelepciune dezvaluita.

Adevarul este intotdeauna plin de har si evlavia este intotdeauna manifestata potrivit cu adevarul. Dorinta lui Dumnezeu este in primul rand, de a avea o relatie personala cu fiecare credincios. Este ceea a dorit sa cladeasca cu poporul Israel. Daca citim cartea profetului Isaia in primul capitol, vedem ca Dumnezeu tanjeste dupa dragostea copiilor Sai. Increderea noastra in El si sacrificiile noastre ar trebui sa fie rezultatul dragostei si recunostintei noastre. Poporul evreu aducea jertfe, dar ele nu erau sfinte inaintea lui Dumnezeu pentru ca nu erau aduse din inima-ele nu erau daruite din dragoste, ci numai pentru ca erau constransi sa tina legea. Dumnezeu le spune ca nu Ii pasa de jertfele care nu sunt aduse din dragoste, asemanator cu ceea ce apostolul Pavel invata in Romani capitolul 12-si anume ca singurul motiv al jertfelor noastre ar trebui sa fie dragostea, daca intelegem pe deplin harul lui Dumnezeu oferit in dar.

Dar, daca ne uitam la Nadab si Abihu, vedem foarte clar ca Dumnezeu este interesat si de modul in care ne inchinam. Nadab si Abihu au oferit “foc strain” in Leviticul 10. Ei nu au respectat intocmai poruncile pe care Dumnezeu le-a instituit pentru inchinare, si pedeapsa a fost imediata si finala, atunci cand un foc puternic a iesit din altar si i-a mistuit. Chiar daca erau fiii lui Aaron si erau abia instituiti in functia de preoti, Dumnezeu nu a acceptat inchinarea lor.

Daca credem ca dorinta lui Dumnezeu este ca noi sa ne transformam si sa aducem rod in vietile noastre, atunci vom urma legile pe care El le-a poruncit pentru ca rezultatul sa fie cel dorit. Intelepciunea Lui nu va fi intotdeauna inteleasa de noi, dar eu am credinta ca El doreste tot ce este mai bun pentru mine, eu cred ca El vegheaza asupra caii mele, si la urma urmei, cred ca El va decide ceea ce va fi acceptabil sau nu in inchinarea mea; de fapt, Dumnezeu deja a determinat si a facut cunoascut care este voia Lui. Obligatia mea este sa am grija ca jertfa mea sa fie in concordanta cu cerintele Lui.

In Mica 6, cand Israel se plange ca Dumnezeu nu este multumit cu jerfele lor, oricat de mult ar incerca ei, intrebarea care urmeaza este “ce altceva mai mult ar putea ei oferi?”. Ei dau exemple exagerate despre cum ar putea sa ofere zeci de mii de rauri de untdelemn sau chiar pe primul lor nascut, daca asta ar cere Dumnezeu. Care era pretul pentru a iesi din situatia grea in care se aflau? Ideea ca ar putea sa negocieze un pret pentru a evita judecata lui Dumnezeu, este socanta. 

Numai ca si noi facem acelasi lucru: traim cu iluzia ca motivele pe care le imaginam in mintile noastre vor fi tolerate de Dumnezeu in ziua judecatii. Ne imaginam ca noi vom putea sa negociem sau sa aducem argumente sau sa profitam de mila lui Dumnezeu atunci cand vom sta inaintea Lui.

In Mica 6:8, profetul ii spune poporului Israel ca Dumnezeu deja i-a aratat ceea ce este bun-ei au adevarul, la fel ca si noi! Mica le spune ca oricine vine la Dumnezeu cu jertfe trebuie, de asemenea, “sa faca dreptate, sa iubeasca mila, si sa umble smerit cu Domnul”, fraza pe care si Isus a repetat-o atunci cand a invatat despre cine este cel mai mare in imparatie. 

“Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti”-trateaza-I pe altii cu dreptate si mila, si “Iubeste-l pe Domnul, Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau si cu toata puterea ta”-urmeaza-L pe Dumnezeu cu toata supunerea si umilinta (Marcu 12:30-31).

Daca asta este atitudinea noastra…daca Il iubim pe Dumnezeu cu toata inima noastra, atunci ii vom iubi si pe altii, si vom respecta poruncile lui Dumnezeu. Adevarul Lui va fi temelia modului in care Ii vom sluji si trai vietile noastre. Intelepciunea Lui va trai in inimile noastre, iar noi vom fi transformati, vom aduce rod, iar jertfele noastre vor fi aduse in umilinta, dintr-o inima plina de credinta si incredere, toate aceste caracteristici regasite in Isus, Mantuitorul nostru. Si atunci, si numai atunci, jertfele noastre vor fi acceptate de Dumnezeu.