Soldatul vigilent
Ceea ce urmeaza este o relatare a evenimentelor ce au avut loc la asediul Ierusalimului de catre imparatul asirian, Sanherib, regasite in 2 Imparati 18-19 si 2 Cronici 29-32:23. In acea vreme Ezechia era imparat in Iuda. Imparatia din nord, Israelul a fost cucerita de catre asirieni datorita unui tratat facut de tatal ticalos al lui Ezechia, imparatul Ahaz. Ni se spune ca Ezechia a facut ce era placut in ochiii Domnului si a umblat, nu ca tatal sau, ci mai degraba ca “tatal” sau David. Imparatul Ezechia a incurajat populatia din Iuda sa se intoarca la Domnul si, in acelasi timp, impotriva unei natiuni pacatoase, Asiria. Ca rezultat, Sanherib a atacat si a cucerit multe orase iudaice si a marsaluit inspre Ierusalim cu intentia de a-l distruge in totalitate. Asta este punctul nostru de inceput.
Ca ucenici ai lui Hristos, este greu sa citim despre aceste evenimente fara a-L vedea pe propriul nostru Imparat Mantuitor, Isus.
La prima ora de dimineata, ei stau de veghe. Ei sunt inarmati cu arme si scuturi facute recent, din abundenta, anticipand venirea ostirilor dusmane. Ei stau pregatiti pe un perete intarit, facut in graba (Efeseni 6:10-18). Desi le este teama, ei stau drept, curajosi, cu cuvintele comandantului si imparatului lor inca rezonand in urechile lor, “Intariti-va si imbarbatati-va!” (1 Corinteni 16:13). Ei sunt credinciosi imparatului lor pentru ca el s-a dovedit a fi credincios lor si Dumnezeului lor Preaputernic. Imparatul lor a daramat fiecare inaltime, fiecare piatra sfanta, si fiecare perete de separare. El a reinnoit preotimea, a curatat templul si a revendicat ca fiind a Lui o ramasita lipsita de orice speranta. Imparatul a restituit Pastele si a reunit imparatia Sa prin aceasta sarbatoare (Efeseni 2:13-18). El le-a amintit de mostenirea si istoria lor, si de legamantul cu Creatorul lor. Dupa ani lungi de intuneric spiritual, acum au o noua intelegere, in adevar (Ioan 8:12). Dupa generatii de neglijenta, acum ei sarbatoresc izbavirea prin mielul pascal de sacrificiu (Evrei 10:12-14). Ei au infruntat inamicul – inamicul lui Dumnezeu – si ca urmare, vor trebui sa suporte consecintele. Odinioara, ei plateau tribut, in sclavia unei natiuni barbare, dar asta a fost in trecut! (Evrei 2:14-15). Acum ei vor fi de partea a ceea ce este adevarat si drept. Cu adevarat acum stiu cui ii apartin, asa ca soldatii vegheaza, asteptand.
Inamicul se apropie de oras cu o armata mare (Efeseni 6:11-12). Ei sunt inarmati cu pumnale de fier, cu sageti inflacarate, si cu sabii curbate si zimtate. Antrenati in arta razboiului si in viclenie, priceputi in a destrama civilizatii, ei urmeaza pe cel ce si-a luat puterea de la sine si s-a incoronat drept “imparat al lumii” (Luca 4:5-6). Aceasta este armata care nu de mult a fost martora razboiului si brutalitatii. O armata care a jupuit, a tras in teapa, si a decapitate barbati, femei si copii. O armata care a acoperit peretii oraselor invecinate cu pielea locuitorilor lor. Buze care odinioara aduceau slava lui Dumnezeu in timpul sarbatorilor sunt separate de trupurile celor care se inchinau si sunt aruncate intr-o gramada. Ochii care au vazut curatirea templului sunt scosi si aruncati pe pamantul unui oras candva vestit. Maini care nu de mult au fost patate de sangele sacrificiilor dedicate unui Dumnezeu Atotputernic, sunt acum patate cu sangele propriilor lor copii. Aceasta este armata ticaloasa care se apropie – o armata de haos si confuzie. Si totusi, in caldura zilei, soldatii vegheaza, credinciosi.
