Intelepciunea striga pe ulite

De Karen Padgett

Cand fiul meu cel mai mare avea doar 2 ani, imi amintesc distinct cum il tineam de mana atunci cand traversam autostrada pe o pasarela intorcandu-ne de la plaja. Aveam mainile pline cu prosoape si jucarii; sotul meu era in urma mea, si el incarcat cu scaune si poate mai multe jucarii. Cand am ajuns aproape de trotuar, fiul meu s-a smuls din mana mea si a alergat inainte, fara sa realizeze ca la sfarsitul pasarelei erau trepte de ciment. L-am strigat pe nume, si amandoi l-am avertizat sa se opreasca. Si el s-a oprit pentru un moment, numai cat sa isi intoarca capul si sa zambeasca la noi cu bucurie. Apoi a continuat sa alerge si a cazut jos pe scari lovindu-se la cap. Din fericire, nu a avut decat niste rani usoare de care nu isi va aminti vreodata. Eu, pe de alta parte, am pastrat in minte imaginea dureroasa de cum Dumnezeu Isi priveste copiii. De cate ori, noi-copii ai lui Dumnezeu-credem ca suntem intelepti si capabili, si in ignoranta alergam cu capul inainte direct spre pericol si moarte? Iar Dumnezeu ne cheama imediat ca sa ne aduca inapoi la o cale mai buna, mai sigura care conduce la viata.

Aceasta idee este atat de minunat descrisa in cartea Proverbe. Chiar din primul capitol, noi suntem introdusi unei femei curajoase si distinse. Aceasta femeie este diferita de alte multe alte personaje din Biblie, pentru ca ea este personificarea unuia din atributele personale ale lui Dumnezeu; ea este personificarea propriei intelepciuni ale lui Dumnezeu. A merge pe calea ei este echivalent cu a merge pe calea lui Dumnezeu. Si ca si Dumnezeu, caile ei intotdeauna duc la viata. Noi trebuie sa o cunoastem si sa ii ascultam chemarea.

Intelepciunea striga pe ulite (1:20). Ea striga la porti si la intrarea cetatii (8:3). Ea chiar isi trimite slujnicele, si striga de pe varful inaltimilor cetatii (9:3). Intelepciunea nici nu se ascunde, nici nu sta in tacere. Chemarea ei este simpla, clara si insistenta. Ea ii roaga pe cei neintelepti din lume, pe cei prosti, pe cei batjocoritori, pe cei nebuni sa asculte (1:22, 32). Ea ofera sfat si mustrare nepretuita, esentiala. In Proverbe 8:35, ea promite, “Caci cel ce ma gaseste, gaseste viata, si capata bunavointa Domnului”.

Intelepciunea este dornica sa aduca dovada celui neincrezator. Ea sustine ca adevarate sunt cuvintele ei. Ea uraste cuvintele sucite ale batjocoritorilor si vorbeste numai cuvinte drepte pentru cei ce sunt priceputi (8:7-9, 13). Sunt multi care incearca sa iti vanda idei care iti vor salva viata, dar singura in care poti avea incredere este Intelepciunea. Ea este mai de pret decat orice altceva ai gasi in lume. Ea este mai pretioasa decat aurul si argintul (8:10-12). Caile Intelepciunii au, de asemenea, si o valoare practica. Caile ei aduc pace, bogatii, onoare si dreptate. Prin ea, imparatii imparatesc si dau porunci drepte (8:15-21). E greu sa nu incerci sa iti imaginezi imparatia lui Solomon, cel mai probabil autor al cartii, atunci cand el asculta de Intelepciune. Oh, ce ar fi putut sa devina acea imparatie!

Intelepciunea de asemenea impartaseste cu noi ca ea fost prezenta de la inceputul timpului, o parte esentiala a creatiei: “Domnul m-a facut cea dintai dintre lucrarile Lui, inaintea celor mai vechi lucrari ale Lui. Eu am fost asezata din vesnicie, inainte de orice inceput, inainte de a fi pamantul…si gasindu-mi placerea in fiii oamenilor” (Proverbs 8:22-23; 31). Prin Intelepciune Dumnezeu a zamislit creatia si S-a implicat in existenta ei. Dumnezeu, in dragostea si mila Lui, ne-a permis sa avem acces la intelepciunea Lui straveche, ca sa ne conduca la El si sa avem partasie de El. Cine ar dori sa respinga aceasta Intelepciune? Intr-adevar, Intelepciunea isi dovedeste valoarea. Si totusi, ca Eva in gradina, de la inceputul creatiei, noi luam indrumarea Domnului si o complicam cu “pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii” (1 Ioan 2:16).

Al doilea personaj al acestei carti este Nebunia, reprezentand intelepciunea acestei lumi. In capitolul 9, le intalnim pe ambele personaje pregatind propriile lor ospete. Intelepciunea, din nou, ii striga tare pe cei nesabuiti, invitandu-I sa ia parte la ospatul ei. Ea a pregatit mancare si bautura de calitate si promite ca “prin mine ti se vor inmulti zilele, si ti se vor mari anii vietii tale” (Proverbs 9:11). Va fi un ospat glorios cu multe rasplatiri.

Nebunia sade la usa casei sale ca o femeie fara moraluri, strigand la trecatorii care merg pe calea cea dreapta si ispitindu-i  ca sa o insoteasca in placerea “apelor furate” si “a painii luate pe ascuns”. Ea ispiteste prin pofta carnii. Cei neprihaniti pot raspunde Nebuniei, se pot bucura de atractia pacatului, in timp ce pun o fatada de puritate. Ei pot raspunde poftelor firii “doar o singura data”. Putin stiu ei ca odata ce intra in casa, ei nu vor iesi niciodata. Inauntru, toti oaspetii ei sunt morti! E ca un film de groaza.

Intelepciunea lumii este similara cu instinctul uman si niciodata nu ia in considerare pe Dumnezeu. Cauta raspunsuri in interiorul ei, niciodata in afara. Necesita numai putin efort, si numai placere. Nu face decat sa incurajeze si niciodata nu corecteaza. Cu multa fervoare, predica “Iubirea de sine”, “Cedarea in fata pasiunii inimii”, “Trairea adevarului”! Dar Iacov 3 ne spune ca intelepciunea acestei lumi, o lume motivata de dorinta umana, este plina de gelozie, de ambitie egoista, de aroganta, de minciuni. Si acolo unde gasim aceasta gandire “pamanteasca, fireasca, draceasca”, gasim si “tulburare si tot felul de fapte rele” (Iacov 3:14-15).

Cu siguranta ca putem vedea aceste roade in cultura noastra idolatra, egocentrica. Aceasta natiune se confrunta cu un numar crescut de crime si sinucideri. Oamenii creaza noi forme de ura si violenta cu fiecare articol din presa. Dar chiar mai mult decat moartea fizica, respingerea intelepciunii lui Dumnezeu rezulta in moarte spirituala si separare de Dumnezeu. Acest fapt are consecinte devastatoare si eterne. Surorile mele, luati in seama ca “Nimeni sa nu se insele: daca cineva dintre voi se crede intelept in felul veacului acestuia, sa se faca nebun, ca sa ajunga intelept. Caci intelepciunea lumii acesteia este o nebunie inaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: ‘El prinde pe cei intelepti in viclenia lor’” (1 Corinteni 3:18-19).

Noi trebuie sa ascultam chemarea Intelepciunii pentru ca ne conduce la traire duhovniceasca aici pe pamant si la o viata in glorie mai tarziu. Va necesita multa munca. Intr-adevar, Intelepciunea ne roaga sa ascultam de mustrarea si corectarea ei. Va trebui sa ne confruntam cu niste adevaruri neplacute si vor fi necesare niste schimbari dificile, greu de acceptat. Poate vom trebui sa facem si lucruri care sunt impotriva firii. Acesta este motivul pentru care invataturile lui Isus au fost atat de radicale. Isus ne cere sa “nu ne iubim pe noi insine”, ci “sa ne lepadam de sine”; “nu sa ne urmam inima”, “ci sa ne luam crucea si sa Il urmam”; nu “sa ne traim adevarul”, ci sa acceptam ca El este “Calea, Adevarul si Viata”. Isus ne invita sa ne bazam in totalitate pe intelepciunea lui Dumnezeu si sa respingem intuitia noastra umana, imperfecta.

Asta poate parea descurajator. Cum vom putea sti cu adevarat ca umblam in intelepciune? O putem pune la incercare. Haideti sa ne intoarcem la Iacov 3: “Cine dintre voi este intelept si priceput? Sa-si arate, prin purtarea lui buna, faptele facute cu blandetea intelepciunii…Intelepciunea care vine de sus, este, intai, curata, apoi pacinica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roduri bune, fara partinire, nefatarnica”. Noi stim ca ploaia cade peste cei drepti si peste cei nedrepti (Matei 5:45). Intelepciunea nu va garanta ca vom fi protejati de orice nenorocire. Dar atunci cand includem intelepciune duhovniceasca in vietile noastre, vom remarca roadele ei in comportamentul nostru si ca rezultat, o viata mai spirituala, mai linistita. Si aceste roade sunt doar inceputul. Rasplata eterna este si mai valoroasa.

Intelepciunea nu consta in evitarea lucrurilor rele printr-un comportament bun, ci in a dori lucrurile pe care Dumnezeu le doreste.  Si Dumnezeul nostru, “Dumnezeul celor vii” (Matei 22:32), doreste sa impartaseasca firea Lui datatoare de viata cu fiecare dintre noi. El doreste ca noi sa umblam in intelepciunea Lui si sa raspundem chemarii Lui simple, clare si persistente. Astfel vom obtine viata eterna.