Inamicul se apropie si striga la orasul sfant! Dar nu striga la imparat – care nu poate fi invins (Luca 4:1-12). In schimb, atentia lui este concentrata asupra soldatilor cu inima schimbata, care stau de paza pe peretii Sionului. Inamicul striga la ei intr-o limba pe care ei o inteleg. El ofera minciuni deghizate in recompense, bogatii, si viata (Ioan 8:44). “Cu siguranta nu veti muri!” scuipa intr-o parte in timp ce batjocoreste pe Dumnezeu si ia in deras legamantul cu creatorul si mantuitorul lor. Ca si leul care simbolizeaza natiunea sa, comandantul ticalos paseste pe masura ce racneste, cautand pe cine sa inghita (1 Petru 5:8). El raspandeste indoiala in imparatul lor si incearca sa le descurajeze loialitatea si dragostea care sunt sincere si statornice. El ameninta, relatand soarta celor care au cazut sagetilor inflacarate si puterilor mortii! Puteri atat de viclene si ticaloase, care nu au mai fost niciodata intalnite in aceasta lume. Este un argument convingator si atragator – dar ce este viata fara preotime? Ce scop are omul fara Dumnezeu? Soldatii au incredere in imparatul lor si isi amintesc de porunca lui: “Nu ii raspundeti!”. Asa ca, intr-o dupa-amiaza tarzie, soldatii vegheaza privind, in tacere.
In acest timp, departe de peretii cetatii unde soldatii rezista amenintarilor inamicului, inauntrul acestui oras maret, in templul de curand curatat – imparatul lor se inchina lui Dumnezeu. In sanctuarul invaluit in tacere al casei unde rascumpararea este platita cu sangele celor neprihaniti, imparatul se roaga pentru siguranta si sufletul poporului lui (Evrei 4:14-16). Spre deosebire de soldati, dragostea imparatului pentru Dumnezeu nu s-a clintit deloc. Acest imparat care in permanenta a umblat cu tatal sau David, nu numai ca i-a adunat pe pelerini si cei deportati si a format din ei o natiune, dar i-a adus din nou in prezenta Dumnezeului care Isi tine promisiunile. Soldatii, care odata au slujit printului intunericului in schimbul unei mantuiri false, acum trebuie sa sufere pedeapsa meritata de cei care Il parasesc pe Dumnezeu – pedeapsa suferita de atatea natiuni care nu mai exista acum. Dar singurul Dumnezeu, pentru ca El este dragoste, a trimis un Mantuitor ca sa le fie Imparat chiar si atunci cand ei nu meritau (Romani 8:1-4). Acest Imparat drept, cel care a reinstituit preotia, acum se roaga cu ardoare Creatorului pentru scaparea vietii lor (Evrei 7:23-26). Si astfel, in timpul cand Mantuitorul si Imparatul lor vorbeste cu Dumnezeu pe timpul serii, soldatii vegheaza, pregatiti.
Deodata, din gura unui profet un mesaj de mantuire este auzit: “El nu va ajunge in acest oras!”. Batalia nu va fi castigata de nici un barbat – cum ar fi asta posibil in fata unui dusman atat de puternic? Victoria este, fara indoiala, rezultatul fortelor ceresti. (Romani 8:31-39) In mijlocul noptii, cand peretii sunt plini de soldati stand de paza si cand orasul este plin de cei ce dorm in suferinta, ingerul Domnului loveste inamicul ticalos. Armatele, cea buna si cea plina de rautate, se vor trezi la vestea ca lupta s-a terminat. Infrangerea este singura suferita de aceasta armata inspaimantatoare de-alungul sirurilor de distrugeri. Dumnezeu a permis inamicului victoriile anterioare dar acum, in toata Puterea si Gloria Lui, Dumnezeu salveaza orasul Sau cel sfant – pentru El Insusi si pentru promisiunea facuta lui David! Inamicul se retrage in mod rusinos intr-un intuneric sumbru, intelegandu-si adversarul! (2 Petru 2:4-10). Ei sunt batuti si inlaturati din prezenta lui Dumnezeu.
Acum, Munte al Sionului, cetate asezata pe un munte inalt, esti si vei fi pentru totdeauna un semn tuturor – atat celor drepti cat si celor ticalosi. (Matei 5:14-16) Odata, folositi drept pioni de catre dusman pentru a-si dovedi ura fata de imparat, soldatii sunt acum lumini in lume! Odata, sclavi fricii si mortii, locuitorii Sionului au parte de slava Imparatului! (Romani 8:15-17) Ei sunt dovada unui Dumnezeu viu si al victoriei Sale! (1 Corinteni 15:54-58) Si astfel, pe masura ce noua zi se apropie, noi, soldatii veghem, asteptand si mantuiti. (Evrei 12:22-24)